La 1,18 metri înălţime, Mirela este un caz unic în România. Medicii spun că doar în cărţi au citit aşa ceva. Cazul tinerei studente din Iaşi e unul din momentele rarisime prin care natura arată cum potriveşte lucrurile astfel ca viaţa să răzbată.
Mirela Scorţa are 22 de ani, ai putea-o pierde printre copiii unei clase pregătitoare, dar nu e un caz de nanism congenital, ci ceva mult mai rar. S-a născut cu aplazie femurală bilaterală, picioarele terminându-se la genunchi. Dacă n-ai vedea, n-ai crede.
Tânăra urmează acum masterul şi face sute de ore de voluntariat, îngrijind copiii cu sindrom Down şi cu autism. Îşi spală, calcă şi găteşte singură, merge cu tramvaiul, se prinde bine de bară ca să poată urca şi nu a şteaptă mila nimănui.
Mirela e dovada că natura găseşte tot timpul o cale. E jumătate de om sau poate mult mai mare. Aceasta este povestea uimitoare a Mirelei Scorţa, care nu se lasă învinsă niciodată.
Genunchiul în şold
Mirela Scorţa, originară din Tecuci, a trecut demult peste remarcile răutăcioase ale celor din jur. Vorbeşte detaşat de ceea ce i s-a înt`mplat. “Diagnosticul care mi-a fost pus este aplazie femurală bilaterală. Îmi lipseşte bucata de picior de la şold la genunchi. Picioarele sunt mai scurte şi imobile pentru că nu am genunchiul unde ar trebui să fie", explică Mirela.
Genunchiul e prins în oasele de la bazin, dar nu poate îndoi picioarele de la jumătate, aşa cum orice om o face. Mirela îşi poate ţine echilibrul, poate să meargă, dar oboseşte repede. Tânăra aşa s-a născut. Mai are două surori mai mari, perfect normale, iar nimeni din familia ei nu a avut vreodată vreo malformaţie.
Facultate la Iaşi
Chiar dacă s-a născut cu acest handicap, Mirela a încercat să aibă o viaţă absolut normală. “M-a susţinut foarte mult familia. Nu am fost dusă la şcoli speciale, ci am urmat aceleaşi şcoli ca şi surorile mele. Familia m-a considerat ca şi cum aş fi fără probleme", mărturiseşte Mirela Scorţa. Din cauza malformaţiei structura corpului este dispriporţională.
În afară de porţiunea de picior lipsă, care o face scundă, Mirela este perfect dezvoltată. Trunchiul, mâinile şi capul sunt la dimensiunile unei persoane normale. Părinţii ei nu au fost de acord să plece în alt oraş la facultate, însă ea nu a renunţat la visul de a face carte.
Modificări în cămin
Mirela este în anul întâi de master în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Înainte de master a absolvit Facultatea de Asistenţă Socială. Îşi duce viaţa într-un cămin studenţesc de aproape patru ani, într-o cameră de la parter.
Administratorii căminului au fost nevoiţi să adapteze o chiuvetă de la baie exact la înălţimea ei.
“Eu nu ajung să mă spăl la chiuvetele normale. Am cerut să se amenajeze una pentru mine şi le mulţumesc că au ţinut cont. În rest, la toaletă sau duş, mă descurc şi nu a fost nevoie să se facă adaptări", mai spune Mirela.
Chiuveta şi oglinda sunt aşezate exact la înălţimea ei, aceeaşi ca într-o gradiniţă. Aceasta este singura adaptare de care are parte.
La bucătărie, nivelul aragazurilor este nemodificat, chiuvetele de la bucătărie la fel, iar dulapul din camera este dublu ca înălţime. “La rafturile de jos ajung. Dar la cele de sus trebuie să mă urc pe un scau. De multe ori mă ajută fetele când vreau să ajung la ceva de pe raftul de sus", povesteşte Mirela.
Coloana strâmbă
Malformaţiile din naştere de la picioare au început să cauzeze şi alte probleme de sănătate. De curând, studenta a fost diagnosticată cu scolioză. Coloana a început să ia forma de “S" din pricina felului în care merge şi cum se mişcă trunchiul. Tânăra urmează şedinţe de kinetoterapie pentru a reuşi să ţină afecţiunea sub control. Pentru acestea are nevoie şi de resurse financiare.
Acum obţine o bursă de studiu de 340 de lei pe lună. Nici nu-i ajunge pentru şedinţele lunare la masaj care costă 360 de lei. Pe lângă bursă, Mirela trebuie să se descurce cu 230 de lei, cât este indemnizaţia de hadicap de gradul II. “Mâncare primesc de la părinţi, în fiecare săptămână. Mai primesc şi tichete de masă pe care le folosesc la cantină. Mă descurc cu cât am", afirmă t`năra studentă.
