Fara cearcane!

Dupa o perioada agitata, cu nopti pierdute, tenul tau se resimte si apar cearcane pentru ca sangele mai putin oxigenat capata o nuanta inchisa de rosu, ce devine vizibila prin pielea subtire din jurul ochilor.

Regiunile inchise la culoare din jurul ochilor dau un aspect de oboseala tenului. Exista pareri conform carora cearcanele sunt ereditare, apar din cauza faptului ca lichidele nu sunt eliminate normal din organism ori a fumului de tigara, dar pot fi si semnul aparitiei a unor boli care afecteaza inima, circulatia sanguina sau rinichii.

Somnul de frumusete

Este una dintre cele mai eficiente si recomandate metode de specialisti. Un somn de opt ore revigoreaza tenul si reduce semnificativ cearcanele. De asemenea, consumarea a cel putin doi litri de apa zilnic ajuta tenul sa aiba un aspect sanatos si luminos.

Tratament

In comert exista produse pentru tratarea cearcanelor si a zonei sensibile din jurul ochilor: geluri care descongestioneaza pleoapele, estompeaza cearcanele si dezumfla pungile. La fel de eficiente se dovedesc si mastile pentru ochi, care contin plante si uleiuri esentiale, precum lavanda sau musetel, cu rol eficient in relaxarea ochilor, cu efect racoritor si hidratant.

Ajutor specializat

Un alt mod de a scapa de cearcane este sa apelezi la sfatul unui dermatolog, care sa iti indice un tratament adecvat. Poti, de asemenea, recurge si la chirurgia estetica, insa este obligatoriu sa ceri sfatul unui specialist inainte de a urma procedura si trebuie sa iei in calcul si costurile relativ mari ale interventiei.

Machiaj

Machiajul nu trateaza, dar estompeaza cearcanele. Este o metoda recomandata atunci cand trebuie sa faci cuiva o impresie buna. Un anticearcan, care trebuie sa fie  insa cu o nuanta mai deschisa decat tenul tau, un fond de ten mat si o pudra iluminatoare te pot ajuta sa faci fata  cu bine situatiei.

TRATAMENT

„Minuni” pentru ochii tai > O metoda traditionala de combatere a cearcanelor este masarea lor cu partea bombata a doua linguri, care au fost tinute in congelator un sfert de ora.

> Ceaiul are un rol benefic pentru ochii tai. Aplicarea unor comprese cu ceai negru, verde, de albastrele, de musetel sau  cu ceai rece de tei reprezinta o metoda la indemana pentru fiecare dintre voi.

> Aplicarea a doua felii de cartof crud sau de castravete pe cearcane este un mod „clasic” si eficient pentru reducerea  acestora.

> Compresele cu infuzie de marar sau de salvie sunt mai putin cunoscute, dar la fel de eficiente.