O tânără aflată în îngrijirea Direcției pentru Protecția Copilului Cluj a fost implicată într-un grav accident de circulație comis de un șofer care avea o alcoolemie record de 1.60 grame alcool în sânge. Fata era internată la Centrul Perlino (foto).
Duminică seara, pe raza localității Baciu, a avut loc un grav accident de circulație, comis de un șofer băut. Accidentul a fost ascuns de polițiștii clujeni de ochii opiniei publice. Șoferul unei dubițe, Marian Diamandi a pierdut controlului volanului, după ce a efectuat o depășire periculoasă, și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În dubița de transport marfă se mai afla Ioana Smical, de 15 ani, care a suferit răni grave, fracturi la nivelul coastelor, nasului și la un picior. Accidentul a fost catalogat de polițiști ca fiind foarte grav.
Interesant este faptul că Ioana Smical se află în îngrijirea statului, fiind internată împreună cu sora sa mai mică, la centrul Perlino, specializat în consilierea copiilor abuzați, neglijați și exploatați de către părinți. Centrul Perlino se află în subordonea Direcției Județene pentru Protecția Copilului Cluj.
Surse din cadrul acestei instituții, au declarat că tânăra a plecat în cursul zilei de vineri, fără însoțitor, de la centrul Perlino spre localitatea Gârbau, unde locuiește asistentul maternal care se ocupa de creșterea și educația ei. ”În mod normal din centrul Perlino nu pleacă nimeni fără însoțitor, nici în oraș și nici spre alte localități unde locuiesc rude sau asistenții maternali ai copiilor. La Direcția pentru Protecția Copilului nu se mai respectă niciun regulament. Copilul în cauză a plecat fără însoțitor spre o localitate aflată la peste 25 de kilometri de oraș și putea păți orice pe drum încolo sau înapoi spre centru, fapt ce s-a și întâmplat”, spune un oficial de la Direcția pentru Protecția Copilului Cluj.
Oficialii de la Direcția pentur Portecția Copilului Cluj spun că Ioana Smical a ajuns la Gârbău în cursul zilei de vineri iar duminică seara trebuia să se întoarcă spre Cluj Napoca, la centrul Perlino. ”A fost condusă de asistentul maternal spre stația de autobuz pentru a lua cursa spre Cluj Napoca. Între timp a făcut cu mâna la ocazie și a așa a ajuns în dubița de marfă care s-a răsturnat. Asistentul maternal nu se știe unde era dar vom investiga și cum a plecat din centru fără acordul cuiva și fără însoțitor și cum a ajuns să se urce într-o mașină de ocazie condusă de un șofer foarte beat”, a spus Dan Tămaș, directorul Direcției pentru Protecția Copilului Cluj.
Aceleași surse mai susțin că directorul cetrului Perlino, Dana Joldea a știut de faptul că tânăra a plecat din centru spre localitatea Gârbău. ”A mai plecat de foarte multe ori. Lucrurile par mai complexe. Se pare că Ioana Smical îl cunoștea mai bine pe șoferul care a provocat accidentul. Se spune că și șoferul locuiește în aceeași localitate Gârbău și că este angajat la firma care se află în proprietatea asistentului maternal”, mai spun sursele EVZ.
Directorul Direcției pentru Protecția Copilului Cluj, Dan Tămaș a promit că va investiga și aceste aspecte și că va lua măsurile pe linie administrativp care se impun.
Până în prezent, Poliția Cluj a deschis un dosar penal pe numele șoferului Marian Diamandi care este acuzat de vătămare corporală gravă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. În acest caz, polițiștii ar trebui să deschidă și un dosar penal pe numele educatorilor de la Centrul Perlino car ei-au permis tinerei să plece de la centru, fără însoțitor. ”Trebuie văzut cum a ajuns copilul să fie singur pe străzi, cum a plecat, cum s-a urcat într-o mașină străină, cine dintre educatori a știut c a plecat. Șoferl mașinii a declarat că a luat-o pe tânărp la ocazie și că nu o cunoștea Pare totul cusut cu ață albă”; a spus un polișist clujean.