La 1 august 1996, Tudor Păcuraru intră în rândurile cadrelor active ale Serviciului Român de Informaţii. Se specializează în analiza-sinteza informațiilor clasificate. După ce vreme de mai bine de douăzeci de ani ocupă diferite funcții manageriale de nivel mijlociu în cadrul unităților centrale ale Serviciului, în decembrie 2016 se retrage din activitate, cu gradul de colonel. În exclusivitate pentru EvZ, col SRI (r) Tudor Păcuraru demontează mecanismele de propagandă rusești și vectorii folosiți, într-o analiză de excepție.
Tot secretul furtului din buzunare e să te miști repede: din clipa în care ai pus gheara pe panacot (portofel) și până când l-ai dat complicelui acela cu mutră nevinovată, nu trebuie să treacă mai mult de trei secunde. Că dacă nu, se prind gherțoii și o încasezi. Așa și cu furtul de țară: nu trebuie să treacă mai mult de trei zile între primul tanc care forțează frontiera și înscăunarea domnului Ianukovici, la Kiev. Repede, ca în Crimeea. Că se prinde Occidentul și o încasezi.
În vara anului trecut, când Kremlinul a început planificarea viitoarei Operațiuni Ucraina, acesta a fost un criteriu fundamental. Imperiile nu-și uită niciodată istoria, așa că planificatorii au redeschis dosarul Praga 1968. Iar acolo au văzut că primul mare protest împotriva invaziei a fost organizat de naționalistul român Nicolae Ceaușescu, care a dat tonul campaniei ce a prejudiciat grav imaginea URSS și a descurajat, pentru următorii 50 de ani, asemenea intervenții în Europa. Deci mediile naționaliste românești constituie un factor de risc. S-a alcătuit un plan de măsuri în consecință și s-a trecut la treabă, profesionist. Exact pe vulnerabilitatea românilor: umilința.
Socialismul românesc s-a construit pe bază de exporturi. N-ar fi fost o idee rea, dar economia planificată era întemeiată pe indicatori cantitativi, nu calitativi. Ca atare, controlul de calitate, care ar fi trebuit să aibă loc la producător, se făcea de către delegatul importatorului străin. Ce era bun se exporta; invandabilele rămâneau în țară. Iar marca ”Refuzat la Export” a devenit brandul de succes al anilor 1960 – 1990, pentru românii confruntați cu penuria. Asta a lăsat urme adânci în psihologia poporului român. Degeaba îți explica ziarul Scînteia cum e cu statul geto-dac! Când îți puneai în spinare înlocuitorul de palton, nu puteai să nu te gândești că stofele de lână de la Dorobanțul sau Apaca pleacă în Anglia, iar ție îți rămân ciurucurile. Evident, te simțeai cetățean de categoria a doua, poate chiar a treia. Iar acest sentiment de umilință persistă până astăzi, și-i face pe români să accepte în tăcere etichete defăimătoare de genul ”cel mai corupt popor”.
Orice escroc știe că, atunci când vrei să ”faci un ciumete”, prima mișcare e să-l determini să accepte că el e fraierul, iar tu – deșteptul. În analiza Kremlinului, în România există două medii naționaliste distincte: tinerii, de dreapta, și bătrânii, nostalgici ai ceaușismului. Pentru a bloca aceste medii au fost concepute mesaje distincte, ambele folosind imaginea grotesc deformată a unui gânditor naționalist cu audiență în respectivele anturaje. Cu sau fără tentă ceaușistă, ideea e aceeași: românilor, sunteți idioți, tâmpiți, fraieri - mai bine primiți lumina de la Moscova!
Unul dintre canalele de difuzare a acestor defăimări are chiar un nume sugestiv: dacaestiprost.ro. Dovedind o remarcabilă lipsă de discernământ și patriotism, mediile naționaliste vizate și-au asumat aceste mesaje injurioase și, întrând cu umilință în rolul de fraieri, au început să le difuzeze activ, în toamna anului 2021. Efectul a fost însă nul – fiindcă mesajele, însăilate de străini, trădează o ridicolă, grotescă necunoaștere a istoriei românilor.
În decembrie 2021, campania de fake news a dobândit noi accente, aceleași medii naționaliste fiind folosite pentru difuzarea de mesaje denigratoare la adresa Armatei Române. Ce-i drept, a ajutat mult și mediatizarea prestației nu tocmai onorabile a unora dintre militari.
Prin exploatarea resentimentelor unei minorități la adresa Jandarmeriei, s-a creat o falie între mediile naționaliste și Armată, care a fost adâncită de atitudinea grotescă a unor politicieni, pe tema Statutului Cadrelor Militare. Spre exemplu ideea, lansată de un politician care se consideră ”naționalist”, că numai cei 10 – 15 veterani din al doilea război mondial încă în viață ar fi îndreptățiți la pensie militară. Astfel a fost neutralizat și compromis naționalismul românesc.
