Cei mai bătrâni dintre români ies din case, în plină pandemie, în perioada în care le este permis, prin Ordonanță Militară. Unii motivat, alții animați de ideea că „cine are de trait trăiește, cine nu…”
Forfota în piețe sau la magazine începe după ora 11.00, atunci când ies din case seniorii.
Unii își cumpără cele necesare, mai ales acum, pentru Sfintele Paști. Uneori, cumpărără doar o pâine, două și, apoi, stau pe o bancă, așteptând ora 13.00, când accesul lor afară este limitat prin Ordonanța Militară 3.
Locurile alese, de obicei, sunt parcurile din spatele blocurilor.
Stând pe bănci, cuminți, unii batrâni comentează, în felul lor, pandemia de Coronavirus.
„Stau în timpul programului meu. Mai am până la ora 13.00”, a răspuns domnul Vasilescu, un bucureștean în vârstă de 70 de ani, atunci când l-am întrebat de ce nu merge acasă.
E drept, avea mască și mănuși.
La câțiva metri, pe o altă bancă, stătea Elena Corneanu. Are 83 de ani.
Și pe ea am întrebat-o de ce stă pe bancă și nu merge acasă…
„Să vă dea Dumnezeu sănătate și stați liniștit. Nu este nicio boală. Și chiar dacă ar fi, de când e lumea și pământul au murit cei care au avut de murit și cei care au avut de trăit, au trăit. Dar eu știu de ce s-a făcut întortocheala asta?”, a apreciat bătrâna femeie.
Spunea că este de fel din județul Bacău, dar că trăiește de mulți ani în București.
Avea o vânătaie în jurul ochiului drept și am întrebat-o ce a pățit.
„Am visat urât, maică, am căzut din pat și m-am lovit de o măsuță”, a declarant Elena Corneanu, zâmbind.
Vârstnica femeie mi-a spus că trăiește într-un apartament din Cartierul Titan, dar că vremurile cu adevărat grele le-a trăit în tinerețe.
„Tare greu era pe vremea mea. Acum sunt mulțămită. Am unde să stau, am apă caldă…Numai că a dat năpasta asta peste oameni. Dar este un Anticrist minicinos. Eu nu cred în boala asta. Dumneavostră cum vreți, dar eu nu cred…”, a adăugat bătrâna.
Ce prevede Ordonanța militară 3, cea care face referire la bătrâni…
Ordonanța mimitară nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 prevede, la articolul 2:
Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:
- a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
- b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoanevârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
- d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
De asemenea, la articolul 3 se prevede:
Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.