Cosmin Băcilă (27 de ani), mijlocaşul de la Pandurii Târgu Jiu care a suferit aseară o dublă fractură de tibie şi peroneu, a declarat pentru EVZ că l-a iertat pe fundaşul stelist Florin Gardoş, jucătorul care i-a provocat grava accidentare.
"Florin Gardoş a venit astăzi la mine, la spital, şi mi-a cerut scuze. Mi-a spus că îi pare foarte rău de cele întâmplate. I-am zis că e în regulă, că, din partea mea, poate să stea liniştit, că n-am nimic cu el. La început, am fost supărat pe Gardoş, dar pe urmă l-am iertat. Din păcate, la fotbal se întâmplă şi astfel de cazuri", ne-a spus Băcilă, care va fi operat mâine dimineaţă, la spitalul Elias. "Medicii m-au spus că este posibil să revin pe teren peste şase luni. Mai devreme, însă, nu se pune problema", ne-a mai precizat mijlocaşul de la Pandurii.