La centenarul pictoritei mexicane Frida Kahlo, cultul a renascut pentru ea si Diego, iubitul sau.
Calendaristic, centenarul Fridei Kahlo se sarbatoreste azi, pe 6 iulie 2007.
Simbolic insa am mai avea de asteptat inca trei ani, pentru ca faimoasa pictorita declara ca s-a nascut in 1910, odata cu Revolutia Mexicana impotriva lui Porfirio Diaz si a ideilor lui progresist-pseudostiintifice.
Un prim prag de contaminare intre povestea proprie si povestea Mexicului, de automistificare, de constructie a halucinantului personaj Frida de catre ea insasi.
Sub semnul bolii
Pe Frida ti-o poti imagina lesne ca pe o papusa ruseasca, un personaj in personaj, o Matrioska imbracata in costum mexican traditional - si veti vedea ca asocierea cu Rusia nu e deloc intamplatoare. Toate biografiile ei par romane (pentru unii, spre exemplu, ea este Frida K, dintr-un roman nescris de Kafka).
Nascuta la Coyoacan, langa Mexico City, in familia unui evreu neamt si a unei mexicance cu sange spaniol, Frida se imbolnaveste la 6 ani de poliomielita si indura tratamentele barbare ale epocii, insa diformitatea o va marca pe viata.
La 19 ani, e victima unui accident de tramvai si sufera o fractura de coloana vertebrala, de pelvis, unsprezece fracturi la piciorul drept si la cateva coaste. O bara metalica ii strapunge uterul si ii inchide pentru totdeauna drumul catre maternitate.
In urma accidentului, trece prin 35 de operatii, dar, in lunga perioada de imobilitate si impotenta fizica, incepe sa picteze. Pe ghips, pe cearsafuri, pe hartie sau la sevalet - inventand tot felul de sisteme complicate prin care sa poata manevra pensula din pozitie orizontala.
55 de autoportrete Pentru Frida, corpul devine astfel locul privilegiat al intelegerii, al metabolizarii oricaror evenimente exterioare - si tocmai despre asta vorbesc cele cincizeci si cinci faimoase autoportrete.
Despre mutatie, despre invazie, despre varsarea exteriorului in interior si invers: autoportretele unui cyborg in costum mexican. Corpul este mereu fragmentat, dar fiecare membru amputat este valid in sine, universal - un fetisism cu profunde ecouri biografice, care duce inevitabil la dezintegrare.
Pictura Fridei Kahlo a fost etichetata de critici, impotriva vointei artistei, ca un amestec de realism, simbolism si suprarealism - adica un potpuriu viu si derutant. Incontestabila e insa influenta traditiilor mexicane si a unui crestinism cu radacinile pagane la vedere.
„ELEFANTUL SI PORUMBITA”
Tabloul unei pasiuni Viata Fridei a inspirat-o pe regizoarea Julie Taymor sa realizeze in 2002 filmul „Frida”, cu Salma Hayek in rolul principal. Porecla faimosului cuplu de artisti Frida Kahlo - Diego Rivera a fost data, intr-un moment de inspiratie, de tatal pictoritei, apoi preluata de intregul anturaj.
Deja celebrul pictor muralist Diego Rivera, figura-cult a Mexicului modern, a fost primul critic si sustinator al Fridei, cel care a recunoscut talentul fetei de 20 de ani si forta ei de a inova.
El a condus-o inspre ideologia comunista al carei suporter activ era. In exilul sau de la sfarsitul vietii, fugind de regimul stalinist, Leon Trotki a gasit refugiu in Mexic, in casa lui Diego Rivera si apoi a Fridei Kahlo, cu care se pare ca ar fi avut o legatura amoroasa.
Frida si Diego s-au casatorit pentru prima oara in 1927, apoi din nou in 1940. Ambele casnicii intre barbatul incapabil de fidelitate trupeasca (printre trofeele sale numarandu-se si sora Fridei, Cristina) si femeia cu orientare bisexuala au fost la fel de violente si tumultuoase.
Episodul american, in care cei doi au experimentat ingroziti alteritatea capitalista si consumismul rasfrant in arta, a marcat pierderea unui copil indelung asteptat si o prima ruptura in cuplul deja aflat in convulsii.
