Peste 2.500 de angajați ai fabricii de anvelope Continental din Timișoara rămân acasă, în perioada 25 martie – 7 aprilie, în urma deciziei de oprire temporară a activității. Conducerea fabricii va anunța dacă angajații vor intra în șomaj tehnic sau nu.
„Activitatea va fi oprită temporar în perioada 25 martie – 7 aprilie. În mod normal, din 8 aprilie reîncepem lucrul. Vom folosi perioada următoare pentru a dezinfecta toate spațiile”, a declarat Anca Fiat, purtătorul de cuvânt al Continental Anvelope Timișoara.
Decizii asemănătoare s-au luat pentru toate filialele Continental care acționează pe teritoriul României, însă nu s-a anunțat oficial întreruperea activităților la celelalte subunități. În domeniul cercetării a fost stabilit ca angajații să lucreze după sistemul home-office. Peste 20.000 de angajați ai corporației din România așteaptă decizia superiorilor, potrivit expressdebanat.ro.