La finalul unei intervenții la Școala 133 din București, în urma căreia 23 de copii au suferit intoxicații, iar 18 dintre ei au ajuns la spital, evz.ro a aflat care sunt substanțele care au provocat panică în instituția de învățământ.
Este vorba despre Insektum, un insecticid folosit împotriva insectelor și Bionet, dezinfectant care trebuie diluat și folosit pentru dezinfectarea suprafețelor, precum mese, birouri sau băncile școlilor.
Scene halucinante au avut loc, marți, la anunțul veștii că mai mulți elevi din Școala 133, din Capitală, au suferit intoxicații. Imediat după apelul la 112, în timp ce echipajele SMURD și ale Ambulanței se îndreptau spre unitatea de învățământ, au fost alertați și polițiștii locali care au intervenit în primă fază.
Martorii prezenți la fața locului, marți la prânz, au observat cum mai mulți elevi săreau gardul ca să fugă din școală. Episodul de la Școala Generală 133, din sectorul 4 al Capitalei a avut loc la scurt timp după incidentul de la Liceul German din Arad, acolo unde s-au intoxicat 43 de elevi. Una dintre substanțele care ar fi fost folosite la dezinsecție avea o concentrație de patru ori mai mare decât cea admisă iar o alta nu mai este autorizată de câțiva ani.
Tot în urma urma unei dezinsecții făcută la unitatea de învățământ, din București, 18 copii au ajuns la spital, dintre cei 23 care au necesitat îngrijiri medicale.
În ambele situații, atât oficiali de la Ministerul Sănătății, DSP și cei de la școlile afectate au constata că responsabilitatea aparține celor care au utilizat substanțele, angajați ai firmelor de deratizare sau dezinsecție. Concret susțin oficiali din instituțiile abilitate, angajații au folosit o concentrație nepermisă care a condus la intoxicarea elevilor.
În exclusivitate pentru evz.ro, oficiali care au participat la intervenția de la Școala 133, din București, au declarat că în procesul-verbal întocmit de firma de dezinsecție se precizează că au fost folosite produsele Insektum și Bionet. Din prezentările făcute acestor produse pe site-uri de profil se arată că Insektum este un insecticid concentrat insecticid concentrat emulsionabil în apă, foarte eficient în combaterea: țânțarilo, muștelor, furnicilor, puricilor și altor antropode dăunătoare precum păianjenul.
Insecticidul prezintă miros foarte redus, foarte puțin sesizabil și cu eliminare rapidă, ceea ce îl recomandă pentru tratarea spațiilor interioare, respectiv: apartamente, hoteluri, locații comerciale; el având o remanentă foarte ridicată.
De asemenea, Bionet A15 este un dezinfectant de contact pentru suprafețe, fiind utilizat pentru dezinfecția și spălarea suprafețelor: pavimente, mese, blocuri operatorii, material medical, lenjerie murdară, spații de producție și vânzare alimente, instalații care trebuiesc dezinfectate prin ștergere sau pulverizare. Are dublu efect de dezinfectare și de curățare simultan. referitor la modul de utilizare, în prezentarea produsului se arată se folosește prin ștergere, spălare sau pulverizare, normă de aplicare prin pulverizare recomandată este de 40 ml soluție de lucru pe metru pătrat.