Consiliul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în ședința de miercuri, 1 februarie 2017, a adoptat următoarea declarație referitoarea la modificare codurilor penale prin ordonanță de urgență:
„Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara condamnă cu fermitate adoptarea, aseară, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Guvernul României a ales să utilizeze în interes individual și de grup prerogativele pe care le-a primit pentru gestionarea treburilor publice, în considerarea interesului general.
În calitate de responsabili cu educația juridică a tinerilor noștri, dezavuăm categoric deturnarea acestor prerogative. În calitate de apărători ai tradițiilor constituționale sănătoase ale României, reamintim că
Dreptul nu înseamnă manevrarea normelor de procedură legislativă împotriva scopului lor. Dimpotrivă, în democrațiile liberale, la ale căror valori este atașată și România, Dreptul înseamnă, în primul rând, statul de drept, respectiv supremația legii.
Or, cei care au primit un mandat popular pentru guvernare au decis ca, printr-un act normativ, să se situeze deasupra Dreptului. Contrapunând Dreptului un act normativ, acțiunea lor lovește însăși fundamentul sistemului juridic românesc, Constituția României. Procedând astfel, membrii Guvernului României au abdicat de la funcția care le-a fost încredințată, pierzând legitimitatea de a se mai ocupa de gestionarea treburilor publice ale națiunii.
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara invită membrii comunităților academice ale celorlalte facultăți de drept din România să se alăture demersului său.”
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, susține demersul Consiliului Facultății de Drept: „Mediul academic este dator, prin specialiștii săi, să ia poziție față de problemele sociale ale comunității din care face parte. Suntem în fața unei încercări pentru societatea noastră, iar punctul de vedere exprimat este extrem de pertinent. Sper ca demersul lor să aibă ecou și printre alți reprezentanți ai școlii românești de Drept.”