Extremiştii, pe cai mari la alegerile europarlamentare

Alimentate de nemulţumirea cetăţenilor loviţi de criza economică şi decepţionaţi de actualii guvernanţi, partidele extremiste din UE au şanse să câştige un număr important de mandate la alegerile europene din 4-7 iunie.

Politicieni maghiari, olandezi, italieni sau britanici cu discurs populist, naţionalist, împotriva imigraţiei sau a minorităţilor de orice fel, ar putea accede în Parlamentul European mulţumită prezenţei scăzute la urne, anticipată de sondaje.

„Patrioţii albi” caută aliaţi Scandalul cheltuielilor parlamentare nejustificate din bani publici i-a dezgustat pe alegătorii din Albion şi a oferit teren fertil pentru creşterea Partidului Naţional Britanic (BNP). Caracterizată de unii critici drept fascistă, gruparea naţionalistă, cu o poziţie clară împotriva imigranţilor est-europeni sau de orice fel, ar putea obţine între unu şi patru mandate în următorul legislativ european, potrivit „The Daily Telegraph”.   BNP, scrie publicaţia britanică, ar putea sta la baza unui grup parlamentar european, care ar reuni politicieni din România, Bulgaria, Slovacia, Ungaria sau Italia. De aceea, membrii BNP, care fac apel la „patriotismul albilor”, au căutat aliaţi în întreaga Europă. În aprilie, adjunctul şefului BNP, Simon Darby, a fost primit cu saluturi naziste la Milano, la o internaţională a extremei-drepte organizată de „Forza Nuova”, gruparea care cere expulzarea romilor din Italia. În octombrie 2008, chiar liderul BNP, Nick Griffin, a participat la un eveniment organizat de naţionaliştii maghiari din Jobbik, alături de Garda Maghiară.

CITIŢI AICI ARTICOLUL INTEGRAL

CITIŢI MAI MULTE PE SITE-UL DEDICAT EUROALEGERILOR: http://www.evz.ro/europarlamentare/