Facebook. Un nou scandal în Canada privind protecția datelor: „Facebook refuză să se acționeze responsabil”

În Canada, Facebook a încălcat legile privind confidențialitatea datelor cu caracter personal personal. Compania a colectat date personale de la aproximativ 600.000 de cetățeni canadieni, a anunțat joi un monitor oficial de top. Acesta pledează pentru obținerea unui ordin judecătoresc prin care compania va fi forțată să-și schimbe politicile de confidențialitate.

 

Comisarul Daniel Therrien a făcut aceste declarații în timp ce a arătat rezultatele investigației în cazul scandalului care a vizat distribuirea datelor personale de către Facebook companiei britanice de consultanță Cambridge Analytica, informează The Guardian.

Cu toate că  Facebook a recunoscut „un abuz de încredere major” în scandalul Cambridge Analytica, compania a contestat rezultatele anchetei canadiene, a declarat Therrien.

„Compania refuză se se poarte responsabil și acest lucru este îngrijorător ținând cont de numărul mare de informații personale deținute despre utilizatori” a transmis Therrien. 

Comisariatul privind confidențialitatea datelor cu caracter personal nu poate da amenzi, însă poate solicita o hotărâre judecătorească prin care compania să fie obligată să se supună deciziei luate de instanță/ 

Therrien a mai spus că investigația a identificat „deficiențe esențiale” în legislația actuală. Acesta a solicitat Parlamentului să ofere instituției o putere mai mare în ceea ce privește sancțiunile aplicate companiilor pentru astfel de fapte.