Când s-a întors, după decenii, în Statele Unite la 1945, a fost arestat sub acuzaţia de trădare, pentru transmiterea propagandei fasciste la radio, în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
A fost achitat în 1946, dar declarat bolnav psihic şi internat în Spitalul St. Elizabeths din Washington, D.C., unde a rămas până în 1958. A ieşit din spital în urma nenumăratelor apeluri făcute de personalităţi literare.
Imediat, Ezra Pound s-a întors în Italia, stabilindu-se la Veneţia, unde a murit la 1 noiembrie 1972.
Autor a peste 70 de volume de poezie, una dintre cele mai influente voci în literatura americană şi engleză a secolului XX, Ezra Pound s-a născut la 30 octombrie 1885 în micul oraş minier Hailey, statul american Idaho.
Singurul copil al lui Homer Loomis Pound, un oficial al Biroului Federal Funciar, şi al soţiei sale, Isabel, Ezra şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei lângă Philadelphia, unde familia s-a mutat după ce tatăl a acceptat un loc de muncă la Monetăria SUA.
Tânărul Ezra a urmat Academia Militară Cheltenham timp de doi ani, terminându-şi studiile liceale la o şcoală publică locală.
S-a înscris la Universitatea din Pennsylvania în 1901, dar a renunţat după doi ani. S-a transferat la Hamilton College din Clinton, statul New York, unde a obţinut o diplomă de licenţă în filosofie.
În acest moment, Pound ştia foarte bine că dorea să fie poet. În 1907, după terminarea facultăţii, Ezra Pound a acceptat o slujbă de profesor la Wabash College din Indiana.
Spre Europa
În 1908, cu doar 80 de dolari în buzunar, a pornit spre Europa, cu destinaţia Veneţia, plin de încredere că în curând îşi va face un nume în lumea poeziei.
Cu proprii bani, a plătit pentru publicarea primei sale cărţi de poezii, „A Lume Spento”. Cartea nu a avut succesul sperat însă i-a deschis câteva uşi importante.
La sfârşitul anului 1908, a călătorit la Londra, unde s-a împrietenit cu influentul scriitor şi editor Ford Madox Ford, precum şi cu poetul irlandez William Butler Yeats, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923.
A publicat în 1909, cu succes, volumele Personae, Exultations şi The Spirit of Romance, ultima bazată pe prelegerile pe care le ţinuse la Londra.
A scris numeroase recenzii şi critici pentru mai multe publicaţii.
Prietenul său T.S. Eliot, observa mai târziu: „În decursul unui deceniu crucial în istoria literaturii moderne, aproximativ 1912-1922, Pound a fost cel mai influent şi, în anumite privinţe, cel mai bun critic din Anglia sau America”.
În 1912, a contribuit la crearea unei mişcări numite Imagism, ce dorea stabilirea unui curs mai direct cu limbajul, evitând emoţia, sentimentele, care au modelat atât de complet poezia victoriană şi romantică.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric