Ai venit sau vizezi o mică aventură la Brașov? Nu rata Tâmpa! Bijuteria din calcar ce supraveghează din înaltul celor 960 de metri vechiul Kronstadt, anticul Corona sau uitata cetate a Brașoviei reflectă minunate mistere.
Cea mai mare parte a turiștilor care calcă pe minunile Tâmpei vine din aer, agățată de cablurile groase prin intermediul unei cabine cochete, în schimbul a 20 de lei (este inclusă și coborârea). Parcurg cei 573 de metri care despart lespezile orașului de pietrele muntelui în două minute și douăzeci de secunde.
Țac-pac! Șapte selfiuri, trei panorame, un sărut din vârful buzelor pentru „iubi” și gata Tâmpa. „Am făcut-o și p-asta!”, rânjesc, senine, două fețe de adolescente neprihănite, lipsite - culmea! - de aparat dentar.
Nu mai scrijeliți tâmpenii în trupul muntelui!
Unii își rezervă timp, ce-i drept, și pentru învierea unui mititel om de zăpadă pe care-l abandonează apoi trimițându-i bezele încărcate de parfumuri grele și dulci.
Alții, veniți mai de departe probabil și îngrijorați că nu vor mai pupa prea curând o asemenea distracție, uită de priveliștea ce-ți taie respirația și de beția simțurilor, preocupați să-și împlânteze mesajele idioate în trupul muntelui, pe suprafața parfumată a pinilor sau aiurea.
Ce frig măreț dinspre guguloiul Codlei!
„Angel+Aura=love. 31.03.2019” - citesc pe tăblița ce-ar fi trebuit să ne înștiințeze la ce altitudine ne aflăm, razant cu imaginea țuguiat-rotunjită a Măgurei Codlei. Silueta acesteia, estompată ici, colo de nori albi, mă îmboldește să-mi șoptesc la rândul meu în barbă: „Am fost și-acolo, ce frig măreț am trăit!”.
Las în urmă copilăriile prostești răsărite în grădina năpădită de bălării a educației. Doar nu m-am apucat să scriu Tâmpa cu scopul de a corecta carențele deceniilor de tranziție postdecembristă (sau acesta să fi fost motivul?).
Adevărata Tâmpa
Mă rog, oricum ar fi, să vă povestesc mai bine despre adevărata Tâmpa (ce nume tâmpit la prima auzire! - filologul Nicolae Drăgan era convins că „tâmpă” ar însemna, de fapt, perete stâncos, abrupt, tampă), Tâmpa urcată cu piciorul pe șerpuirile lenevoase ale versantului sudic.
Din capul locului trebuie menționat că plimbarea nu-ți ia mai mult de 30 de minute (punct de plecare: Brașov, cartierul Valea Cetății). Și asta cu tot cu oprirea de rigoare la unul dintre izvoarele Răcădăului.
Ziua liniștită de iarnă (blândă) a scos păsările din vizuini, în adulmecarea primăverii, și dacă se mai aude câte un copac trosnind zgomotos e doar din cauza bătrâneții, nu a gerului. Printre șirurile drepte ale fagilor, carpenilor, frasinilor și brazilor se ghicesc însă și răutatea și viclenia omului.
Cartier rezidențial? Huuooo!
„Ce-s rănile alea de colo?”, îl chestionez, uluit, pe Sorin, prietenul meu care s-a lepădat de pulberea Bucureștiului pentru a respira pulberea Brașovului. Privirea neagră a ochilor lui urmărește brațul meu întins. Răspunsul îl știa însă și cu ochii închiși pentru că bate pantele Tâmpei zi de zi.
„Au vrut niște nenorociți să taie drum prin rezervația Tâmpei și l-au tăiat. Drum de mașini, nu poteci! Intenția era să ridice un cartier rezidențial în inima pădurii, s-au ridicat însă oamenii, au protestat, s-au zbătut. Până la urmă, proiectul imobiliar a fost abandonat. Sper”, îmi suflă pe nerăsuflate amicul meu.
Ieșim în Șaua Tâmpei înjurând și afurisind aviditatea parveniților de toate culorile. Nu ne-a scăpat niciun partid și niciun nume care murdărește obrazul Brașovului de ani și ani fără ca România să-i pedepsească.
Reconsolidată de teutoni
Ne scuturăm de obidă și de imaginile cu fagii cândva mândri ca niște catedrale, exluși acum din viață de drujbele îmbuibaților doar când dăm ochii cu vechile și aproape uitatele urme ale Brașoviei, cetatea care se ridica odată pe Tâmpa, între șaua și vârful cu aceleași nume.
Privind în fântâna Brașoviei (reconstituită parțial), de jos, din adâncul în care nu mai clipocește apa mi se năzăresc, fugar, umbrele trecutului. Se spune că cetatea de pe Tâmpa ar fi fost ridicată demult, în epoca precreștină, fără a exista, în acest sens, documente. Cert este doar că ea fost reconsolidată în secolul XIII de cavalerii teutoni colonizați în zonă de regatul maghiar.
Umbra lui Mircea cel Bătrân
De-a lungul timpului, locuitorii din orașul de jos s-au refugiat din calea tătarilor sau a turcilor între zidurile primitoare ale Brașoviei. Însuși Mircea cel Bătrân și-ar fi ascuns aici familia de mânia lui Murad al II-lea.
Brașovia a trăit până când brașovenii au decis s-o șteargă de pe fața pământului. Și asta pentru că cetatea sfântă de sus, de pe Tâmpa, nu le mai proteja viețile, din contră. Și asta pentru că zidurile ei trecuseră la un moment dat în stăpânirea turcilor.
Hai, dați click!
Răscumpărată de la otomani, Brașovia a fost, așadar, dezmembrată piatră cu piatră și contopită în zidurile ce aveau să înconjoare și să protejeze noul burg.
Sunt multe și frumoase poveștile Tâmpei, doar să ai timp să le asculți și minte să le înțelegi.
Dacă sunteți receptivi și dați click astăzi, mâine vă mai spun una. Promit.
Fotografii: Florian Saiu, Cătălin Tudorică, Sorin Ion