Falimente în vest

CRIZĂ. Peste 800 de firme din patru judeţe din vestul ţării au intrat în faliment în primul trimestru al acestui an, mai multe decât în perioada similară a anului trecut, a anunţat Federaţia Regională a IMM-urilor din Regiunea Vest, care cuprinde judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara.

„Politicile de sprijin real al sectorului IMM ce întârzie să apară, conjunctura economică nefavorabilă, măsurile fiscale tot mai des criticate aplicate de guvernul actual, îşi pun amprenta asupra activităţii sectorului IMM din regiune”, se arată într-un comunicat al organizaţiei patronale.