Gabriela şi Gino Iorgulescu, părinții lui Mario, tânărul de 24 de ani care a provocat un accident mortal, au transmis un comunicat de presă privirtor la fiul lor.
„Conducerea şi personalul medical al spitalului Universitar de Urgenţă Elias au dovedit în aceste zile şi ore dramatice, în care timpul este crucial, o imensă responsabilitate şi un devotament cu adevărat extraordinar.
Momentele grele prin care trece familia noastră, situaţia dramatică a fiului nostru ne determină, însă, să rugăm reprezentanţii mass-media, care vor să afle informaţii referitoare la starea lui de sănătate, să nu mai insiste cu apeluri către personalul medical.
Este o rugăminte a noastră, a familiei, şi către conducerea spitalului de a păstra discreţia în aceste ore atât de grele pentru noi toţi.
Când vom avea date elocvente privind starea de sănătate a fiului nostru, noi, cei din familie, le vom comunica presei.
Cu recunoştinţă, Gabriela şi Gino Iorgulescu”, se spune în comunicatul oferit de părinţii lui Mario Iorgulescu.
Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, a fost transportat duminică dimineață la Spitalul Elias din Capitală după ce a fost rănit grav într-un accident rutier soldat cu un deces.
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat atunci că, în jurul orei 03.00, un șofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Podul Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani.
După impact, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima dintre ele a luat foc la compartimentul motor. În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit grav și transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate și probe biologice.
La rândul său, Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al al Spitalului Elias a anunțat că: „A ajuns în stare gravă, este victima unui accident rutier cu o contuzie abdominală și toracică forte, cu hemoperitoneu, adică sânge în burtă, s-a intervenit chirurgical de urgență azi-noapte, operația a avut ca scop controlul sângerării, adica hemostaza, e în stare gravă, dar stabilă deocamdată. Este în Terapie Intensivă, nu este conștient, este intubat și ventilat mecanic”.
Ulterior, surse din Poliție au declarat pentru Mediafax că șoferul care a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat pe contrasens, provocând practic impactul, este Mario Iorgulescu, fiul actualului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, tânărul fiind transportat la Spitalul Elias din București după ce a fost rănit grav.