Locuitorii și antreprenorii din Emiratele Arabe Unite nu plătesc absolut nicio taxă. O astfel de performanță este posibilă, în mare parte, datorită veniturilor pe care le-a obținut din vânzarea produselor petroliere
Emiratele Arabe Unite (EAU) nu percep nicio taxă locuitorilor săi și dispune de unul din cele mai mari PIB-uri pe cap de locuitor din lume, 48.200 dolari. De asemenea, nu percepe impozit pe venit sau pe agoniselile antreprenorilor. EAU este o federație de emirate monarhii, condusă de un președinte. Cele șapte emirate (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah și Umm al-Qaiwain), care compun federația, sunt conduse de câte un conducător, în calitate de șef al emiratului.
Potrivit Constituției, adoptate în 1971, funcția de președinte al statului federal este deținută de conducătorul Emiratului Abu Dhabi, iar cea de vicepreședinte și prim-ministru de conducătorul Emiratului Dubai. Cetățenii primesc acces gratis la educație, sănătate și subvenții pentru plata utilităților. De asemenea, primesc teren gratis pentru ridicarea unei locuințe și aproximativ 20.000 de dolari atunci când se căsătoresc.
Fiscalitatea în EAU - impozitul pe profit se aplică numai companiilor petroliere și de gaze naturale, petrochimiei și băncilor. Impozitul plătit de companiile petroliere este negociat direct de acestea cu conducerile emiratelor unde sunt înregistrate. Băncile își negociază nivelul impozitelor la momentul obținerii licenței de funcționare. Câteva bănci arabe au obținut scutire de la plata impozitului;
- impozitul pe veniturile individuale, nu există în EAU;
- impozitul funciar, nu există în EAU. În principiu, dreptul la proprietate imobiliară este rezervat numai naționalilor din emirate, cu excepția câtorva dintre emiratele din Nord care dau acest drept și altor cetățeni din țările membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului;
- taxele vamale au un nivel general de 5% (se practică același nivel în toate țările membre ale Uniunii Vamale a G.C.C.) aplicabil la valoarea C&F a mărfurilor. Sunt câteva excepții, ca de ex. tutunul și alcoolul, care sunt taxate cu 100%.
Totuși, Emiratele Arabe Unite ar putea introduce taxa pe valoarea adăugată din 2018, daca prețul petrolului rămâne scăzut, scrie agora.md