Facilități fiscale pentru șoferii de TIR și de camion, după modelul celor din IT

Șoferii profesioniști ar putea să nu mai plătească impozit pe venit, dacă Parlamentul aprobă acest lucru.

Șoferii de TIR și de autocar ar putea plăti contribuții mai mici la bugetul statului, dacă Parlamentul României va da undă verde unei propuneri inițiate de unii parlamentari PSD. Este vorba de o propunere legislativă adoptată de senatori, potrivit căreia această categorie de șoferi va beneficia de scutirea de impozitul pe venit și reducerea cu 3,75% a contribuției la asigurările sociale, până în 2028.

Potrivit celor care au elaborat proiectul, în expunerea de motive se arată că sectorul transporturilor nu a beneficiat niciodată de facilităţi în România. Parlamentarii susțin că nu doar România, ci și Europa se confruntă cu o lipsă de șoferi profesionișți.

„Șoferii profesionișți din România se formează în țară noastră, în întreprinderile de la noi. Ei migrează spre țările din vestul UE, pentru salarii mai mari. Totodată, aceeași mare problemă, a deficitului de conducători auto profesionișți, este semnalată și în țara noastră. Aceasta nu este una nouă. Conducătorii auto pleacă din țară din cauza salariilor mici. Iar întreprinderile nu au capacitatea financiară de a mări salariile, cu taxele aferente”, se arată în expunerea de motive.

România are un deficit de circa 45 000 de șoferi profesionișți

România are o lipsa de circa 45 000 de șoferi profesionișți și „un număr considerabil de vatmani”. Iar operatorii de transport sunt nevoiți să țină în garaje între 10 și 15% din vehicule, mai spun inițiatorii.

„O primă măsură de facilitare și de suport care trebuie și poate fi acordată este modificarea legislativă care propune ca, asemenea persoanelor care lucrează în industria IT, și șoferii profesionișți din România să beneficieze de subvenționarea impozitului pe venit”, se mai arată în expunerea de motive.

Ce facilități ar putea primi șoferii de TIR

Conform proiectului de lege, șoferii de transport de persoane, inclusiv transport public, și șoferii de transport marfă vor fi scutiți de impozitul pe venit până la finalul anului 2028.

„În perioada cuprinsă între dată intrării în vigoare a prezenței legi și data de 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în domeniile transport de călători sau transport de marfă și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5*, cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 se reduce cu 3,75 puncte procentuale”.

Șoferii profesionișți vor fi scutiți și de la plata asigurărilor de sănătate și de contribuția la Pilonul II de pensii, conform proiectului. Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege. Camera Deputaților este for decizional, potrivit digi24.ro.