Încă 15 zboruri cu muncitori români sunt planificate către Germania și Marea Britanie de la București, Iași și Cluj-Napoca până la începutul lunii mai, notează Digi24 citând un reprezentant al firmei care efectuează aceste curse aeriene.
„Noi încheiem un contract cu firmele de legume și fructe din Marea Britanie care au nevoie de angajați. Tot ei contactează companiile de recrutare de forță de muncă, iar noi aranjăm cursele în funcție de ce ne spun ei. Nu avem un orar de zbor, ci organizăm fiecare cursă în funcție de când pot firmele să transporte toți angajații. Ținând cont de situația de acum cred că vom efectua un zbor pe zi până la începutul lunii mai”, a declarat Matthew Purton, reprezentantul unei firme de transport aerian.
„Am transportat 1.500 de oameni în Germania până azi. Guvernul german are 40.000 de permise pentru a aduce lucrători. Până acum am lucrat cu Olanda, Germania și Marea Britanie, cred că avem ceva și în Austria acum. Dar, cu timpul, mă aștept să vedem un efort paneuropean, Franța, Elveția, dar și alte țări să aibă solicitări”, a mai spus reprezentantul firmei .
La rândul său, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, spune că are semnale că fermierii britanici ar avea nevoie de muncitori sezonieri, dar deocamdată, în condițiile pandemiei și ale controverselor generate de plecarea muncitorilor români în Germania, n-ar vrea să implice statul român în asemenea discuții. Diplomatul nu a exclus o viitoare înțelegere bilaterală pe această temă.
Mult mai deschis trimiterii de muncitori în Occident este ministrul român al transporturilor, Lucian Bode, Acesta a declarat că muncitorii români care au plecat în urmă cu o săptămână de pe aeroportul din Cluj-Napoca în Germania, la cules de sparanghel, erau gata organizaţi în momentul apariţiei ordonanţei militare care a reglementat zborurile charter cu muncitori sezonieri. „Spuneau că fac această muncă de 10, chiar de 15 ani. Spuneau că sunt în contact direct cu asociaţiile fermierilor, cu fermierii din Germania. (...) Mai mult, vreau să mai spun un lucru: banii câştigaţi de muncitorii sezonieri se întorc în economia României într-o mare parte. Aşa că eu cred că este bine că acest mecanism a repornit”, a spus Lucian Bode.