Îmbrăcată în mantie neagră, pălărie cu boruri late, eşarfă albă şi baston cu cap de argint, silueta lasă pe piatra de mormânt a lui Poe, în noaptea morţii acestuia, trei trandafiri roşii şi o sticlă de coniac franţuzesc şi dispare.
La Baltimore, în statul Maryland, în spatele bisericii din Westminster, se află mormântul lui Edgar Allan Poe. După misteriosul său deces, faimosul scriitor de literatură fantastică a fost îngropat aici în 1849. După ceva mai puţin de o sută de ani, într-o noapte geroasă de ianuarie, o siluetă neagră pătrunde în cimitir, lasă trei trandafiri roşi şi o sticlă de coniac pe piatra de mormânt şi dispare în ceaţa îngheţată.
Acest ritual va dura timp de 70 de ani. Cine este fantoma care nu uită să lase băutură la groapa lui Poe?
Moartea lui Edgar Allan Poe a avut loc în circumstanţe stranii. În 1849, Baltimore, notoriu pentru criminalitatea sa ridicată, se pregăteşte să aleagă un nou şerif. Atmosfera din oraş este foarte încinsă, mai multe tabere luptându-se pentru a-şi impune candidatul.
În aceste condiţii, Poe dispare în mod misterios, pentru a apărea după patru zile de căutări, cu nişte haine care nu îi aparţin. De pildă, purta pe cap o pălărie din frunze de palmier împletite.
Scriitorul are aerul pierdut, buimac iar vorbele sale sunt fără sens. Se stinge câteva zile mai târziu la spitalul din Baltimore. Diagnosticul oficial: congestie cerebrală. Avea doar 40 de ani.
În diversele biografii publicate după moartea părintelui romanului poliţist este evocată şi următoarea ipoteză: Poe a fost găsit chiar în ziua alegerilor pentru un nou şerif, în apropierea unei secţii de vot, cu haine străine. Or, în acele vremuri în care fărădelegea domnea, nu erau rare cazurile în care oamenii erau luaţi de pe stradă, bătuţi, drogaţi şi puşi să voteze de mai multe ori. Aceasta ar explica hainele schimbate, vorbirea incoerentă şi decesul brutal.
Piatra de mormânt a lui Edgar Allan Poe, fără nici un fel de inscripţie, este invadată rapid de bălării. Familia scriitorului face economii severe pentru a pune pe mormânt o piatră de marmură albă demnă de faima acestuia, însă aceasta va sfârşi prin a fi distrusă. Blestemul îl urmăreşte pe Poe şi la doi metri sub pământ.
În sfârşit, în 1913, pe mormântul din spatele bisericii din Westminster este pusă o modestă piatră de granit pe care este sculpat un corb şi un vers din celebrul poem: „Corbul spuse Nevermore”.
Urmează Primul Război Mondial. Apoi Al Doilea. În 1949, în jurnalul Evening Sun apare un articol având ca subiect restaurarea bisericii din Westminster. În text se vorbeşte despre un „cetăţean necunoscut” care a venit să depună în noaptea de 19 ianuarie, trei trandafiri şi o sticlă de coniac fin pe mormântul lui Edgar Allan Poe.
Descrierea individului pare scoasă direct dintr-o nuvelă fantastică a lui Poe: o siluetă învăluită într-o mantie lungă şi neagră, o pălărie cu boruri late, o eşarfă albă la gât şi un baston cu cap de argint. Pe 19 ianuarie 1949 se împlineau o sută de ani de la moartea scriitorului.
O vreme, silueta misterioasă nu a mai fost pomenită de ziare. Până la sosirea în Baltimore a lui Jeff Jerome. În 1976, acesta, un tânăr fotograf specializat în gastronomie, îl întîlneşte pe Sam Porpora. Porpora era un sexagenar, mare fan al lui Poe, care se dedicase îngrijirii bisericii din Westminster. Acesta are ideea de a organiza vizite ale bisericii şi cimitirului şi îl angajează ca ghid pe Jeff Jerome.
În dimineaţa de 19 ianuarie 1977, Jerome se plimba pe aleile îngrijite ale cimitirului, de-a lungul mormintelor. Atunci remarcă ceva neobişnuit. La picioarele pietrei de mormânt a lui Edgar Allan Poe se află trei trandafiri roşii şi o sticlă de coniac începută.
După câteva cercetări, ajunge şi la articolul din Evening Sun de acum trei decenii. Îngrijitorul cimitirului îi confirmă şi el că în fiecare an se duce la mormântul lui Poe pentru a lua sticla de coniac şi a bea restul.
Jerome se hotărăşte să stea la pândă în anul următor.
