Cu toate că ne face plăcere să socializăm pe Facebook, există şi o latură mai întunecată a efectelor pe care acest site le are asupra noastră. Suferim o serie de transformări ale personalităţii de care nici nu ne dăm seama, cum ar fi narcisismul sau superficialitatea.
Facebook-ul a constituit obiectul unei cercetări cel puţin interesante: efectele negative pe care le are asupra personalităţii umane. Concluziile, publicate în The Guardian, scot la iveală legătura directă dintre numărul prietenilor şi comportamentele noastre sociale din lumea reală. Astfel, spre dezamăgirea celor mai populari pe Facebook, cu cât avem mai mulţi prieteni virtuali, cu atât tindem să devenim mai narcisişti şi superficiali. Cu cât avem un public mai mare al contului nostru de Facebook, cu atît simţim mai des nevoia să actualizăm pozele, suntem mai preocupaţi de propria imagine. Cei care au peste 800 de prieteni pe Facebook devin mai repede narcisiști Cu toate astea, cercetătorii au simţit nevoia să stabilească un număr exact al prietenilor de pe Facebook care ne contaminează cu virusul unui comportament narcisist, vanitos, lipsit de compasiune şi incapabil să preţuiască valori umane precum prietenia, dragostea sau respectul. După îndelungate calcule şi formule, cifra magică a reieşit ca fiind 800. Cei care trec peste acest prag tind să fie narcisişti, iar în viaţa reală să fie lipsiţi de prieteni adevăraţi, rupţi de relaţiile interumane. Sursa: The Guardian