Poetul Mircea Dinescu avea să joace un rol important în evenimentele din Decembrie 1989, fiind un soi de catalizator al opoziției din partea intelectualilor.
Fără a fi o figură marcantă a literaturii, Mircea Dinescu reușește pe 17 martie 1989 să irite regimul ceaușist, atunci când ziarul francez Libération publică un interviu acid la adresa regimului Ceauşescu. Textul, în lectura lui Virgil Ierunca şi Alain Paruit, este difuzat în aceeaşi zi în cadrul emisiunii Actualitatea culturală românească, de la Radio Europa Liberă. Poetul este concediat de la România literară, exclus din partid şi arestat la domiciliu. I se ia dreptul de semnătură şi lui, şi soţiei sale.
Peste o săptămână pe 24 martie la Radio Europa Liberă se difuzează o scrisoare adresată președintelui Uniunii Scriitorilor din România, Dumitru Radu Popescu, prin care Mircea Dinescu protestează faţă de destituirea sa şi faţă de faptul că este în permanenţă urmărit de Securitate.
Peste alte câteva zile, Geo Bogza, Ştefan Augustin Doinaş, Dan Hăulică, Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu şi Mihai Şora adresează lui Dumitru Radu Popescu o scrisoare prin care îi cer ca, în calitatea lui de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, să-l apere pe poetul Mircea Dinescu.
Cu şase securişti la poartă
În septembrie 2009, într-un interviu acordat „Die Presse”, Mircea Dinescu relata: „Am fost acasă când a început Revoluţia. Ca urmare a unui interviu acordat de mine revistei «Libération», eram arestat la domiciliu. Interviul a apărut pe 17 martie 1989. A doua zi am fost chemat la «România literară», unde eram redactor, şi dat afară. Şi am stat acasă şi am scris poezii până pe 22 decembrie. La poartă la mine erau şase securişti pe tură. Pe 22 decembrie a venit o vecină şi mi-a zis că au fugit securiştii. Am ieşit şi nu mai era acolo maşina care stătuse 10 luni. Am ieşit în stradă, m-a recunoscut Domokos Géza şi a oprit coloana de tancuri: «Dom’ne, ăsta-i Mircea Dinescu, poetul de la Europa Liberă!». Şi am fost aruncat în sus de trei ori, prins o dată şi pus pe tanchetă, ca într-un film prost despre revoluţia cubaneză, cu drapelul roşu spre Televiziune”.
Securitatea avea motive de suspiciune în ceea ce privește acțiunea sa de protest, după cum relevă istoricul Alex Mihai Stoenescu.
„La un moment dat, Mircea Dinescu a ieşit din nivelul observării curente care se făcea asupra scriitorilor, a oamenilor de cultură în general. Lucrul acesta s-a întâmplat o dată cu interviul acorda postului de radio Moscova, unde se declarase adept al perestroikăi şi sovietic, fapt care îl punea în atenția mărită a Securității.
Numai că, în actele Secției CC care a ordonat Securității să-l pună sub urmărire, Dinescu nu a devenit, încă de la început, un caz al disidenței, adică al unei opinii separate față de politica PCR, ci un caz al contraspionajului. Aceasta este o explicație şi pentru atacurile pe care le-a suportat după revoluție în presa comunist-nostalgică, prin care s-a încercat şi în parte reușit diminuarea imaginii de disident a talentatului poet român.
Partidul lui Ceaușescu nu admitea existența disidenței, iar în cazul Dinescu se ascundea după teoria posibilității „democratice” de a se manifesta cu o opinie separată în cadrul organizației sale de partid sau a adunării generale de la Uniunea Scriitorilor. Numai că Adunarea generală a Uniunii Scriitorilor, dar în primul rînd Consiliul de conducere - din care însuși Dinescu făcea parte! — fuseseră împiedicate să se mai întrunească.
Astfel că argumentele Secției CC nu aveau nici o consistență legală şi nici partinică. Mircea Dinescu a fost urmărit din cauza soacrei sale, membră a micii comunități de intelectuali bolșevici rămași în România după retragerea trupelor sovietice.
Securitatea şi-a sprijinit actul de trecere la urmărirea informativă a poetului pe ipoteza că soacra sa se află în contact informativ cu KGB -ul şi că atât vizita cât şi interviul la radio Moscova au fost perfectate cu scopul precis de a lansa imaginea unui disident român adept al perestroikăi şi glasnost-ului, ca admirator al politicii lui Gorbaciov şi critic la adresa politicii închistate, antireformiste a lui Ceauşescu.
În consecință, Dinescu a fost urmărit pentru a se depista eventuale legături ale sale cu rețelele sovietice de spionaj din România, care, într-adevăr, primiseră misiunea de a identifica şi folosi personalități românești dispuse la o disidență sub acoperirea şi protecția presei internaționale. Certitudinea că Dinescu a intrat în sfera de interes a serviciilor secrete sovietice a venit la Bucureşti, prin tentativele repetate ale unor ofițeri KGB sub acoperire de a-l vizita la domiciliu.
Aceasta era o practică prin care Moscova atrăgea atenția că persoana respectivă se află sub protecția ei. Confirmarea o avem de la Brucan, care a relatat ordinul dat de Gorbaciov în acest sens. Nu a fost găsită nici o altă probă concretă de colaborare a poetului Mircea Dinescu cu rețele de spionaj sovietice. Lipsa probelor precum şi imposibilitatea de a opri acumularea de către poet a informațiilor despre evoluția perestroikăi în URSS - familia Dinescu era abonată la presa sovietică, iar soacra o ridica personal de la ambasadă - a produs o tentativă de retragere subtilă a Securității din „cazul Dinescu”, lansând totodată proiecția unui Mircea Dinescu incontrolabil, instabil, paranoic, „nebun” ale cărui păreri nu pot fi luate în serios.
„Mircea, fă-te ca lucrezi!”
Cert este că Mircea Dinescu va deveni celebru prin scena, sau sceneta, de la Televiziunea Română devenită liberă, în care Ion Caramitru i se adresa. „Mircea, fă-te că lucrezi!“. Cu aceasta indicație regizorală a actorului Ion Caramitru dată poetului Dinescu a început Revoluția de Crăciun.
„Să-nceapă Caramitru, că pe el îl cunoaște lumea! Mircea, te prezint și tu scrii, arăți, arăți că lucrezi la un apel!” - spunea de fapt Ion Caramitru în Studioul 4 al Televiziunii române, în 22 decembrie 1989.
La acel moment, revoluționarilor prezenți în studio li s-a spus că nu poate începe emisia, pentru că nu e curent. Ei doreau să intre în direct și să anunțe victoria împotriva comunismului. În timpul acesta erau filmați pe ascuns - în caz că se întorcea la putere Ceaușescu. După 1989, Mircea Dinescu va face parte din CFSN și va deveni președintele Uniunii Scriitorilor.