Persoanele care au lucrat pe lângă Elena și Nicole Ceaușescu știu cel mai bine cum petrecea cuplul dictator, iar de pe masa de Crăciun nu lipseau preparatele culinare specifice acestei sărbători
Potrivit arhitectului Camil Roguski, unul dintre apropiații cuplului ceaușist, de Crăciun, în bucătărie se preparau sarmale, friptură, cozonac. Cei doi nu mâncau exotic, deşi unii credeau asta. Erau, în sufletele lor, nişte ţărani. În frigider aveau de toate, dar tot bucatele româneşti preferau.
De asemenea, se pare că Elena și Nicolae Ceaușescu nu mâncau altceva decât legumele cultivate pe pământ tratat cu îngrăşământ natural. Şi animalele care se tăiau pentru masa de Crăciun trebuiau neapărat să fi păscut pe un câmp tratat natural.
Nicolae Ceauşescu avea un obicei pe care toată lumea îl ştia şi i-l respecta. Când obosea, se retrăgea în dormitorul său şi urmărea filme cu cowboy.
Mihaela Moraru Ceauşescu, fiica lui Marin Ceauşescu (fratele mai mare al fostului lider comunist), povesteşte în volumul "Nu regret, nu mă jelesc, nu strig" (apărut la Editura Meteor Press) din ce se înfruptau oaspeţii sosiţi să petreacă alături de "Marele Tovarăş". "Nici nu se compară rafinamentele culinare de acum cu aşa-zisele rafinamente de la mesele Ceauşeştilor, chiar dacă şi ei ar fi avut acces, să zicem, la fructe de mare. Dar nu le plăceau. Ei mâncau mâncăruri tradiţionale, sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie, salată de boeuf, care oricum nu lipseau de la mesele de sărbătoare. Dacă lipseau era vai şi-amar!”
Lui Nicolae Ceauşescu îi mai plăceau în special preparatele tradiţionale din peşte: ciorba de peşte, plachia şi saramura. Dar marea lui pasiune rămâneau sarmalele. ,,De băut, se bea vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită. Tanti Lenuţa mai bea băuturi dulci, pentru femei, dar nu se îmbăta. Cam ăsta era meniul lor de ani de zile, la petreceri, la aniversări sau la sărbători”, mai povestește Mihaela Moraru Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 27 de ani de când Elena și Nicolea Ceaușescu au fost împușcați.