Astăzi se împlinesc 34 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl. La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive.
Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor acestui dezastru - se ştie, însă, că 25.000 au murit numai după ce au participat la decontaminarea zonei.
Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranţă - o procedură greşită a determinat o creştere dramatică a nivelului energetic: învelişul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni şi continuă să facă victime. Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări.
Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creştere foarte mare a radiaţiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiştii sunt de părere că există o legătură între acesta şi creşterea cazurilor de cancer şi leucemie.
Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat şi la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 34 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcţia centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcţie.
La 25 aprilie 1986, reactorul nr. 4 funcţiona la capacitate completă, iar operaţiunile se derulau absolut normal. Energia produsă cu ajutorul aburului era dirijată către turbine şi generatoarele de energie. Treptat, operatorii au început să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru un test. La 12 ore după iniţierea operaţiunii de reducere a nivelului de energie, reactorul funcţiona la 50% din capacitatea sa.
Nu mai era necesară decât o singură turbină pentru a prelua cantitatea scăzută de abur, iar turbina nr. 2 a fost oprită. În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie ridicat. Reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte nouă ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise.
La 26 aprilie, ora 12.28, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greşeală şi, în loc să menţină nivelul la 30%, uitând să reseteze un aparat, a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Din punct de vedere tehnic, acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.
Operatorul a reuşit să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând aproape toate tijele de control, cu excepţia a şase dintre ele. Această procedură a reprezentat o încălcare a regulamentului de operare, având în vedere că reactorul nu era construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, fiind instabil atunci când miezul său este plin cu apă.
Operatorul a încercat să facă faţă manual fluxului de apă care se întorcea din turbină. Chiar şi o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuaţii masive în nivelul producerii de energie. Operatorul nu a reuşit corecţia, iar reactorul a devenit din ce în ce mai instabil. Cu toate acestea, echipa de conducere a decis începerea testului.
Un operator, temându-se că, dacă reactorul se închide, testul va fi anulat, a blocat sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine. A fost închisă şi turbina care mai rămăsese în funcţiune. Energia produsă în reactor a început să crească treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului de apă. Operatorii au iniţiat procedura de închidere manuală, ceea ce a determinat o creştere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.
Reactorul a atins de 120 de ori capacitatea maximă. Fluidul de răcire - apa uşoară - nu a mai putut evacua această enormă cantitate de căldură şi s-a evaporat într-o fracţiune de secundă, producând explozia aburului, la 26 aprilie 1986, la ora locală 1:23:58. Învelişul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă. Scutul superior al clădirii, o construcţie care cântărea 1.000 de tone, a fost pulverizat.
În timpul incendiului, care nu a putut fi stins vreme de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive, care au afectat trei sferturi din Europa şi multe regiuni de pe glob.
Pentru a stinge focul şi a opri astfel eliberarea de materiale radioactive în atmosferă, pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de după producerea accidentului. Această încercare nereuşită de a stinge focul a fost apoi abandonată. În perioada 27 aprilie-5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra reactorului în flăcări.
Acestea au aruncat 2.400 tone de plumb şi 1.800 tone de nisip, eforturile fiind inutile, ba chiar au agravat situaţia - sub aceste materiale căldura s-a înteţit. Temperatura din reactor a crescut la dublu, la fel ca şi cantitatea de radiaţii eliberată. Abia la 6 mai s-a reuşit aducerea sub control a focului şi a emisiilor radioactive, după ce miezul reactorului a fost răcit cu azot.
La 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai localităţii Pripiat au fost evacuaţi cu autobuzele, iar oraşul a rămas nelocuit până în prezent. Până la data de 5 mai, toţi cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele. În decurs de 10 zile au fost evacuate 130.000 de persoane din 76 de localităţi aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere şi era necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru. În ciuda interdicţiei oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puţin 800 de persoane, în special bătrâni, s-au întors la casele lor din satele abandonate.
La 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele zece zile după producerea accidentului.
Deşi iniţial autorităţile sovietice plănuiau decontaminarea zonei şi continuarea producţiei cu celelalte trei reactoare, la trei ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 şi nr. 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl. Singurul care a mai funcţionat a fost reactorul nr. 3, care a fost supus în repetate rânduri unor reparaţii de siguranţă.
După negocieri internaţionale de durată, Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcţional de la Cernobîl, nr. 3, în schimbul unui ajutor internaţional de 2,3 miliarde de dolari. Reactorul nr. 2 fusese închis în 1991, în urma unui incendiu în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.
Atunci când nucleii de Uraniu (U-235) se divid într-un reactor nuclear, pot să apară diverse produse ale fisiunii radioactive. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul aerosolilor (ca nişte particule de praf, în aer), şi pot fi inhalate, se pot infiltra în sol şi ape odată cu apa de ploaie, sau pot intra în lanţul trofic, prin intermediul plantelor care cresc în aceste soluri. Când celulele organismului sunt expuse acestor radiaţii, se produc particule instabile, extrem de reactive, denumite radicali liberi. Aceşti radicali liberi sau ioni pot afecta funcţiile celulelor.
