Olimpiu Moruțan, component al naționalei Under-19, a declarat că are nevoie de timp pentru a-și reveni după greșeala pe care a făcut-o la meciul cu Ucraina.
Olimpiu Moruțan nu poate trece peste gafa făcută în meciul România - Ucraina (1-2), atunci când a marcat, și-a scos tricoul, a primit cel de-al doilea avertisment și a fost eliminat. Fotbalistul celor de la FC Botoșani a afirmat că mai are nevoie de câteva luni pentru a se recupera psihic și a recunoscut că nu și-a dat seama în secundele ce au urmat marcării golului de consecința gestului său.
„A fost un moment foarte greu pentru mine. Nu am trecut peste, nu am cum. O să mai treacă două, trei luni până o să-mi revin. Nici eu nu mi-am dat seama pe moment ce am făcut. Eram atât de fericit. Când am luat primul galben nu am fost atent la arbitru. Am crezut că nu mi-a dat galben, m-am uitat în altă parte și nu am văzut. Am vorbit toată ziua cu colegii că putem câștiga acest meci. Am vrut să duc echipa la EURO, dar a fost o greșeală pe are o regret. Nu am ce să le reproșez colegilor. Toată vina a fost a mea. M-au durut mult mesajele primite de după meci. Am fost numit Groparul României, când visul meu este să merg la un turneu final. Pintilii m-a sunat și mi-a spus să țin capul sus", a spus Moruțan la Look TV