Cercetările oamenilor de ştiinţă în legătură cu distribuţia masei şi efectele gravitaţionale ale acesteia sugerează că, la marginea sistemului nostru solar, s-ar afla o planetă necunoscută.
Potrivit astrofizicienilor, căutarea acestei planete, numită planeta X, a dus la descoperirea planetei Pluto.
Căutarea acestei planete, despre care oamenii de ştiinţă cred că ar avea aproximativ de cinci ori masa Pământului, se dovedeşte a fi complicată şi asta datorită faptului că orbita acesteia în jurul Soarelui este atât de largă încât astronomii nu ştiu unde ar trebui să privescă.
În acest context, cercetătorii sunt de părere că telescopul TESS, Transiting Exoplanet Survey Satellite, operat de către NASA, şi care are rolul de a identifica planete ar putea să fie folosit pentru identificarea planetei X.
De asemenea, oamenii de ştiinţă explică faptul că există o diferenţă majoră între căutarea exoplanetelor şi căutarea unei planete aflate la marginea sistemului nostru solar.
Pentru a identifica exoplanetele, TESS foloseşte „metoda tranzitului”, prin care variaţiile în lumina provenită de la o stea reprezintă posibilitatea existenţei unei exoplanete. Totuşi, dat fiind faptul că planeta X nu poate să se afle între TESS şi Soare, această metodă este inutilă.
Cu toată cantitatea mare de date pe care a colectat-o TESS, oamenii de ştiinţă nu exclud posibilitatea ca în bazele de date ale telescopului să se afle indiciile necesare identificării planetei X.
Astfel, pentru a identifica variaţiile luminii provenite de la stele, TESS face o serie de fotografii, cercetătorii sunt de părere că prin suprapunerea unor imagini din anumite secţiuni, care ar putea să surprindă porţiuni din orbita planetei X, aceasta ar putea fi identificată.
Totuşi, pentru identificarea acesteia va fi nevoie de o mulţime de calcule pentru aproximarea celor mai probabile traiectorii, potrivit feedproxy.google.com