Poliţiştii au prins în flagrant un bărbat de 37 de ani în timp ce ambala tutun vrac cu intenţia de a-l comercializa. Avea 19 colete gata de expediere.
În comunicatul Poliţiei Române se arată cu exactitate cum s-a derulat toată operaţiunea.
“Poliţişti din cadrul Secţiei 13, în urma exploatării unei informaţii conform căreia la subsolul unui bloc din sectorul 3 funcţionează ilegal un atelier de prelucrat şi ambalat tutun vrac, au organizat o acţiune de supraveghere a imobilului în cauză.
În jurul orei 12.00, a fost observat un bărbat, preşedinte al asociaţiei de proprietari a blocului respectiv, care a pătruns la subsolul clădirii, unde deţinea mai multe boxe.
Astfel, s-a procedat la intrarea în locaţia supravegheată, unde erau amenajate trei încăperi în care se efectuau prelucrarea, uscarea, tocarea şi ambalarea tutunului, fiind depistat bărbatul, în timp ce ambala tutun vrac, folosindu-se de ustensile special destinate acestor operaţiuni, printre care maşini de tocat tutun, staţie aerotermă, cântare electronice şi maşină de fabricat ţigarete.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bănuitul avea pregătite pentru expediere 19 colete poştale în greutate de 1 kg fiecare, stabilindu-se că acesta se ocupa cu achiziţionarea tutunului vrac în cantităţi mari de pe diverse site-uri, după care proceda la prelucrare, ambalare şi revânzare, obţinând astfel diverse sume de bani.
De la faţa locului s-a dispus ridicarea întregii cantităţi de tutun depistate, respectiv 187 kg, a utilajelor folosite precum şi a unor agende şi un registru în care erau evidenţiate vânzările şi cumpărările de tutun.
Întreaga cantitate de tutun şi utilajele folosite au fost predate reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, aceştia estimând un prejudiciu de 91.000 de lei, constând în taxe şi accize corespunzătoare cantităţii de tutun găsite la faţa locului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile nemarcate fiscal depăşind limitele admise de lege, cu bărbatul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.