Experimentul Kaiser Chiefs

Trupa britanică, cap de afiş al Festivalului B’Estfest 2008 de la Bucureşti, îşi aminteşte drumul de la concertele de club spre isteria de pe marile stadioane.

După ce în anii trecuţi a urcat pe scenele celor mai mari festivaluri din Europa (printre care Glastonbury, Werchter şi Rock Am Ring), trupa Kaiser Chiefs este, în această vară, una dintre formaţiile cap de afiş de la B’Estfest 2008, eveniment care va avea loc pe 4, 5 şi 6 iulie la Romexpo. Artiştii britanici au lansat, la sfârşitul anului trecut, cel de-al doilea album din carieră, „Yours Truly, Angry Mob“, pe care îl vor promova şi la Bucureşti.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei“, prin intermediul casei de discuri Universal Music, Ricky Wilson, solistul trupei, şi basistul Simon Ricks vorbesc despre noul lor material discografic.

Lucrul la acest album a durat aproape un an, după cum mărturisesc cei doi, care spun că au început să compună piesele în ianuarie 2007, iar până în august aveau deja 20 de melodii. „Munca propriu-zisă, adică înregistrările, mixajele şi masterizarea, a început în septembrie şi a durat 40 de zile şi 40 de nopţi“, spune Simon Ricks. „Când faci parte dintr-o trupă e bine să-ţi aminteşti că trebuie să urci pe scenă“

EVZ: Aţi lucrat aproape un an la noul album... Ricky Wilson: Am compus piese în aproape opt luni, la studioul nostru de repetiţii din Leeds. Simon Ricks: Bine, am mai făcut şi alte lucruri în această perioadă, n-am stat în fiecare zi cu pixul în mână... Ricky Wilson: A fost destul de uşor, pentru că ne adunam la studio trei zile pe săptămână, câte patru ore pe zi. Însă aveam şi destule concerte în perioada aceea, n-am vrut să renunţăm la ele.

Simon Ricks: Am avut nişte turnee în Europa şi Japonia, am cântat şi la câteva festivaluri, pentru că atunci când faci parte dintr-o trupă e bine să-ţi aminteşti că trebuie să urci pe senă, să cânţi live. Totodată, aşa am avut ocazia să şi testăm câteva dintre noile piese, pe care le-am cântat în diferite ţări, în faţa unor spectatori diferiţi.

Cum a reacţionat publicul? Ricky Wilson: De fapt, nu le-am testat, pentru că ne pricem să scriem piese (râde). Le-am cântat, totul a mers foarte bine, aşa că ne-am dat seama că nu trebuie să mai schimbăm mare lucru, deoarece reacţia publicului a fost foarte bună. Simon Ricks: Iar noi voiam să fim siguri de asta, să ne ducem într-un studio de înregistrări cu materialul finisat, pentru că nu suntem genul de trupă care să rişte să închirieze un studio cu 1.000 de lire sterline pe zi (aproximativ 1.300 de euro - n.r.) fără să aibă habar de ce se află acolo.

Ricky Wilson: Suntem din nordul Angliei şi suntem cam zgârciţi. Simon Ricks: Exact, e vorba de o grămadă de bani. La 1.000 de lire sterline pe zi, nu te joci. Aşa că, până în septembrie 2007, am avut gata 20 de piese, am sunat la casa de discuri şi le-am spus: „Vrem un studio foarte bun, găsiţi-l pe cel mai bun“. Şi aşa a şi fost. Am înregistrat în studiourile Hook End, care sunt undeva la ţară, aproape în pustietate. Erau vreo două puburi, unde mergeam o dată pe săptămână, însă eram „înregimentaţi“, cam ăsta e cuvântul. Era haios totuşi... Aveam o cameră mare, unde dormeam toţi, mâncam la ore fixe şi mergeam la pub o dată pe săptămână, joia. Era ca în tabără... Înregistrările, mixajele şi masterizarea au durat 40 de zile şi 40 de nopţi.

