Exclusiv. Radu Mazăre a învins! Ce se întâmplă cu fostul primar din Constanța

Fostul primar din Constanța, Radu Mazăre, a obținut o victorie din penitenciar. Deși se află încă în proces la Înalta Curte, avocatul lui a dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, ce se va întâmpla cu el de săptămâna viitoare.

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost citat, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de Cristi Borcea, fostul acționar al clubului de fotbal Dinamo București. Cei doi au depus, în noiembrie 2019, o contestație în anulare la condamnările primite în dosarul retrocedărilor de pe Litoral.

Procesul s-a amânat, iar cei doi nu și-au mai făcut apariția în fața Instanței Supreme.

În schimb, evz.ro a aflat, în exclusivitate de la avocata Lizeta Haralambie, una dintre apărătoarele lui Radu Mazăre, că, luni, fostul primar va fi mutat de la Penitenciarul Rahova.

„Am cerut alt termen la Înalta Curte. Nu a putut să meargă (Radu Mazăre n.r.). Se mută la alt penitenciar. Luni”, a dezvăluit, în exclusivitate pntru evz.ro, Lizeta Haralambie.

Astfel, Radu Mazăre a obținut, în cele din urmă, transferul la alt penitenciar deși, în iunie 2019, o cerere similară a fost respinsă de o comisie de la Penitenciarului Rahova care a decis că Radu Mazăre va rămâne cel puțin până în 2021 în această pușcărie.

Ce a declarat, atunci, avocata lui Radu Mazăre...

La vremea respctivă, avocata Lizeta Haralambie declara că o altă comisie va decide în legătură cu eventualul transfer la un alt penitenciar și va stabili regimul de detenție, în cazul pedepsei definitive de 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamaia. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta.

Până acum, Radu Mazăre a executat detenția în regim închis.

În dosarul amânat, vineri, de un complet de la Secția Penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de Mazăre și Borcea, au mai depus contestații împotriva condamnării: Daniela Ramona Dospinescu, Valentin Gherghe Ionescu, Dan Miron, Cristina Budei, Constantin Racu, Marius Pușcași, Carmen Pușcași, Paraschiva Barbu, Daniel Ene, Ruxandra-Luminița Darie, Răsvan Mircea Tudorache, Cristina Budei și Aurel Jean Andrei.

Dragnea și Mazăre muncesc cot la cot în garaj

Informații pe surse au apărut din Penitenciarul Rahova, acolo unde Liviu Dragnea și Radu Mazăre își ispășesc pedepsele. Conform România TV, cei doi fac echipă la garajul penitenciarului, acolo unde muncesc. Primul care a optat pentru un post la garaj a fost Liviu Dragnea, însă, ulterior, Radu Mazăre a decis să i se alăture. Ca pregătire profesională, ambii sunt ingineri. De asemenea, conform sursei citate, cei doi sunt deținuți model.