Reducerea TVA în România nu va fi aplicată în următoarea perioadă, iar menţinerea cotei unice de impozitare de 16 la sută pentru companii reprezintă un handicap faţă de celelalte ţări din regiune, consideră Cristian Rădulescu, partener în compania de consultanţă fiscală TaxHouse.
"Din perspectiva TVA, nu dau şanse foarte mari unei scăderi de Taxă pe Valoare Adăugată, sau taxare diferenţiată, cum s-a întâmplat în ţări vecine, cum este în Bulgaria, de exemplu, care aplică o taxă redusă în turism. Cu o taxă de 24 la sută, România se află între primele patru ţări europene, ca mărime a TVA", a spus Rădulescu, citat de Agerpres.
Rădulescu consideră, de asemenea, că actuala cotă unică de 16 la sută cu care este impozitat profitul companiilor din România este un obstacol în ceea ce priveşte competitivitatea acestora.
"Menţinerea în continuare a cotei unice de impozitare de 16 la sută la impozitul pe profit reprezintă un dezavantaj pentru firmele din România. De asemenea, o problemă pentru economia românească este procentul ridicat al contribuţiilor sociale la bugetul de stat, de 35 la sută, acest nivel fiind mai mare chiar şi decât cel al taxării directe, de 24 la sută", a arătat reprezentantul TaxHouse.
Premierul Victor Ponta s-a pronunţat, recent, pentru scăderea TVA la produsele agricole de la 24% la 9% începând cu anul 2013 şi pentru reducerea contribuţiilor la asigurările sociale cu cinci puncte procentuale. Totodată, prim-ministrul a menţionat că Guvernul său va putea aplica o cotă diferenţiată de impozit de 8% şi 12% pentru persoanele cu venituri reduse începând din anul 2013 dacă USL va câştiga alegerile parlamentare.