Aventuri cu tramvaiul
Dincolo de privirile curioase şi uneori răutăcioase ale celor din jur, Mirela a trebuit să se adapteze într-o lume în care cei din jur sunt ca nişte uriaşi. “Îmi spuneau “pitica" sau alte porecle de prost gust. Am învăţat să nu le bag în seamă, ci pur şi simplu să încerc să mă adaptez eu", susţine Mirela. Scările înalte şi mijloacele de transport în comun îi provoacă cele mai mari neplăceri.
Circul cu autobuzul, urc şi scările chiar dacă îmi ia mult timp până ajung sus. La urcatul în tramvai e ceva mai greu că prima treaptă e foarte sus. Mă ţin cu mâinile de scară şi apoi strâns de bară şi aşa urc", spune Mirela râzând cum este să călătoreşti când ai picioarele mici şi dintr-o bucată.
Iubitul de pe net
Dar acestea nu sunt singurele neplăceri. Şi viaţa sentimentală a avut de suferit. La vremea când orice tânără se gândeşte la o relaţie cu un băiat, Mirela aproape că şi-a luat gândul de la aşa ceva. A avut o experienţă amuzantă la acest capitol, după ce s-a cunoscut cu un băiat pe internet. Când s-au văzut, băiatul a dat câţiva paşi înapoi.
“Eu i-am spus cum sunt dinainte, probabil că nu se aştepta să arăt chiar aşa. Am fost totuşi prieteni, mai mult ca amici câteva luni, dar apoi nu am mai ţinut legătura. Nu eram deloc portriviţi sau compatibili", afirmă Mirela. Acum, spune că nu mai are nevoie de aşa ceva. Şi-a găsit locul de linişte la biserică. Merge frecvent la Biserica Sfinţii 40 de Mucenici, din Copou. “E un loc unde într-adevăr mă simt bine. Aici îmi găsesc liniştea şi ştiu că Dumnezeu nu face diferenţe", susţine Mirela.
Animator de copii
În afară de înălţimea unui copil de grădiniţă şi hainele care sunt procurate tot de la raioanele pentru copii, Mirela mai are ceva în comun cu ei. Inclinaţia de a-i ajuta pe copii cu nevoi speciale. Până acum a lucrat ca voluntar în cadrul unei organizaţii din Iaşi unde s-a îngrijit de copii cu sindromul down şi autism. “Simt că asta vreau să fac. Sunt mică de înălţime, deci mai aproape de copii. Cred că pot să ajut în acest fel şi prin ceea ce învăţ", declară Mirela Scorţa.
Îşi doreşte ca după ce termină masterul să îşi găsească un loc de muncă în domeniul asistenţei sociale, dar mai mult la o muncă în interior sau de birou. “Nu cred că aş putea să fac faţă unor anchete sociale pe teren. Probabil că nici nu aş fi băgată în seamă de familiile la care merg. Simt că nu aş inspira suficientă încredere ca o să le rezolv problema", explică Mirela.
Fata vrea să-şi termine studiile şi să-şi facă un rost în viaţă. Despre problema sa medicală ştie că nu are soluţie de remediere. Şi nu vrea nimic altceva de la cei din jur decât să fie tratată ca orice persoană normală.
CAZ UNIC
Medicii n-au văzut decât în cărţi
Medicii specialişti în ortopedie spun că literatura de specialitate prezintă ca foarte rare cazurile când lipseşte femurul. Conform radiografiilor pe care le-a făcut la specialişti din Bucureşti, scheletul osos este incomplet, ceea ce a dus la verdictul că nu se poate aplica nicio endoproteză. Afecţiunea reprezintă o curiozitate pentru ortopedia ieşeană.
“Este o afecţiune bizară şi rară. Aplazie totală de femur nu am întâlnit în toată activitatea mea. Probabil că are o formă de femur, puţin dezvoltată care face posibilă prelungirea piciorului, aceasta este asociată cu aplazia femurală. Se poate să existe şi direct o prindere, însă tot este un fel de os care permite mobilitatea", a explicat dr. Paul Botez, medic ortopedie în cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi.
“Lumea face diferenţe dar eu nu mă consider diferită. Cred că este mai important aspectul interior al unui om decât cel exterior. Sunt mulţi care te judecă după cum arăţi, dar sunt şi destui care văd partea interioară."
Mirela Scorţa