Primarul Clotilde Armand, este după cum bine se vede, în război cu toată lumea, pe toate fronturile: cu Administrația Domeniului Public, cu compania de salubritate Romprest. Edilul e atent și la proiectele cu miză imobiliară uriașă din sector, inițiative pe care le declanșează fără prea multă acoperire legislativă. Cea mai recentă ”țintă” este Poliția Locală.
Un nou scandal la Primăria Sectorului 1.
Războiul pe care-l poartă primarul Clotilde Armand cu oamenii din subordine, de la Poliția Locală, este, firește, pe bani mulți, cu toate că inspectorii Curții de Conturi care au verificat situația financiară nu au găsit nimic în neregulă.
Ore suplimentare: 4.172.755 de lei, pentru 279 de polițiști locali
Pe timp de pandemie, odată cu instituirea stării de urgență în România, polițiștii locali de la sectorul 1, ca de altfel toți ”localii” din Capitală și din țară, au trecut din subordinea primăriilor în cea a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Cu obligații, dar și cu drepturi.
Prin urmare, conform legislației, orele suplimentare efectuate de ”locali” - cele care nu au putut fi compensate prin ore libere plătite -, au fost remunerate cu un spor de 75 la sută, procent calculat la salariul de bază, soldă/salariu de funcție. În această categorie au intrat, referindu-ne aici doar la primăria condusă de Armand, 279 de polițiști locali din cei 304 aflați pe statele de plată la sectorul 1. În total, aceștia au primit suma de 4.172.755 de lei, bani care reprezintă orele suplimentare efectuate în pandemie, pe parcurusul anului 2020.
Primarul Armand nu pune preț pe controlul Curții de Conturi care nu a găsit nimic ilegal
Suma este mare? A foat acordată corect, respectându-se litera legii? Sunt întrebări pertinente în astfel de situații la care specialiștii Curții de Conturi au răspuns deja. În urma controlului pe care l-au efectuat la Primăria Sectorului 1 nu au depistat nimic care iese din cadrul legal, motiv pentru care nimănui nu i s-a imputat nimic.
”(...)menționăm că modul de gestionare a resurselor publice în perioada 15.03.-15.05.2020 a fost supus controlului Curții de Conturi – Camera de Conturi București, inclusiv în ceea ce privește plata orelor suplimentare, neconstatându-se deficiențe și nefiind emisă nici o măsură cu privire la acestea(...), se specifică într-o adresă trimisă primarului sectorului 1 de Serviciul Management Resurse Umane din primărie. Document întocmit după ce Clotilde Armand a luat decizia să declanșeze un control propriu și să impute oamenilor, atenție!, toți banii încasați pentru orele suplimentare.
La începutul acestui an, pe durata unei luni (15.01.-15.02.2021), Poliția Locală a fost vizată de un alt control financiar, de astă dată al Biroului Corp Control al primarului sectorului 1, Clotilde Armand. Tema, ”verificarea remunerației orelor suplimentare în conformitate cu legislația în vigoare la nivelul anului 2020 și alte aspecte considerate relevante de echipa de control”.
Acest control a fost dispus peste verificările financiare amănunțite ale Curții de Conturi, investigație pe care, de data aceasta, edilul pare să nu pună preț. Reamintim că, atunci când a decis că patru spitale din sectorul 1 trebuie să treacă la Primăria Capitalei, lăsându-le fără finanțare, Clotilde Armand a invocat o decizie a Curții de Conturi, pe care ea punea preț.
S-au emis deja notificări individuale de restituire a banilor
Așa se face că, specialiștii în finanațe ai primăriței USR au găsit ceea ce specialiștii Curții de Coturi nu au văzut. Polițiștii locali din subordinea edilului Armand au încasat necuvenit bani pentru orele suplimentare efectuate anul trecut, în pandemie, au concluzionat ei. Este vorba, conform socotelilor făcute de oamenii primarului, de 279 de polițiști locali, din 304 care au de dat înapoi, în total, 4.172.755 de lei, adică undeva în jurul a 850.000 de euro!
Firește, la un semn, la cel al primarului Clotilde Armand, s-au emis notificări individuale de restituire a banilor, pe numele tuturor celor 279 de polițiști locali. Fiecare polițist să dea înapoi cât a luat pe orele suplimentare care i-au fost plătite lunar, de-a lungul anului 2020.
