Exporturile românești sunt astăzi la nivelul celor din 1989.

Recordul pe care l-am bătut anul trecut la exportul de bunuri nu este meritul națiunii noastre. Peste 80% din vânzările externe ale României sunt realizate de companiile cu capital străin, spun specialiștii din domeniu.

În România, 83,25% din exporturile de bunuri sunt realizate de firme cu capital străin majoritar sau minoritar. „Cu alte cuvinte, dacă România ar fi rămas să se bazeze doar pe firmele românești, am fi realizat în 2014 un volum de export egal cu cel din anul 1989”, a declarat, într-un interviu acordat EVZ, Mihai Ionescu, secretarul general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR). Conform acestuia, „tot plusul exporturilor din cei 25 de ani este rezultatul infuziei de capital străin, care a venit cu piață, cu tehnologie și cu disciplina muncii”. Performanța slabă a exporturilor realizate de firme românești oglindește, practic, evoluția capitalului autohton în industrie, în ultimii ani.

Un an cu exporturi record

În top zece cei mai mari exportatori din România se regăsesc, de ani buni, aceleași nume de companii internaționale mari : Automobile Dacia Renault, Rompetrol Rafinare, Ford România, OMV Petrom, Honeywell Technologies, ArcelorMittal. În 2014, ritmul de creștere al exporturilor românești a fost cel mai mare din UE. Această evoluție a exporturilor se datorează celor peste 20.000 de firme exportatoare directe și alte câteva zeci de mii de companii pe orizontală, toate acestea cumulând un număr de peste un milion de angajați, mai spune Mihai Ionescu.

Scade ponderea comerțului în afara UE

În ciuda faptului că Guvernul are drept obiectiv să crească exporturile în statele din afara Uniunii Europene, anul trecut s-a întâmplat exact contrariul. România a exportat doar 28,9% din total în țări non-UE, față de 30,4%, în 2013, din cauza fondurilor insuficiente alocate de Guvern prin Programul de promovare și susținere a exporturilor, firmele românești nefiind prezente la numeroase târguri internaționale unde ar fi putut obține contracte, explică reprezentantul ANEIR. Acesta este optimist în ceea ce privește anul 2015, în condițiile în care fondurile alocate pentru 2015 prin acest program se ridică la 64 de milioane de lei.

Fonduri europene pentru dezvoltarea exporturilor

ANEIR derulează trei proiecte finanțate din fonduri europene. Unul vizează pregătirea personalului care va lucra în firmele de export prin stagii de practică pentru 500 de studenți la ASE. Celelalte două proiecte, care au demarat zilele acestea, și-au propus să ajute anumite zone defavorizate din punct de vedere al exporturilor. Concret, vor fi înființate câteva zeci de firme noi implicate direct sau indirect în export, în sectoarele prioritare. Firmele mici pot primi finanțări nerambursabile de 25.000 euro, iar cele mari pot beneficia de granturi de până la 150.000 euro, fără să fie nevoie de contribuție proprie pentru cofinanțare.

Bunuri de 52 de miliarde de euro

În total, România a exportat, în 2014, bunuri în valoare de 52,5 miliarde de euro, în creștere cu 5,8% față de anul trecut, după cum a anunțat, luni, Institutul de Statistică (INS). La această sumă, se adaugă încă peste 10 miliarde de euro reprezentând exporturile de servicii, spune Mihai Ionescu. Conform acestuia, „anul 2014 a fost al patrulea an record pentru România din punct de vedere al ritmului de creștere, fiind, din nou, pe primul loc în UE, poziție pe care am ocupat-o și în anii 2010, 2011 și 2013”. În total, exporturile de bunuri și servicii din 2014 sunt echivalente cu valoarea de 80 de miliarde de dolari SUA, „ceea ce înseamnă de opt ori cât făcea România în 1989”, precizează reprezentantul ANEIR.