Pe 19 ianuarie 1978, el îşi postează maşina în faţa cimitirului. Aşteaptă o oră, două, trei. Se frământă pe scaun. O nevoie teribilă de a urina îl apasă. Se repede spre clădirea de alături. Când se întoarce, vede pe mormântul lui Poe trei trandafiri roşii şi o sticlă de coniac.
Abia după încă un an va reuşi să-l zărescă: un străin care depune cei trei trandafiri, îşi toarnă un pahar de coniac, îl bea, lasă restul sticlei pe mormânt şi pleacă, dispărând fără urmă. Este îmbrăcat aşa cum fusese descris în ziar: pelerină lungă şi neagră, pălărie, eşarfă, baston.
Prietenii lui Jeff râd de povestea acestuia şi refuză să creadă. Aşa că acesta le cere amicilor săi să-l însoţească la pândă în anul viitor.
Aşa se face că în următoarea noapte de 19 ianuarie, toţi văd strania siluetă, aplecată pentru a-şi turna o picătură de coniac şi apoi dispărând.
După alură şi gesturi deduc că este vorba despre un bărbat, însă nu îi pot stabili vârsta. Istoria se răspândeşte rapid. Cei trei trandafiri, aşezaţi într-un anumit fel, i-ar reprezenta pe fiecare dintre cei trei răposaţi care se odiheanu în mormânt: Poe, soţia sa Virginia şi soacra sa Maria Clemm. Însă coniacului nu se reuşeşte a i se stabili o semnificaţie aparte.
De-a lungul anilor, ritualul este agrementat cu scurte mesaje de genul: „Edgar, nu te-am uitat”. Jerome încredinţează fiecare sticlă de coniac muzeului Edgar Allan Poe.
Fantoma din cimitir dobândeşte notorietate naţională. Uneori, se adună şi câte o sută de persoane pe 19 ianuarie, pentru a pândi silueta neagră.
În 1990, Life Magazine trimite un fotoreporter la cimitirul din Baltimore, iar acesta reuşeşte să surprindă pe peliculă fantoma de la mormânt.
Nimeni nu ştie cine este, dar nici nu îl opreşte nimeni pentru a-l întreba. Poate din delicateţe, curioşii nu îndrăznesc să-l inoportuneze.
Însă în paginile Life Magazine, Jerome formulează o cerere nu mai puţin stranie: ca străinul să-i demonstreze în fiecare an că este vorba tot de el şi nu de un impostor. Fantoma se conformează, furnizând însă nişte indicii atât de subtile, încât lui Jerome i-au trebuit câţiva ani să le priceapă.
Între cei doi se leagă o stranie relaţie de bunăvoinţă. Confruntat cu un aflux de public tot mai mare în nopţile de 19 ianuarie, Jerome îi facilitează străinului intratea în cimitir pe o poartă lăturalnică, pentru a-l feri de curioşi. Cei doi fac şi schimb de mesaje, asupra conţinutului cărora Jerome păstrează taina.
În 1998, totuşi, dezvăluie conţinutul unui mesaj: „Flacăra va fi preluată”. Înţelege că personajul misterios a desemnat un moştenitor care să ducă mai departe obiceiul.
În 1999, fantoma este ca de obicei la mormânt. De data aceasta, pare că este vorba de o persoană mai tânără. La rândul său, aceasta îi lasă lui Jerome un mesaj, precizând că ar fi „un fiu” căruia i s-a transmis sarcina de a se reculege la mormântul lui Poe.
Este momentul în care tradiţia se strică. Evenimentele iau o altă turnură, cu tentă ridicolă. În 2001, înainte de SuperBowl, eveniment sportiv de anvergură naţională, fantoma anunţă că echipa din Baltimore (numită Corbii, în memoria lui Poe) va pierde. Însă aceasta va câştiga.
Jerome este agasat de noua fantomă. Aceasta îşi face apariţia îmbrăcată în hanorac şi cu caschetă pe cap. În 2004, lasă un mesaj în care scrie: „Memoria sfântă şi locul unde odihneşte Poe sunt incompatibile cu coniacul franţuzesc”.
Jerome îşi promite că de acum o va împiedica pe această fantomă să mai bântuie mormântul. Între timp, Sam Porpora declară că el este fantoma, însă afirmaţia sa este dovedită rapid ca mincinoasă.
2009 marchează două veacuri de la moartea lui Poe. A fost ultima apariţie a fantomei. Aceasta lasă un mesaj care îl necăjeşte şi mai mult pe Jerome, dar al cărui conţinut refuză să-l dezvăluie.
În 2012, ghidul anunţă moartea oficială a fantomei de la mormântul lui Edgar Allan Poe. Însă, în faţa aşteptărilor uriaşe ale publicului, Maryland Historical Society lansează un casting pentru a găsi un înlocuitor pentru fantomă. Drept urmare, anul acesta a apărut din nou, înveşmântat într-o pelerină neagră, cu eşarfă albă la gât şi baston cu cap de argint.