Au fost numiti „elefantul si porumbita”, iar viziunea Fridei asupra povestii lor se regaseste in tabloul „Diego in mintea mea”. Cei doi au ramas impreuna aproape pana la moartea Fridei, pe 13 iulie 1954, de embolie pulmonara.
Lansare Tritonic
Carte la mare Editura Tritonic lanseaza maine, in Vama Veche, la Soni, incepand cu ora 22.00, cartea Barbarei Mujica - „Frida”. Directorul Bogdan Hrib ne invita, la malul marii, la o discutie despre viata tumultuoasa a artistei.
Daca sufli praful de pe conventiile literare pe care Mujica le exhiba in romanul sau despre viata celebrei pictorite (editie de lux, traducere de Victoria Vuscan), s-ar putea sa te indragostesti de oricare dintre Fridele disponibile.
Romanul Barbarei Mujica e unul surprinzator de inegal. Conventia nefericita a surorii care povesteste viata Fridei, in umbra ei, este uimitor contrapunctata de energia cu care sunt construite celelalte personaje.
Diego Rivera - superstarul comunist, marele pictor al maselor, sotul nenascut sa fie sot, de o virilitate aproape mitica. Frida - femeia fascinanta, voluptuoasa si pasionala in ciuda mutilarilor, bisexuala si deschisa oricarei explorari, care nu delimiteaza viata de arta. Mexicul in sine - o tara ca un animal bolnav, in convulsii, sub calcaiul strainilor si al acelor cientificos, „doctorii societatii” ai lui Porfirio Diaz.
Daca nu esti Fitzgerald si nu scrii „Marele Gatsby”, e greu de crezut ca tehnica povestitorului ca martor timid la evenimente are sorti de izbanda.
Atentie!
Frida da dependenta 2007 - Centenar de la nasterea Magdalenei Carmen Frida Kahlo y Calderon si 50 de ani de la moartea lui Diego Rivera. Destinele lor au ramas pe vecie suspendate intre iubire si drama.
Incepand cu 1941, Frida tine un soi de jurnal: un document ciudat, plin de desene si declaratii dedicate lui Diego, opera de arta postmoderna in fata careia, in Casa Azul, te trec toti fiorii. Ultima insemnare, lasata cu cateva zile inainte de a fugi din lumea asta („Astept cu bucurie plecarea si sper sa nu revin niciodata”!), te urmareste zile intregi, ca un spectru!
Atmosfera din Mexic ar putea inca sa fie fundalul altor vieti traite la fel de intens si de catharhic. O tulburare vecina cu lesinul il cuprinde pe cel venit nepregatit. Nimic nu e asemanator: canoanele euro-occidentale nu ajung!
Totul este in exces si nimic nu poate fi ignorat: intinderea enorma, populatia de peste o suta de milioane, boema si cosmopolitismul, luxul desantat, mizeria cea mai crunta, eleganta, gustul indoielnic, ignoranta si rafinamentul - tona de contradictii pe metrul patrat.
Plimbandu-ma prin Coyoacan, altadata o suburbie, acum un cartier select cu o mare piata cu de toate in mijloc, am inteles de ce a aparut Frida acolo: atata culoare si caldura n-am vazut niciunde mai amestecate cu patima si suferinta de a trai!
Casa Azul, intr-o gradina magica, te plezneste peste toate coardele sufletului si ale mintii. Lumea vorbeste putin, umbla ca in transa printre pensule si sevalete, printre tablouri, zaboveste in bucataria tipic mexicana, inmarmureste in fata celebrului pat sau a chinuitoarelor scripete...
Stomacul se strange, venele pulseaza, caldura te apasa, culorile te striga, te uiti tamp la fantana arteziana din patio, vezi pisicile lenese si vegetatia luxurianta si astepti sa apara ea, in scaun si semeata, cu rochie tejuana si rebozo, ca o regina mandra!
Vizitatorii umbla somnambulic, cu respiratia taiata si fac turul de cateva ori, doar doar mai primesc din doza de drog care ti se strecoara in sange de indata ce ai pasit pragul casei. (Mireille Radoi, editor)