Apoi Armata a intrat în colimator. Profitând de proasta calitate a clasei politice românești, planificatorii războiului imagologic au determinat, prin agenți de influență, politicieni cam din toate partidele să facă declarații agresive la adresa a cadrelor militare, care ar avea salarii și pensii ”nerușinate”, ”nesimțite”. Semnificativ, cei care vehiculează asemenea acuzații au serioase probleme de imagine – iar agentura de influență le sugerează că ”au fost lucrați de servicii”, deci ar fi cazul să se răzbune, lovind în sistemul de siguranță națională. Mai ales în Armată!
Astfel s-a ajuns la situația actuală: în România, între partidele politice și Armată este o stare de conflict, periodic alimentată prin declarații nesăbuite și documente false, difuzate pe Internet, dar și de o parte din mass media. Abil dirijați, agenți de influență cu acoperire mediatică și proptele politice, bine implantați prin ministere, sugerează că distrugerea Statutului Cadrelor Militare ar fi ordonată de Bruxelles.
Iar cei care nu adoptă această linie sunt ”grup infracțional” – concept în care sunt incluse cadrele militare nemulțumite.
Astfel s-a ajuns la situația actuală: în România, între partidele politice și Armată este o stare de conflict, periodic alimentată prin declarații nesăbuite și documente false, difuzate pe Internet, dar și de o parte din mass media. Abil dirijați, agenți de influență cu acoperire mediatică și proptele politice, bine implantați prin ministere, sugerează că distrugerea Statutului Cadrelor Militare ar fi ordonată de Bruxelles. Iar cei care nu adoptă această linie sunt ”grup infracțional” – concept în care sunt incluse cadrele militare nemulțumite.
Efectul este rostogolirea unui conflict latent între ”grupul infracțional al cadrelor militare” și mediile politice, chiar în pragul evenimentelor grave de la graniță. Minge, set și meci pentru Kremlin. Iar mass media a căzut între tampoane. Rezultatele s-au văzut încă din primele zile ale intervenției militare putiniste în Ucraina. Fractura dintre mass media, mediile politice și elitele militare ”nerușinate” a făcut posibilă difuzarea de farse penibile, comentate de politruci neaveniți. Ceea ce a decredibilizat denunțarea atrocităților reale, comise de năvălitori prin țara vecină.
Pe fondul acestor disensiuni, nu există o ripostă credibilă, iar spațiul mediatic a fost saturat cu fake news proslăvind capacitățile supranaturale ale militarilor lui Putin. Ceea ce cu atât mai mult pune în evidență salariile ”nemeritate” ale militarilor români, oricum ”niște incapabili”.
Mai grav! O parte din formațiunile politice de la noi sunt direct implicate în crearea canalelor de atac astăzi folosite de agresorii putiniști. Meseria de troll a devenit bănoasă, la noi în țară, odată cu amplele campanii duse pe Internet împotriva familiei creștine și a Catedralei Mântuirii Neamului. A apărut astfel o categorie de mercenari pe Facebook, cu experiență și complicități în interior – ceea ce le-a permis, spre exemplu, faimosul atac imagologic împotriva Bisericii Ortodoxe efectuat prin adnotarea hărții Google a Bucureștilor. Aceiași trolli care în trecut atacau creștinismul, astăzi țin partea agresorului rus, în conflictul din Ucraina. Iar fenomenul nu este deloc întâmplător: personajul politic care a stat în spatele atacurilor anti-creștine este același care preconiza, acum doi-trei ani, desființarea Armatei Române. Adică, ieșirea imediată din NATO. Poate fiindcă unii dintre apropiații săi, implicați în atacurile anti-creștine, au trecut dubios – spre exemplu, colaborarea cu ocupantului sovietic, în anii 1950.
Astfel s-a creat un vid de credibilitate pe care trompetele Kremlinului l-au umplut imediat. Menținerea acestei stări de fapt e posibilă și pe fondul lipsei totale de cultură de securitate a așa-ziselor ”elite” politice de pe la noi: au sesizat că România e supusă unui atac imagologic masiv abia după luni de zile, pentru aceasta fiind nevoie să fie trași de mânecă de aliații din NATO.
Acest vid de credibilitate a fost gestionat, de către trompetele putiniste, prin strategii inspirate din cele ale hoților. Un procedeu clasic pentru a-i ”face pe gherțoi” e să înscenezi o încăierare și, în timp ce fraierii cască ochii, să le golești buzunarele. Ilustrative în acest sens sunt textele în limba română, difuzate de hub-ul de unde se aprovizionează cu muniție trolii, https://topcor.ru Procedeele folosite: ⁎Plasarea de premise false. Se escamotează noțiunea de Drept Internațional și se ascunde / ”justifică” încălcarea, de către Rusia, a Cartei ONU și a Tratatului OSCE.
„După ce NATO a încălcat înțelegerea cu Rusia și a înglobat fostele țări comuniste, aducând trupe și tehnică militară până la granițele Rusiei, s-a trezit că vrea și ea atât în UE cât și-n NATO. Da, mă? a zis Putin. Păi stați așa, atunci! Ia dați-ne voi înapoi teritoriile care nu v-au aparținut, pe care vi le-am făcut cadou. Că n-ați intrat în URSS cu ele. Și printr-o operațiune fulger și-a luat înapoi Crimeea, Donbas-ul și Luhansk-ul.”
