Doctorul Dan Predescu a fost printre primii manifestanţi care au pătruns în Primăria Bucureștiului în 22 decembrie 1989.
Ajuns președinte al Consiliului Municipal București al Frontului Salvării Naționale, pe 21 ianuarie 1990 a fost numit primul primar post-ceauşist al Capitalei, de către adunarea Consiliului Municipal București, alcătuită din 49 de membri, care l-a votat în unanimitate. Apoi, de pe 23 februarie a reprezentat FSN în CPUN.
Împroprietărirea emanaţilor
Primul lucru făcut după Revoluţie de revoluţionarul primar Dan Predescu a fost să-i împroprietărească pe noii demnitari cu locuinţele rămase libere de la cei vechi care le părăsiseră. Săptămânalul Expres publica, în numărul din 1-7 iunie 1990, situaţia locuinţelor mai-marilor fostului regim.
Potrivit anchetei jurnalistului Răsvan Popescu, Petre Roman primise parterul unei vile a cărei adresă nu a apărut în Expres; Corneliu Mănescu, Kiseleff 24 A; Andriţă Teodor, str. Constantin Aricescu 23 ap. 44; Marin Nicolae (ministru adjunct), Tolstoi 27, ap. 2; Mircea Dinescu (Aviatorilor 69); Marin Capisizu (ministru adjunct la Min. Ec. Naţionale), str. Crângului 1 (locuinţa lui Radu Bălan); Adrian Sârbu, regizor, Turgheniev 2-4, parter; Mihai Montanu, Aviatorilor 98, et. 1; Dan Petrescu (fost ministru adjunct la Cultură), Aviatorilor 92; alt Dan Petrescu, Bordei 33; „Club 22”, Cehov 8, casa lui Emil Bobu. Ion Iliescu continua să locuiască de cel puţin 10 ani la parterul unei vile cu etaj fără să se extindă.
Prin deciziile înregistrate la cabinetul primarului Capitalei, fosta Gospodărie de Partid a predat locuinţele de serviciu ale foştilor demnitari comunişti către ICRAL-uri. Astfel, ICRAL Herăstrău deţinea 221 adrese, Giuleşti - 3, Cotroceni - 23, Berceni - Colentina - 20, Foişor - 9, Pajura - 9, Vitan - 3. În total, 282 de adrese, din care 42 de imobile integrale, restul - apartamente în imobile. Din ancheta Expres reieşea că, deşi partidul căzuse, familiile conducătorilor lui domiciliau la aceleaşi adrese ale „locuinţelor de serviciu”. A avut, totuşi, grijă, să aprovizioneze oraşul cu alimente, a mai modernizat unele străzi şi le-a schimbat şi numele.
Şedinţa din 11 iunie
Dan Predescu a participat la celebra şedinţă din 11 iunie în care s-a hotărât eliberarea Pieţei Universităţii, fiind însărcinat, împreună cu Dan Iosif, Gelu Voican Voiculescu, Dan Iosif şi NS Dumitru, cu organizarea unei contramanifestaţii a muncitorilor din centrele industriale bucureştene.
Pe fondul unei activități administrative neconvingătoare legate de transportul în comun, salubritatea orașului, precum și din cauza stagnării construcțiilor de locuințe, Dan Predescu a fost demis la 23 iulie 1990, iar în locul lui a fost numit inginerul Ștefan Ciurel.
Visul american
La 40 de ani, când a ajuns primar, era cercetător la Institutul de biologie și patologie celulară şi publicase lucrări împreună cu laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade. După demiterea din funcție a părăsit țara, stabilindu-se în SUA, la Chicago, unde este profesor la prestigioasa Rush University. Specializat în biologie moleculară, boli cardiovasculare şi structuri genetice, Predescu a publicat zeci de tratate ştiinţifice. Şi soţia sa, Sanda, l-a însoţit peste Ocean, iar acum sunt colegi la Universitatea din Chicago, ea fiind cadru universitar la departamentul de Famacologie.