Un titlu inedit, „Yours Truly, Angry Mob“ (Cu sinceritate, a voastră Mulţimea Înfuriată“ - n.r.)... Ricky Wilson: Nu e pentru că am fi noi foarte furioşi... Pur şi simplu s-a potrivit acest nume. Oamenii ne întreabă despre ce e vorba pe acest album, din cauza titlului. Nu e vorba despre un singur lucru, fiecare cântec vorbeşte despre altceva. Dar, într-un final, „Mulţimea Înfuriată“ totalizează lucrurile care ne îngrijorează pe noi, iar cel mai tare ne îngrijorează faptul că presa exagerează de fiecare dată. „Ne scuzăm că nu putem petrece timp cu fiecare dintre fanii noştri...“ Experienţe personale în piese? Ricky Wilson: Din cele 20 de melodii, am ales 12 pe care le-am inclus pe album. Unele dintre ele vorbesc despre experienţe personale, altele nu. Unele au un mesaj negativ sau cel puţin aşa pare la prima vedere, din cauza titlului: „Everything’s Average Nowadays“ (Totul este comun în zilele noastre - n.r.) sau „I Can Do It Without You“ (Pot reuşi şi fără tine - n.r.). Simon Ricks: Însă avem şi alt fel de cântece, ca de exemplu „Thank You Very Much“ (Mulţumesc foarte mult - n.r.). Poate o să pară un pic siropos, însă e un cântec despre începuturile noastre, ca trupă, şi despre fanii noştri. La început, după un concert, puteam să-i luăm pe toţi cei nouă spectatori, să le facem cinste cu o băutură şi să le mulţumim, în felul acesta, că ne-au susţinut. Apoi, am început să cântăm în faţa a 1.000 de oameni, apoi 5.000, apoi 10.000. Ne era imposibil să mergem cu ei la o bere... Piesa este, acum, felul nostru de a ne cere scuze că nu putem petrece timp cu fiecare dintre fanii noştri...

BIOGRAFIE

Muzicieni pasionaţi de fotbal

Numită după o echipă de fotbal din Africa de Sud, Kaiser Chiefs a fost înfiinţată în Leeds (Marea Britanie), în 1997, dar a intrat cu-adevărat pe piaţa muzicală abia în 2002. Trupa îi are în componenţă pe Ricky Wilson (voce), Andrew „Whitey“ White (chitară), Simon Ricks (bass), Nick „Peanut“ Baines (clape) şi Nick Hodgson (baterie, voce). Albumul de debut, „Employement“, a fost lansat în martie 2005, fiind inspirat din soundul new-wave şi punkrock al anilor ’70. Succesul pieselor „Oh My God“, „Everyday I Love You Less and Less“ şi „Modern way“ a adus trupei locul 2 în UK Album Chart şi o nominalizare la Premiile Mercury.

În 2007, Kaiser Chiefs a lansat cel de-al doilea album, „Yours Truly, Angry Mob“, care a ajuns rapid pe primul loc în topurile din UK. Primul extras pe single, „Ruby“, s-a bucurat de un mare succes la nivel mondial, fiind primul single al trupei care a intrat direct pe prima poziţie în clasamentele de specialitate. Au urmat single-urile „Everything Is Average Nowadays“, „The Angry Mob“ şi „Love’s Not a Competition (But I’m Winning)“, lansate la sfârşitul anului trecut. Membrii formaţiei sunt suporteri ai echipei de fotbal Leeds United.

FESTIVAL

Kaiser Chiefs urcă pe scena B’Estfest pe 5 iulie

Britanicii Kaiser Chiefs se numără printre artiştii anunţaţi pe afişul festivalului B’Estfest, alături de Alanis Morissette, Cypress Hill, UNKLE, Manic Street Preachers, Stereophonics, Nelly Furtado, Manu Chao, Roisin Murphy (Moloko), Sunrise Avenue, Judas Priest sau Primal Fear. Trupa va urca pe scena din cadrul complexului Romexpo pe 5 iulie, în aceeaşi zi cu Manic Street Preachers, Nouvelle Vague, Neo şi Deluka.

Biletele pentru B’Estfest pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta şi on-line, de pe www.myticket.ro. Biletele de o zi (4, 5 sau 6 iulie) costă 90 lei în pre-sale şi 110 lei la intrare, iar biletele pentru Aftershock (11 iulie) costă 75 lei în pre-sale şi 90 lei la intrare. Abonamentele de trei zile (4, 5 si 6 iulie) sunt în număr limitat şi costă 240 de lei, fiind disponibile doar în presale. Biletele VIP sunt în număr limitat, sunt valabile pentru o singură zi de festival şi costă 350 lei pentru 4, 5 sau 6 iulie, respectiv 185 lei, 135 lei sau 115 lei pentru Aftershock (11 iulie).

Kaiser Chiefs - The Angry Mob: