A cumpărat palmieri, a botezat tramvaiele și visează la „Miracle Garden”. Acum, după o nouă vacanță exotică, edilul de pe Bega are un alt proiect costisitor
Fântâna de 2 milioane de euro pe care primarul Timișoarei vrea să o construiască pe apa canalului Bega a transformat orașul întrun câmp de luptă, bănățenii ajungând să se încaiere pe rețelele de socializare. Motivul: oportunitatea unei astfel de investiții.
Ca să închidă gura lumii, și să fie totul „legal”, Robu a inițiat și o dezbatere publică, pe pagina sa de Facebook, iar puțin peste 400 de persoane s-au declarat favorabile investiției care ar cheltui 66% din bugetul Timișoarei pe un an. La inițiativa edilului, care s-a inspirat, din nou, din cele văzute în Dubai, fântâna arteziană care va fi amenajată pe apa