În realitate, nu a existat vreo înțelegere oficială între NATO și Rusia privind neextinderea alianței în fostele state comuniste; NATO nu a adus în Ucraina trupe; Ucraina actuală nu s-a format prin ”cadouri”, ci prin Tratate internaționale la care Rusia este parte; Ucraina nu a intrat în URSS ci a fost ocupată de statul bolșevic; Ucraina nu este stat creat artificial, ci stat fondator al ONU. ⁎Exploatarea disensiunilor pentru a sugera răzbunarea. Se realizează astfel o inversie valorică: Ucraina nu trebuie simpatizată, ci din contră, trebuie să sprijinim agresorului rus, să ne răzbunăm pe Ucraina. Cine gândește altfel, e ”ticălos”. Procedeul ne amintește de ”teroriștii antiteroriști” scorniți de zvonerii sovietici, în 1989.
„Și mai fac ceva ticăloșii de pe aici și cei occidentali. Se fac că nu văd cum Ucraina este singurul stat din Europa care a dat o lege, în 2017, prin care calcă în picioare drepturile minorităților naționale: române, maghiare, poloneze, slovace, lituaniene ș.a..” Este real faptul că Ucraina are o legislație și practici foarte discutabile la adresa cetățenilor de alte etnii, inclusiv românii. Dar a crede că o Ucraină ocupată de Rusia s-ar comporta altfel, e naivitate. Din contră, integrarea europeană e soluția. Singura soluție! ⁎Dezvoltarea unei istorii contrafactuale, diabolizând Ucraina pentru faptele... URSS, pentru a stimula apariția unei opoziții la adresa politicilor pro-NATO ale Puterii de la București.
„In 1918 Ucraina a dorit anexarea Basarabiei și doar prezenta militara a românilor a forțat retragerea acestei cereri. În 1945 a dorit anexarea Basarabiei și doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții. În 1992 a participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care și-o doreau atât de mult pentru ei. Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni și nu de ruși; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălti, Cahul și Găgăuzia sunt ucraineni și nu ruși. Sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok. ”
Întreaga narativă se bazează pe confuzia voită dintre Ucraina și Puterea Sovietică (adică Moscova), precum și pe prezentarea distorsionată a unor personaje, notorii unelte ale Moscovei (spre exemplu Ianukovici), ca fiind expresia poporului ucrainean, care ar trebui pedepsit.
⁎ Postularea unei false dileme. Fără umbra vreunei dovezi și în pofida oricărei logici, se susține că Ucraina și-a dorit acest război, iar acum urmărește extinderea ostilităților la România. Alternativa ar fi ralierea la agresiune, după modelul Belarus, raptul teritorial, după modelul împărțirii Poloniei între Stalin și Hitler. Cu renegarea Tratatului de Pace de la Paris, din 1946.
„In mod arbitrar, Ucraina deține patru cincimi din Maramureșul istoric. Și acum Ucraina ar mai vrea să și provoace o conflagrație de proporții, să sufere și alții pentru ea. Noi abia ce-am semnat un tratat de cooperare militară cu ei. Puși de parteneri. E bine, trebuie să-i ajutăm să-și păstreze teritoriile noastre anexate și să-i discrimineze în continuare pe cei 500.000 de români trăitori acolo. Nicio condiție nu le-am pus.”Chiar în lipsa unei reacții coerente a autorităților române, acest război imagologic a înregistrat un eșec aproape total. Odată cu izbucnirea agresiunii fățișe, minciunile s-au vădit a fi minciuni. Trolii și coordonatorii lor nu au reușit preluarea controlului de către pioni antisemiți și reorientarea mediilor naționaliste de la noi împotriva lui Volodimir Zelenski, etnic evreu. N-au reușit nici reorientarea mediilor respective în sens pro-Putin și anti-NATO – mișcare care, iată, le-a reușit în Bulgaria vecină. Nici cu mediile politice n-au avut noroc, atitudinile anti-NATO, implicit pro-Kremlin, fiind episodice și limitate la câteva personaje deja compromise. Înafara postacilor retribuiți, prozelitism se înregistrează doar sporadic, în mediul descendenților colaboraționiștilor autohtoni, din anii 1950. Dovadă că sângele de trădător, apă nu se face! Dar nepoțeii spirituali ai lui Brucan nu mai au posibilitatea să fie din nou ce-au fost străbunii lor.În ce privește trolii, fiecare zi de război „fierbinte” limpezește lucrurile. Reacția lor este cea a oricărui hoț de buzunare prins asupra faptului: portofelul nici nu există, fapta nici nu e prevăzută de legea penală! Sau, în versiune putinistă, Ucraina ”pur și simplu nu are granițe recunoscute oficial” – iar agresiunea, bombardamentele, atrocitățile... nici nu există!
Minciuni patetice, de hoți prinși în fapt. Minciuni care fac hazul românilor – popor sceptic și trecut prin multe.
TUDOR PĂCURARU