Exclusiv: Sandu Geamănu’, portret de interlop pocăit

Reporterii EVZ au participat la slujba din casa-biserică a interlopului "renăscut" predicator Sandu Geamănu’. Penticostalii s-au rugat pentru admiterea recursului fratelui arestat pentru omor.

Fraţii penticostali ai predicatorului Alexandru Ilie, mai cunoscut opiniei publice drept interlopul Sandu Geamănu’, s-au adunat, ieri după-amiază, pentru a se ruga Domnului Iisus, ca el să fie eliberat. Reporterilor EVZ li s-a permis să participe "ca să afle şi opinia publică că Sandu Geamanu’ nu mai e infractoru’ de odinioară, ci predicatorul de azi şi mâine, stâlpul comunităţii din Chitila-Mogoşoaia".

Acuzat, oficial, de omor deosebit de grav şi violare de domiciliu, în stare de recidivă, Geamănu’ s-a convertit – susţin frăţiorii săi – în urmă cu doi ani, şi-a devenit "uşă de Biserică". Slujba condusă de pastorul Florin Covaci s-a ţinut în casa lui Sandu Geamănu’, pusă la dispoziţia Domnului Iisus şi-a celorlalţi enoriaşi, prin "bună voinţa renăscutului prin botez Alexandru Ilie".

Apropiaţii lui Geamănu’ susţin că interlopului "renăscut" prin pocăire "i se trage de la Becali".

I s-a arătat Iisus Hristos Sandu Geamănu’ s-a convertit, ne spune unul dintre prietenii lui de-o viaţă, Nicolae (Milică) Cîrjan, după ce, într-o noapte, a avut o revelaţie, Iisus Hristos Însuşi înfăţişându-i-se.

"Era într-o dimineaţă, pe la 4 aşa, când i s-a arătat în vis, şi el s-a trezit, Domnul Iisus. Şi după ce s-a trezit L-a văzut, stătea aşa, la el, în colţu’ la camera lui, şi avea o aură aşa, ca de înger. Mi-a povestit mie, mi s-a destăinut, că suntem prieteni de-o viaţă, de treij’ de ani, şi când am rămas noi doi aşa, într-o seară, mi-a spus. Şi Iisus i-a zis să se boteze, să renască, să se întoarcă la credinţă, că, altfel, moare. Şi nu orice moarte, aşa, ci moartea spirituală", se destăinuie, la rându-i, Cîrjan, el însuşi renăscut şi rebotezat Milică: "Nici eu n-am dus o viaţă cinstită, până să mă botez. Eu eram arestat şi-am fost dus să lucrez la renovarea unei biserici şi-atunci am început să citesc şi să aflu despre Dumnezeu. Şi atunci mi-am dat seama că trebuie să mă schimb şi să mă întorc spre credinţă".

Scrisoare de la penticostali către Tribunal

Pastorul Florentin Covaci a întocmit şi o scrisoare către Tribunal, "cu ştampilă, cu tot, de la Biserica Penticostală", pentru a le demonstra judecătorilor că Sandu Geamănu’ nu ar fi avut cum să comită crima de care este acuzat, căci el s-a pocăit.

"De doi ani şi două luni, de când s-a întors cu faţa către Dumnezeu şi l-am cunoscut şi eu, a dovedit că e un element bun, folositor lucrării lui Dumnezeu, devotat pentru aceste lucrări. A dedicat până şi casa sa, acest lăcaş, lui Dumnezeu, pentru închinăciune. E nevoie de el în comunitate, să se întoarcă, să fie eliberat, este un om cu autoritatea lui Dumnezeu. Nu mă aşteptam ca fratele Alexandru Ilie, dat fiind cine-a fost, ce element a fost, să aibă o astfel de convertire în bine. A evoluat foarte repede, în numai doi ani a ajuns predicator. Urmează să continue buna lucrare, să ajungă deacon, apoi prezbiter şi, la final, şi pastor. Da’ trebuie să facă şi vechime. Eu am 14 ani şi, să ştiţi, nici eu n-am fost, în viaţa dinainte, un om cinstit, dar credinţa m-a schimbat", povăţuieşte pastoral Florentin Covaci.

"E maşinaţiune"

Nicolae Cîrjan ştie şi de ce a fost arestat, vineri dimineaţa, Sandu Geamănu’: "Mai ştiu şi eu oameni, mai vorbesc şi eu cu unu’, cu altu’. Dosaru’ e dirijat, e maşinaţiune, de la Becali i se trage". Soţia lui Geamănu’ completează: "El e om cuminte, s-a liniştit, are grijă de copiii lui, nu se mai ţine de altele". Tatăl femeii, socrul lui Geamănu’, adaugă: "E om gospodar, uitaţi, are şi găini, şi raţe, şi porumbei!".

CHITILA-BUCUREŞTII NOI-GIULEŞTI

Anii de glorie ai grupării Geamănu’

Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu’, este unul dintre cei mai temuţi interlopi bucureşteni. Gruparea reprezentată de el, geamănul său, Marin, dar şi fratele mai mare, Petre, acţionează în zona Chitila – Bucureştii Noi – Giuleşti.

Anii de glorie ai fraţilor Geamănu’ au fost 1996 – 2000, dominaţia lor culminând cu celebra afacere "Portbagajul". Suspectaţi sau acuzaţi de mai multe scandaluri, dar şi omoruri, cei trei sunt, acum, în arest. Sandu Geamănu’ a fost reţinut vineri dimineaţa, fiind, apoi, arestat preventiv. Anchetatorii au stabilit că Alexandru Ilie, împreună cu Tinel Niculae, zis Mutu’ şi Constantin David, zis Chioru’, au pătruns, în 2008, în locuinţa unui bătrân înstărit, Nicolae Zdoca, pe care l-au agresat pentru a afla unde ţine banii. Au plecat din casa lui Zdoca cu 250.000 RON şi un Audi Q 7, pe care l-au vândut, apoi, unui complice, Adrian Florin Simon, zis Petardă. Bătrânul a decedat câteva luni mai târziu, în spital, din cauza rănilor. "Mai ştiu şi eu oameni, mai vorbesc şi eu cu unu’, cu altu’. Dosaru’ e dirijat, e maşinaţiune, de la Becali i se trage." NICOLAE CÎRJAN, renăscut şi rebotezat Milică