Instanța Tribunalului Ilfov a decis pe data de 22 Iulie că lui Rudel Obreja îi este suspendată executare pedepsei cu închisoarea pentru perioadă de trei luni, pentru a se putea trata de cancer într-un spital din rețeaua Ministerului Sănătății. Decizia putea fi atacă în 3 zile de la comunicare.
Judecătorul Daniel Corduneanu, ținând cont de starea gravă de sănătate a condamnatului, a transmis în regim de urgență comunicarea părților și pentru că nu a contestat-o nimeni, aceasta a rămas definitivă la mijlocul săptămânii trecute. Doar că marți, la Curtea de Apel București, la avizier a apărut un nou dosar având ca obiect contestația la executare depusă de contestatorul-condamnat Rudel Obreja. Cele două judecătoare din Completul de Concediu, Carmen Constanța Balaci, președinte și Andreea Veronica Elena Iura, judecător, au fost puse în dificultate deoarece nu au știut cum să trateze această cerere.
Mai ales că la dosar figura o cerere de renunțare la judecată din partea lui Rudel Obreja, în timp ce avocatul acestuia solicita să se judece cauza dar să se respingă cererea. Până la urmă instanța a acordat un nou termen pentru a se lămuri.
Rudel Obreja a depus contestația la executare înainte de a primi decizia de suspendare a executării
Contestația care s-a judecat marți a fost depusă de Rudel Obreja înainte de a depune acțiunea de la Tribunalul Ilfov pentru suspendarea executării pedepsei. . Mai exact a făcut contestația la executare pe 12 Aprilie, la săptămână după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut definitiv condamnările din dosarul “Gala Bute”. Rudel Obreja a primit 5 ani cu executare și s-a prezentat de bună voie la penitenciar însă a declarat contestație la executare la Tribunalul București. Instanța i-a respins contestația pe data de 27 Aprilie, iar comunicarea a venit după mai mult de lună.
Obreja a avut termen de 3 zile să facă apel. A depus apelul pe data de 10 Iunie și a primit termen pentru marți, 2 August. Între timp, pe 22 Iulie, instanța de la Tribunalul Ilfov i-a admis cererea de suspendare a executării pedepsei pentru a putea beneficia de tratament oncologic de specialitate.
Avocatul din oficiu a primit 150 de lei, onorariu parțial
Ședința care ar fi trebuit să decurgă repede și simplu, s-a transformat într-un un dialog demn de romanele lui Kafka. Rudel Obreja a fost reprezentat de un apărător ales și unul din oficiu. Judecătoarea Carmen Balaci, președinta completului, i-a acordat avocatului din oficiu un onorariul parțial de 150 de lei. Acesta, un tânăr cu barbă, a mulțumit și s-a întors la locul lui din sală, zâmbind oarecum ironic. Ședința fusese programată la ora 9.00 iar el venise la ora programată. A așteptat liniștit în sală până la ora 14.30, atunci când s-a strigat dosarul. În final i s-a acordat onorariul parțial de numai 150 de lei.
Grefiera a făcut un rezumat al actelor ajunse la dosar. A constatat că la dosar s-a depus o dovadă a faptului că contestatorul a fost pus în libertate. Imediat a corectat-o avocatul ales: “I-a fost suspendată executarea pedepsei”. Grefiera a continuat să facă inventarul actelor depuse la dosar. “Contestatorul a mai depus și o cerere de renunțare la judecarea contestației”, a adăugat aceasta.
A urmat o pauză în care cele două judecătoare din complet au răsfoit dosarul. După câteva minute, președinta completului i s-a adresat avocatului. “Acum să ne explicați dacă condamnatul își menține sau nu contestația”, i-a cerut aceasta avocatului ales.
“Teoretic eu mențin contestația, solicitarea noastră este însă să o respingeți. Dacă îmi dați cuvântul o să vă și explic de ce…”, a răspuns avocatul, provocând un murmur de mirare.
“Nu discutăm asta acum. Instanța vrea să știe dacă dumnealui, Rudel Obreja, își menține sau nu contestația formulată?”, l-a întrerupt judecătoarea Balaci. “Da, sigur că da…”, a încercat avocatul nouă explicație. Cele două judecătoare au continuat să studieze hârtiile din dosar. După mai multe zeci de secunde, președinta completului a revenit către avocat. “Deci la fila 6 din dosar avem o cerere a contestatorului care a fost depusă la registratură și care spune că nu mai îmi mențin și susțin contestația pe care mi-o retrag…”, îi citește aceasta avocatului.
“Oricum eu v-aș solicita să ne respingeți contestația, doar să dați în dispozitiv o îndrumare, dați-mi numai un minut să vă explic raționamentul…”, își mai încearcă o dată norocul avocatului lui Rudel Obreja.
“Stați numai puțin să discutăm, că nu dăm nimic deocamdată, nici în dispozitiv nici în considerente …”, i-o taie judecătoarea Balaci.