Angajații trebuie să aleagă: dau toți banii o dată au li se rețin lunar din salariu
”Oamenii sunt acum obligați să dea înapoi toți banii încasați pentru orele suplimentare. Și nu parțial, să fi spus că s-ar fi făcut anumite greșeli, că s-ar fi umflat statul de plată. Nu, primarul îi vrea pe toți! E ca și cum polițiștii locali nu ar fi lucrat peste program nici măcar un minut. În total, este vorba de 4.172.755 de lei. Raportat la fiecare persoană, asta însemnă între 700 de lei și 21.000 de lei, în funcție de salariul la care au fost acordate acele sporuri pentru orele suplimentare.
Polițiștilor locali li s-a pus deja în vedere să-și aleagă modalitatea de plată. Toți banii o dată sau prin angajamente de plată prin care să li se rețină o anumită sumă din salariu. Ceea ce nu înțelege nimeni este cum două controale - unul al Curții de Conturi și unul intern, al primăriei (n.r. din 9.10.2020) -, nu au descoperit nimic, iar cel dispus de primarul Armand a descoperit că plata orelor suplimentare este ilegală?”, ne-a decarat Ștefan Novac, lider de sindicat.
Primarul vrea capetele vinovaților înaintea unui proces în contecios administrativ
Problema care se pune acum este și una de ordin juridic. Plata acestor sporuri pentru orele suplimentare a fost aprobată prin horărâre de Consiliu Local și ea poate fi anulată doar printr-o hotărâre judecătorească, în contencios administrativ. Dar pe primarul Clotilde Armand pare să nu-l prea intereseze legea și a emis deja notificări prin care îi obligă pe polițiștii locali să dea toți banii înapoi. În plus, primarul vrea și capetele vinovaților. A funcționarilor care au semnat documentele care au permis încasarea acelor bani. Asta înaintea pronunțării unei instanțe cu privire la legalitatea acordării acestor sporuri, așa cum o cere legea contenciosului adminsitrativ.
„Emiterea deciziilor de imputare prezintă serioase suspiciuni de nelegalitate”
”(...)Actele administrative, emise în temeiul prevederilor legale (...)prin care au fost acordate drepturile salariale care au făcut obiectul controlului rămân valabile și legale până la anularea lor de către instanța de judecată(...). Emiterea deciziilor de imputare anterior anulării actelor administrative prin care a fost aprobată acordarea acestor drepturi prezintă serioase suspiciuni de nelegalitate. (...) Deciziile de imputare sunt acte administrative individuale supuse termenelor de contestare (plângere prealabilă, suspendare și/sau anulare) prevăzute în cuprinsul legii conteciosului administrativ(...) În consecință, termenul de recuperare a sumelor este unul nerealist, iluzioiu și acordat în necunoștință de cauză”, se apără specialiștii în reusurse umane din cadrul Primăriei sectorului 1.
Însă, pentru eventuale obiecțiuni, primarul sectorului 1, Clotilde Armand le-a dat tuturor un termen generos de...trei zile.
Această poveste, a sporurilor încasate de polițiștii locali pentru orele suplimentare în 2020, bani pe care Clotilde Armand îi vrea înapoi până la ultimul leu, a pornit-o pe calea instanței. Acum, conflictul este într-o primă fază, aceea în care apărătorul celor 279 de oameni a făcut o plângere prealabilă către Primăria Sectorului 1. Document prin care i se oferă posibilitatea primarului Armand să retragă decizia de a imputa banii angajaților de la Poliția Locală. În caz contrar, se va ajunge la judecată.
„În instanță, cineva va pierde și aceea va fi Primăria Sectorului 1. Va plăti daune din banii contribuabililor din sector”
”Nu se poate ca o comisie formată din trei membri, din care doi au refuzat să semneze documentele, să dea această decizie de reținere a banilor. Întâi trebuia anulată decizia prin care polițiștii locali au primit legal acele sporuri. Și asta se putea doar în instanță. Nu poate să facă asta o comisie. Dacă, în urma plângerii noastre prealabile, doamna primar va retrage decizia de imputare a banilor acordați legal pentru orele suplimentare va fi un câștig pentru bugetul primăriei. Va scuti bugetul local de cheltuieli uriașe. Dacă nu, se va ajunge în instanță și vor exista cheltuieli de judecată, daune materiale și morale. Pentru că cineva va pierde și aceea va fi Primăria Sectorului 1 care va plăti din banii contribuabililor din sector”, ne-a declarat avocatul Marian Tudorașcu.