Jandarmeria română a precizat că interzicerea unor bannere cu mesaje anti-PSD pe station, în timpul meciului Suedia - România, a fost cerută de organizatorul partidei de fotbal.
„Referitor la informaţiile din spaţiul public potrivit cărora reprezentanţi ai Jandarmeriei Române ar fi blocat accesul suporterilor români cu diferite bannere la meciul de fotbal Suedia-România, facem următoarea precizare: în data de 11 martie, a fost primită o solicitare oficială din partea poliţiei suedeze cu privire la acordarea de sprijin operaţional pentru meciul de fotbal Suedia - România, prin intermediul a 2 ofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române transmis AGERPRES.
Sursa citată menţionează că măsurile de interzicere a accesului în stadion cu anumite mesaje nu au fost aplicate de Jandarmeria Română, ci de organizatorul partidei de fotbal şi de cel al competiţiei, care au pus în aplicare prevederile articolului 44 din UEFA Safety and Security Regulation, ediţia 2006.
„Regulamentul spune că promovarea sau afişarea, prin orice mijloace, a mesajelor politice sau a oricărei alte acţiuni politice din interiorul sau în imediata vecinătate a stadionului este strict interzisă înainte, în timpul şi după partida de fotbal”, arată Jandarmeria.
Instituţia precizează totodată că jandarmilor români aflaţi în misiunea de sprijin operaţional nu li s-a solicitat să traducă şi nu au tradus mesajele aflate în posesia suporterilor români, informează Agerpres.