Doi astronomi au descoperit la 420 de ani lumină de Terra un ansamblu gigantic de inele în jurul unei planete extrasolare, de 200 de ori mai mare decât cel aflat pe orbita planetei Saturn, informează AFP.
"Este prima dată că cineva vede un asemenea sistem gigant de inele în afara sistemului solar", a declarat astronomul Matthew Kenworthy de la Observatorul din Leiden (Olanda), care a efectuat studiul cu Eric Mamajek de la Universitatea americană Rochester.
Planeta, numită J1407b, este înconjurată de circa 30 de inele "atât de mari, încât dacă cele din jurul lui Saturn ar avea aceeaşi mărime le-am putea vedea cu ochiul liber de pe Pământ", a spus Kenworthy, transmite Agerpres, citând France Press.
Planeta, invizibilă de pe Terra, este fără îndoială fierbinte (între 1.000 şi 2.000 de grade Celsius), ceea ce îi face pe astronomi să creadă că inelele sunt alcătuite din praf, contrar celor ale planetei Saturn, care sunt din gheaţă.
Până să ajungă la această concluzie, cercetătorii au recurs la date din proiectul SuperWASP, în cadrul căruia s-au adunat informaţii despre stele timp de zece ani. Analiza curbei de lumină percepute de pe Pământ în cursul eclipselor permite determinarea structurii unor obiecte astrofizice necunoscute, aflate dincolo de sistemul solar. Observând o stea de care ştiau în timpul unei eclipse, au observat că aceasta a durat 56 de zile, întrerupte de schimbări bruşte şi neregulate ale intensităţii luminoase.
"Cea mai credibilă explicaţie a acestor schimbări luminoase este că o planetă aflată pe orbită în jurul stelei are un sistem de inele gigantice care orbitează în jurul ei", arată cercetătorii.
"Aceste inele au putut fi detectate pentru că au trecut prin faţa stelei în timpul eclipsei, la fel cum Luna trece prin faţa Soarelui în cursul unei eclipse solare", explică ei.
"Acum că ştim ce căutăm, putem cerceta în datele strânse în ultimii 30-40 de ani" pentru a găsi şi alte planete înconjurate de inele, a mai spus Kenworthy, care se aşteaptă să descopere "multe altele".