Joi, 8 decembrie, s-a sfârșit povestea presupusului plagiat al șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. CNATDCU a hotărât că teza de doctorat a acestea nu este copiată. Totuși, din cele 444 de pagini ale lucrării, 20 dintre ele sunt cu probleme, adică 4% din totalul doctoratului. Însă titlul de doctor nu a fost retras. Totuși, avocatul Radu Chiriță, doctor în drept, a explicat situația.
Potrivit unui interviu acordat site-ului Știripesurse.ro, Radu Chiriță este unul dintre cei trei experți care au analizat treza șefei DNA și au formulat recomandarea de menținere a titlului de doctor. Alături de el au fost prof. Univ. dr. Vlad Constantinescu, de la Facultatea de Drept a Universității ”Robert Schimann” din Strasbourg (Franța) și prof. univ. dr. Claudia Ghica-Lemarchad, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Rennes 1 (Franţa).
Profesorul consideră că nu este în regulă că acele 20 de pagini au fost plagiate și a recomandat ca raportul întocmit de comisia CNATDCU să fie atașat lucării de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, aflată la Biblioteca Națională, pentru ca cine dorește să-i citească teza, să fie informat cu privire la paginile cu nereguli.
„Sincer, nu înţeleg de ce nu a citat acolo unde a luat. Nu afecta cu nimic teza. Din contră, o îmbogăţea la capitolul bibliografie. Analiza pe care am făcut-o nu a fost atât cantitativă, deşi văd că se insistă pe cantitate, cât calitativă. Ne-am uitat ce s-a luat. Ştiţi cum e? Una e să scrii o carte şi să prezinţi teoria relativităţii fără să-l citezi pe Einstein, alta e să copiezi o introducere. Introducerea e o barbologie de asta generală. E exagerat să vii să spui că lucrarea e plagiat. Concluzia la care am ajuns este că, dacă am cataloga-o ca fiind plagiat şi am propune retragerea titlului de doctor pentru că s-au copiat nişte pasaje absolut irelevante din punct de vedere ştiinţific, ar fi o sancţiune exagerată. O sancţiune proporţională ar fi mai degrabă publicarea raportului pe care l-am făcut şi ataşarea raportului la lucrare acolo unde este disponibilă. Am mai propus interzicerea publicării tezei în forma în care este acum. Am considerat că aceste sancţiuni sunt mai apropiate de ceea ce s-a întâmplat, de nerespectarea standarelor academice în redactarea tezei”, spune profesorul Radu Chiriță pentru sursa citată.
Totodată, Radu Chițiță subliniază că șefa DNA nu a adus nimic original în teza ei de doctorat, iar lucrarea este ”foarte slabă din punct de vedere calitativ”. Însă, acest lucru nu poate fi sancționat, iar profesorul amintește că aceasta este o părere subliectivă.
”Mie mi s-a părut foarte subţire (teza de doctorat). Poate altora li se pare genială. Suntem oameni şi privim lucrurile diferit. Din punct de vedere al copiatului sau al însuşirii de idei de la alţii, repet: s-a întâmplat în anumite pasaje, dar nu erau din nucleul tezei sau din partea centrală”, conchide profesorul clujean.