Un băieţel de cinci ani din California a demonstat că nici un sistem de protecţie nu este unul infailibil şi că cei mici, dacă vor, pot găsi metode de a sparge parolele puse de adulţi.
Kristoffer Wilhelm von Hassel a reuşit să spargă parolele de pe o consolă Xbox One, iar Microsoft n-a lăsat "isprava" lui nepremiată. Micuţul a primit din partea companiei un abonament gratis timp de un an, un premiu de 50 de dolari şi titlul de expert în protecţia datelor, pentru că a demonstrat vulnerabilitatea sistemelor de protecţie.
Pe scurt, chiar dacă tatăl său este chiar expert IT şi a parolat consola Xbox One, băieţelul a reuşit să îi spargă contul şi acceseze jocuri nerecomandate vârstei lui.
"Am reuşit să intru. El trebuie să descopere cum", a spuns încântat Kristoffer, atunci când a fost întrebat cum a ajuns la această performanţă.
Cert este că micuţul a introdus mai întâi o parolă greşită, apoi a fost condus automat la o fereastră de verificare, apoi, din câteva taste, puştiul a reuşit să se logheze.