A citit cât un academician, dar stă în prăvălia lui neîncălzită, fără curent, de la intersecția lui Hristo Botev cu bulevardul Corneliu Coposu, cu un pled pe șale, că-l trage curentul.
Nicu Muscel are 60 de ani, e tehnician de radiații nucleare, școlit la Măgurele, dar din 1995 de ani a dat fizica pe filozofie. La toamnă se împlinesc 35 de ani de când vinde și cumpără cărți, mai vechi sau mai noi. Unii i-ar spune că-i buchinist, dar el zice că-i doar un anticar. Unul care poartă joben.
Și-a vândut biblioteca, la 25 de ani, să-și vindece fata și milițienii i-au rupt cărțile
„Am început să vând și să cumpăr cărți pe timpul lui Ceaușescu. Prima oară, recunosc, am vândut... De nevoie. Fiica mea avea o distrofie de gradul III la oase. Numai capul nu-i era afectat. Aveam 25 de ani și mi-am vândut biblioteca în piață la Obor. Vreo 500 și ceva de cărți... aveam nevoie de bani, că la doctori nu te putei duce cu cărți, ci cu Kent sau ness.
A fost o iarnă destul de grea. Parte dinte ele mi le-au rupt milițienii. Când oboseau să mi le rupă cu mâinile, le puneau pe o șină de tren, că era o linie secundară prin spatele Oborului, pe atunci, să mi le taie locomotiva”, se emoționează anticarul care zice că acum fata lui e în regulă cu sănătatea.
Nu și-a dat biblioteca pe degeaba. Și nu era o bibliotecă săracă. Avea cărți la modă pe atunci, Marin Preda, Marques, James Clavell și o bună parte din colecția „Biblioteca pentru toți”.
Cum se simte? „Excelent, da’ nu mă plâng, sau prost și mulțumesc de întrebare”
Acum zice că s-a specializat pe comercializatul de cărți de filozofie, istorie și artă, dar că are, în general, de toate: „Unele au și autograful autorului... Dar nu cumpăr orice, că nu-s sigur că le pot vinde mai apoi”.
A strâns în dugheana lui încremenită în timp peste 15.000 de cărți. Mai toate vechi, dar are și noi. Unele sunt pe rafturi, altele pe mese, pe jos, peste tot. Se uită pe o cărțulie a lui Mircea Dinescu, „Poezii noi”. Râde: „Îmi place că are și ilustrații”.
Are un spirit ludic, de copil.
Și, cum e viața de anticar la 60 de ani. Răspunsul e sincer și spontan: „Excelent, da’ nu mă plâng, sau prost și mulțumesc de întrebare”.
După care te antenționează: „Atenție unde pui virgula!”.
Anticarul și Păstorel
Dugheana de 18 metri pătrați, plus un subsol cam tot atât de mare era, până în 1996 când a preluat-o el, un fel de groapă de gunoi a cartierului. Buchinistul se ia cu mâinile de cap: „Am scos de aici două basculante de 16 tone de gunoi!”.
Pe rafturile artizanale stau, de-a valma pentru ochiul oricărui client, dar în ordine pentru mintea sa, cărți de toate felurile. Lângă „Principele” lui Machiavelli – pe care o dă cu 15 lei stă, cuminte, „Condiția umană” a lui Nicolae Mărgineanu – cu un preț pe măsură, 40 de lei și, alături, aparent fără nicio noimă, e volumul princeps, de panseuri, al lui „Păstorel” Teodoreanu, pe care nu vrea să-l dea decît cu 250 de lei, mai ales că are ilustrații grafice de Anestin. Se uită încântat la broșura lui Păstorel și recită din memorie:
„Băutura cea mai bună
este apa de izvor,
dacă pui o picătură
într-un kil de vinișor!”.
Îmblânzitorul de cărți
Câteodată, lui Nicu Muscel nu-i calcă niciun client pragul, zile în șir și, alteori, vin buluc cîte 15-20 de inși, de nu-și mai vede capul de treabă. E ca la Loterie. Nea Nicu e mai mult decît un librar. E o enciclopedie.
Dar de unde i se trage porecla de „Anticarul cu Joben”, care e și numele paginii sale de Facebook? Se distrează: „L-am primit cadou de la o doamnă. N-am avut ce face și l-am purtat la mine în prăvălie. Niște amici mi-au făcut poze și, de aici porecla”.
Dar zice că mai are și alte „nickname-uri”: „Unii îmi mai zic «Vrăjitorul de cărți», da’s mai degrabă «Vrăjitorul de clienți»... ”. Așa e, că se prinde repede ce-ți place și-ți face capul mare până te îmbârligă și tot pleci cu o carte două de la el. Mai potrivit ar fi: „Îmblânzitorul de cărți și cititori”.
Fumează ca un șarpe, țigare de la țigare, poartă un brâu să-i apere șalele și pe picioare ține un pled, să-l protejeze de frig, că n-are nici curent electric și nici încălzire.
Ajuns la vârsta senectuții citește basme populare
Motto-ul de pe pliantul care-i ține loc de carte de vizită este: „Cărțile, ca și prietenii, trebuie să fie puține și bune”. Este un proverb italian. L-am găsit citind o carte pe nume „Basme”. Adică basme populare. Iar râde cu gura până la urechi: „«Poveștile nemuritoare» ale lui Petre Ispirescu le-am depășit”.
Printre VIP-urile care i-au călcat pragul anticariatului său de cartier s-au numărat George Astaloș – care-i cumpără câte zece cărți deodată, Radu Beligan – care era greu de mulțumit că, find mare colecționar de cărți, le avea cam pe toate, Marina Constantinescu – de la TVR, Dan Diaconescu, actorul Eugen Cristea, actrița Cristina Deleanu și Vasile Muraru. Zice că, în ultimul timp mai vin și copii: „Chiar azi a venit o mamă, cu fetița ei, o studentă, să cumpere un manual de desen tehnic”.
„Carnetul de note” al bătrânului anticar
La plecare, după ce ne-am terminat șueta, domnul Nicu îmi arată un „Carnet de note” al unui elev de clasă primară, din anii ’90. L-a transformat într-un soi de „Carte de onoare”. Pe una dintre pagini un copil i-a scris: „Vă iubesc!”.