Victor Atanasie Stănculescu, zis „Generalul cu piciorul în ghips”, s-a născut la data de 10 mai 1928 într-o familie de intelectuali de clasa medie din Tecuci, dar avea o ascendență rusă, bunicii săi fiind colonel, respectiv general în armata țaristă, lucu pe care Securitatea nu l-a aflat niciodată.
Ca să-și acopere origine burgheză, a mers brigadier pe șantierul Bumbești-Livezeni. Pe baza noii biografii, a terminat școala militară în decembrie 1948, printre cei mai buni, și a fost numit locotenent la Centrul de Instrucție al Artileriei „Mihai Bravu”. Apoi a fost trimis la Academia Militară, pe care a absolvit-o în 1952, unde a fost coleg cu Vasile Milea. La 23 august 1952, era avansat locotenent-major, iar câteva zile mai târziu, la 5 septembrie, era căpitan. La 32 de ani ajungea colonel, apoi la 40, în 1968, general-maior.
Student la Medicină și la Matematică
Cunoștințele sale de medicină și matematică – a fost student la Medicină și la Matematică, abandonând însă studiile – i-au permis să se afirme în arma Artileriei. Invazia sovietică în Cehoslovacia din 1968 îl prinde în funcția de locțiitor al șefului Marelui Stat Major și șef al Direcției Organizare-Mobilizare-Planificare-Înzestrare, funcție în care a ajuns cu sprijinul fraților Ilie și Marin Ceaușescu. Alex Mihai Stoenescu, în „Istoria Loviturilor de Stat în România, scrie că „destul de timpuriu și-a oferit serviciile și a devenit informator al Securității, asigurându-și și aici o protecție solidă. Ofițerul care l-a racolat, potrivit unei surse din Securitate, a fost viitorul general Nuță. Moartea acestuia în elicopterul cu care era adus la București este atribuită acestei legături timpurii”.
„Odată cu deschiderea spre asimilarea tehnologiilor occidentale operată de Nicolae Ceaușescu, generalul Stănculescu ia contact cu Vestul democratic și capitalist, fapt ce i-a stimulat resentimentele ereditare anticomuniste. Relația cu Securitatea a trecut într-un stadiu superior, legătura dezvoltânduse în domeniul tehnologiilor militare, unde era privit ca expert și negociator abil. În această calitate s-a întâlnit prima dată și cu Ion Iliescu”, mai scrie Alex Mihai Stoenescu.
Criza de colecist
Pe 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de ministrul Vasile Milea la Timișoara pentru a reprima Revoluția. Ceaușescu a fost foarte mulțumit de activitatea lui, întrucât l-a numit comandant militar unic al Timișoarei. În fața ordinului de a citi decretul pentru starea de necesitate din noaptea de 20 spre 21 decembrie, generalul Stănculescu se eschivează și încearcă să-și însceneze o criză de coli cist în spitalul din Timișoara, dispărând mai multe ore. Conform propriei mărturii, tot în acea noapte și-a scris demisia din Armată, pe care, câteva ore mai târziu, de frică să nu fie executat, a rupt-o și a aruncat-o în wc.
Întors la București în noaptea de 21-22 decembrie, s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde l-a rugat pe comandantul spitalului, un bun prieten deal lui, să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage de la implicarea în reprimarea Revoluției.
Totuși s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceaușescu, și a fost numit de acesta ministru al apărării naționale în locul lui Vasile Milea, care s-a sinucis pe 22 decembrie în jurul orei 9.30 dimineața.
După fuga soților Ceaușescu din clădirea CC la 22 decembrie 1989, generalul Victor Stănculescu a trecut de partea Revoluției și a transmis telefonic, la ora 13:30, Ordinul nr. 38 care prevedea ca toate unitățile să se retragă în cazărmi.
Pe 28 decembrie 1989, prin Decretul CFSN nr. 8/1989, a fost numit în funcția de ministru al economiei naționale. La 16 februarie 1990, este eliberat din funcția de ministru al economiei naționale, fiind numit în funcția de ministru al apărării naționale, unde l-a înlocuit pe generalul Militaru. A îndeplinit această funcție până pe 30 aprilie 1991. Pe 13 mai, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată cu 4 stele și trecut în rezervă. A lucrat apoi consilier principal la firma „Balli”. A fost judecat în două procese: Motorola și pentru rolul său jucat în reprimarea Revoluției din 1989.
Ion Iliescu: „Ei să dispară”
A știut de pe 22 decembrie, ora 12.30, unde sunt soții Ceaușescu, dar lui Ion Iliescu i-a spus, după propria mărturisire, abia în noaptea de 23 spre 24. Dimineața, Iliescu, în biroul ministrului Apărării Nicolae Militaru, i-a spus să se organizeze că îl trimite la Târgoviște: „Să se facă judecata pentru că mi-e teamă că altfel vom ajunge la un război civil! Vedem că sunt multe focare care… În țară, de rezistență și terorism (…) Ei să dispară”, mărturisea generalul în cartea de dialoguri cu Dinu Săraru.
El spunea, la 20 de ani după execuția Ceaușeștilor, că la procesul acestora s-a simțit ca între două plutoane de execuție. El a precizat că oamenii implicați în procesul și execuția cuplului dictatorial au fost anunțați de numele acestora în ultimul moment, până atunci fiindu-le spus că este vorba de procesul „unor teroriști”. „Mă întreb dacă în situația de atunci se găseau soluții, după care legislație să mergem ca să rezolvăm cazul?”, a mai explicat Stănculescu, legat de participarea sa, în calitate de delegate al FSN, la procesul Ceaușeștilor.
Condamnat la 15 ani de închisoare
În anul 1990, o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea a propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea Revoluției. Acest lucru s-a întâmplat abia în 1997. În anul 1999 a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit prin reprimarea Revoluției din Timișoara, hotărâre confirmată în 2000 în urma recursului.
Pe 20 mai 2014, după ispășirea a cinci ani din cei 15 ani, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat. În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea sa și a coinculpatului din proces, Mihai Chițac, cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care au fost condamnați.
Decedat pe 19 iunie 2016 într-un azil de bătrâni din Ghermănești, Victor Stănculescu a fost incinerat la Crematoriul Vitan, după un discurs elogios al lui Ion Iliescu. Înainte cu 26 de ani, 43 de oameni au fost incinerați la crematoriul din Parcul Tineretului, pentru a se șterge urmele represiunii de la Timișoara. Cenușa lor a fost aruncată într-un canal din Popești Leordeni.