Poate fi afectat chiar şi ADN-ul din nucleul celulei. Comunitatea ştiinţifică recunoaşte deja că acest tip de afectare a ADN-ului poate provoca fie cancer, fie alte anomalii genetice. Până în prezent nu există totuşi un consens ştiinţific pe scară largă în ceea ce priveşte lista celorlalte boli, în afară de cancer, care pot fi provocate de un nivel scăzut de radiaţii. Sistemul imunitar este slăbit, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne, precum şi sistemul nervos central.
Cei 600 de oameni din echipa de pompieri a centralei, precum şi echipa de operare care a fost implicată în lupta cu focul, au alcătuit grupul cel mai sever iradiat. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii, în decurs de numai câteva ore, de până la 13.000 de ori mai mare decât cel normal.
Estimările arată că o suprafaţă totală de 17 milioane de kilometri pătraţi din Belarus, Rusia şi Ucraina a fost contaminată cu radiaţii rezultate în urma accidentului de la Cernobîl, 19 regiuni au fost afectate, în special zonele din jurul oraşelor Bryansk, Kaluga, Tula şi Orel. La momentul accidentului, în aceste regiuni locuiau aproximativ şapte milioane de persoane, dintre care trei milioane erau copii.
Aproximativ 350.400 de persoane au fost mutate sau au părăsit aceste regiuni. Totuşi, aproximativ 5,5 milioane de persoane, între care peste un milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate. Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special în primele zece zile după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea sunt iodul, Cesiul şi Stronţiul (în special Sr-90).
Conform unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părţi ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986.
Cartea, editată de Academia de ştiinţe de la New York şi lansată cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la catastrofă, are titlul "Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment" (Cernobîl: Consecinţe ale catastrofei asupra oamenilor şi mediului), a fost scrisă de Aleksei Iablokov, de la Centrul pentru Politici de Mediu din Moscova şi respectiv Vasili Nesterenko şi Aleksei Nesterenko de la Institutul pentru protecţie împotriva radiaţiilor din Minsk (Belarus).
"În ultimii 23 de ani a devenit clar că astfel de accidente sunt mai periculoase decât un atac cu arme nucleare. Emisiile radioactive de la reactorul din Cernobâl au fost de peste 100 de ori mai puternice decât cele rezultate în urma bombelor lansate asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Niciun om din nicio ţară nu poate fi sigur că nu a fost victima unei contaminări radioactive. Un singur reactor nuclear poate polua radioactiv jumătate din suprafaţa globului", au precizat autorii, adăugând că accidentul de la Cernobîl a afectat întreaga emisferă nordică.
Conform cărţii, până în anul 2005, între 112.000 şi 125.000 de persoane din cele 830.000 care au participat la operaţiunile de decontaminare şi sigilare a reactorului nuclear de la Cernobâl, şi-au pierdut viaţa.
Numărul total al deceselor la scară globală, în perioada 1986-2004, provocate de accidentul de la Cernobîl, este de 985.000. De cealaltă parte, conform datelor publicate de OMS şi AIEA, numărul victimelor accidentului de la Cernobâl ar fi de aproximativ 9.000 de morţi şi 200.000 de persoane bolnave.
Conform cărţii, cele mai afectate state au fost Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia şi părţi extinse din Germania şi Marea Britanie. Aproximativ 550 de milioane de europeni şi între 150 şi 230 de milioane de oameni din emisfera nordică rusă şi nu numai, au fost expuşi unui nivel ridicat de radioactivitate. Norul radioactiv rezultat a atins după 9 zile de la accident părţi din SUA şi Canada.
Proporţia copiilor consideraţi sănătoşi la naştere din părinţi care au fost supuşi iradierii a scăzut de la aproximativ 80% la mai puţin de 20% din 1986 şi până în prezent. Numeroasele rapoarte medicale din zona Cernobâl folosite de autori descriu o situaţie sumbră, menţionând o creştere a mortalităţii infantile, pierderi de sarcină, naşteri cu probleme, copii cu malformaţii şi suferind de afecţiuni respiratorii, digestive, neurovegetative, osoase şi musculare, reproductive, hematologice, urinare, cardiovasculare, genetice, de sistem imunitar, precum şi tumori atât maligne, cât şi benigne.
Pe lângă dimensiunea umană a dezastrului acest accident a afectat grav şi mediul, conform altor studii privind animalele domestice, păsări şi animale sălbatice, peştii, vegetaţia şi copacii au avut de suferit din cauza poluării radioactive ce s-a făcut resimţită până la nivelul bacteriilor şi al virusurilor. Alimente produse în zone contaminate radioactiv din URSS au fost exportate şi consumate în numeroase regiuni ale lumii.