Instanța a constat contradicția dintre ce cere Obreja și ce vrea avocatul acestuia
A urmat o nouă pauză de câteva zeci de secunde.. Cele două judecătoare au sucit filele de la dosar pe toate părțile. “Constatăm că există o contradicție între ceea ce ne solicită contestatorul, să luăm act de retragerea contestației și aspectele pe care mi le învederați dumneavoastră astăzi, în sensul că dumneavoastră susțineți să judecăm dar să respingem…”, revine președinta completului. “Da, eu susțin să fie judecată contestația…”, încearcă timid avocatul.
După încă o pauză instanța continuă: “Bun, deci a fost eliberat condiționat, pardon, i s-a întrerupt executarea pedepsei. Deci, se poate deplasa la instanță?”, întreabă aceasta.
“Nu, sub nicio formă! Este internat la Fundeni dinainte să îi fie aprobată suspendarea executării…”, explică avocatul lui Obreja. Aha, deci susțineți că nu se poate deplasa…Și unde este internat?”, întreabă judecătoarea. “La secția de oncologie de la Fundeni, unde era internat și când s-a judecat suspendarea executări. Adică, pardon, instanța nu are de unde să cunoască acest amănunt…”, răspunde avocatul. “Poate știe mass media, presa din sală, instanța nu știe…”, îi dă replica judecătoarea. “Am înțeles sensul întrebării. E la Secția de Oncologie a Spitalului Fundeni sau cel puțin acolo era acum două zile când am vorbit cu el”, continuă avocatul.
Legalitatea citării, pusă în discuția părților
A urmat o nouă rundă de consultări între cele două judecătoare. Din când în când se mai auzea câte ceva de la prezidiu. Se pare că și avocatul lui Rudel Obreja a auzit care era nelămurirea instanței, așa că intervine cu o lămurire. “Soția acestuia a semnat de primire citația…”
“Curtea pune în discuție legalitatea îndeplinirii procedurii de citare cu contestatorul. Domnul avocat, opinia dumneavoastră care este?”, întreabă președinta instanței.
“Da, am văzut și eu că a fost citat la domiciliu unde a semnat soția de primire și nu la spital unde se află. Dar în mod cert știe de dosar…”, opinează avocatul.
Deși știe că contestatorul vrea să-și retragă acțiunea, procuroarea DNA cere amânare
Instanța vrea să cunoască și opinia Ministerului Public. Procuroare de ședință de la DNA s-a ridicat ca să își susțină concluziile. “Cadrul procesual nu este îndeplinit, procedural, la acest moment, nu este îndeplinit. Având în vedere elementele noi intervenite după depunerea acestei contestații și anume că contestatorul se află internat la Spitalul Fundeni și pe de altă parte, în subsidiar, fiind nevoie și de manifestarea de voință a acestuia. Deși nouă ne este clar că contestatorul dorește să-și retragă contestația, punem concluzii de amânare în vederea îndeplinirii procedurii de citare”, a fost de părere reprezentanta DNA.
O nouă dilemă pentru instanță
“După deliberări, Curtea constată că la acest termen este lipsă de procedură cu intimatul contestator, întrucât ulterior formulării contestației a fost internat. S-a dispus o întrerupere a executării pedepsei și între timp se află internat în spital, unitate spitalicească unde nu a fost citat la acest termen. Motiv pentru care instanța dispune amânarea cauzei și acordarea unui nou termen pentru a se îndeplini procedura citării”, a fost decizia instanței. Doar că până să anunțe noul termen, instanța constată că treaba nu este atât de simplă. A urmat o nouă pauză de discuții între cele două judecătoare. :Ne gândim acum să …pentru că este unitate spitalicească și nu penitenciar sau domiciliu ales, cum putem să stabilim manifestarea de voință a acestuia…?”, este noua dilemă a completului de judecată.
S-a găsit soluția salvatoare: un notar să meargă la spital să întocmească actul de renunțare
“O să vorbesc cu soția lui să meargă la spital cu un notar sau un avocat și să facă acolo un document. Acum, ce vă rog este să nu dați un termen scurt, sunt vacanțe. Nu este o chestiune urgentă, ținând cont de suspendarea executării pedepsei. Rugămintea este să acordați un termen la începutul lunii septembrie ca să putem să facem un astfel de demers care să aibă și eficiență”, a fost de părere avocatul lui Obreja.
“Urmează să acordăm termen 30 august, când îl vom cita la spital și la domiciliu și la penitenciar în preziua ședinței…”, stabilește instanța. “La penitenciar nu aveți de ce pentru că suspendarea pedepsei este pentru 3 luni…aveți certitudinea că nu o să fie în penitenciar…”, îi reamintește avocatul. “A, da?! Deci rămâne 30 August…”, concluzionează președinta completului de judecată.