Exercițiul militar de la granița de vest a României a intrat luni în a treia și ultima zi de desfășurare. După ce au fost amplasate corturi care ar urma să găzduiască sute de refugiați, după ce acestea au fost complet echipate cu paturi, saci de dormit și bucătării de campanie, de dimineață a avut loc o fază extrem de importantă: plimbarea și amplasarea cortului presei.
La Lunga ( Timiș este așteptat, luni, un secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care să constate cât de bine pregătiți sunt românii în fața posibilului val al migranților.
Până atunci, de dimineață, militarii de la ISU Banat au plimbat cortul presei. Mai întâi acesta a fost amplasat în interiorrul taberei pentru refugiați, apoi a fost ridicat pe sus, și dus în afara ei, ridicat din nou și mutat câțiva metri mai într-o parte.
”Totodată, forțele Ministerului Afacerilor Interne - polițiști de frontieră, reprezentanți ai structurilor de imigrări, jandarmi, polițiști și pompieri desfășoară şi alte misiuni specifice, în scopul dezvoltării unui răspuns integrat la provocările actualului mediu de securitate”, transmit oficialii MAI printr-un comunicat de presă. ( Foto - video: Adrian Pîclișan)