Fanii Corvinului ies în stradă

Peste 400 de tineri din Hunedoara, fani ai echipei de fotbal FC Corvinul 1921, şi-au anunţat participarea la un miting de protest programat astăzi, de la ora 18.00, în centrul oraşului.

Ei vor să-i reamintească primarului Hunedoarei, Ovidiu Hada, că în 2008 l-au sprijinit la alegeri tocmai pentru că lea promis că în timpul mandatului său se va găsi o soluţie pentru reactivarea vechiului club de fotbal FC Corvinul 1921.

"Atunci au venit şi ne-au prezentat chiar un investitor care spunea că va lua clubul şi va susţine fotbalul hunedorean. Apoi au venit cu varianta echipei FC Hunedoara, variantă pe care am acceptat-o temporar, în speranţa că aşa se va ajunge mai uşor la rezolvarea problemei. Au trecut trei ani şi nu s-a făcut nimic. Noua echipă are datorii, deşi este susţinută de sponsori şi bugetul local, iar clubul – fanion al judeţului Hunedoara continuă să existe doar în acte. Noi nu vrem să aruncăm istoria la gunoi, pentru că în anii ´50 -´80 mulţi oameni au făcut mari sacrificii pentru a face din Corvinul unul dintre cele mai importante brand-uri fotbalistice ale României", spune Dan Bera, unul dintre organizatorii mitingului.

Pe parcursul manifestării va fi decernat şi un premiu omagial lui Romulus Gabor, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de când acesta primea titlul de cel mai bun jucător al Turneului Final al Cupei Mondiale pentru naţionalele de tineret din Australia. CITIŢI ŞI:

  • Protest al galeriei Corvinul
  • <link http:// http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-fost-ingropata-legenda-corvinul-827156.html _blank>Cum a fost îngropată legenda Corvinul