O fotografie cu lucrarea unui elev de clasa a VII-a face vâlvă pe Facebook. Acesta a ales o metodă originală de a aborda cerinţa profesorului.
Elevului i s-a cerut să scrie o compunere de o pagină, pornind de la propoziţia "Calul intră în pădure". Vrând să facă o glumă, ori neavând niciun pic de inspiraţie, el a continuat propoziţia cu interjecţia "tâgâdâm" (care sugerează galopul), pe care a scris-o pe toată pagină. Spre final, acesta a folosit şi simboluri care marchează repetiţia rândului precedent, apoi elevul a încheiat compunerea cu propoziţia "Calul iese din pădure".
Profesorul sau profesoara care i-a corectat lucrarea nu i-a apreciat ideea, astfel că "opera" sa a fost "răsplătită" cu nota 1.
Imaginea cu lucrarea a ajuns şi pe Facebook, unele persoane criticând decizia dascălului de a-l pedepsi atât de sever şi apreciind originalitatea elevului. Sunt şi câţiva care cred că totul nu este decât o farsă şi că lucrarea nu există în realitate, ci a fost creată special pentru a atrage atenţia pe reţeaua de socializare.