Îl cheamă Mugur Ciubăncan, e cântăreţ pop, e din Maramureş şi are un succes fabulos în China. În presa din ţară şi în cea chineză apar, din când în când, informaţii despre el, mai ales povestea vieţii.
Cu temei, de altfel, pentru că e o poveste frumoasă şi pilduitoare. Dar nimeni nu s-a străduit până acum să afle ce e în sufletul acestui tânăr de 30 de ani care adună, la spectacolele difuzate de televiziunea chineză, audienţe de sute de milioane de telespectatori. Intrarea în Anul Dragonului, pe care o sărbătoreşte, cum altfel, pe scenă, e o bună ocazie să stăm de vorba despre succes, proiecte şi emoţii cu un artist care respiră bun-simţ, patriotism şi siguranţă de sine. Niciun pic de modestie - pentru că, după cum veţi vedea citind interviul, n-ar avea de ce – dar totodată niciun strop din aroganţa vedetelor dâmboviţene. EVZ: Mugur, ce înseamnă Wei Hua, numele tău chinezesc? De fapt, de ce ţi-ai luat un nume chinezesc? Mugur Ciubăncan: Mi l-a dat o cântăreaţă celebră, când am câştigat concursul care m-a lansat ca artist aici, în 2001. Cum aş fi putut să am succes cu un nume pe care fanii chinezi nu-l puteau pronunţa? Wei Hua ar însemna ceva gen Puterea Chinei, sau Viva China. De altfel, chinezii îşi iau şi ei, când interacţionează cu europeni, nume europene simple, ca să poată fi apelaţi – e o adaptare la mediul în care activezi, necesară într-o ţară cu limbaj atât de diferit. Trebuie să fi fost momente teribil de grele, anii aceia de început.E greu oricum să fii emigrant, darmite la capătul lumii, într-o cultură atât de diferită. Câtuşi de putin. Am beneficiat din plin de imaginea bună pe care o avea România aici. Ei sunt calzi şi respectuoşi cu toată lumea care le vizitează ţara, dar pentru români au parcă un plus – ştii că am întâlnit aici oameni care îşi aminteau filme precum "Ultima frontieră a morţii", "Pistruiatul" sau "Ştefan cel Mare"? Contactele culturale de pe vremuri au lăsat urme adânci în mentalul colectiv, România e încă "ţară prietenă". Pe urmă, au fost prietenii chinezi, cei pe care mi-i făcusem încă din Bucureşti, dar şi prieteni noi, care nu m-au dezamăgit niciodată şi m-au ajutat să mă simt repede acasă în noua mea ţară. Dar vechea ta ţară? Nu-ţi lipseşte? Sau ai înlocuit-o în sufletul tău pentru că nu ţi-a dat şansa să te afirmi? Am plecat din ţară pentru că m-a atras mereu Orientul, şi nu pentru că n-aş fi avut succes şi acasă. Am cântat cântece compuse pentru mine de Victor Arsene, Angel Grigoriu, Virgil Popescu, am apărut în interviuri TV cu doamna Angela Similea, aveam în faţă o carieră frumoasă şi în ţară. Dar poate că aici îmi servesc ţara mai bine decât aş fi putut-o face acasă. România e în sufletul meu indiferent unde sunt, şi merg în ţară cel puţin o dată pe an.
În plus, o bucăţică din România e şi ambasada de aici, cu care conlucrez foarte bine; ataşatul cultural Bogdana Toader e un profesionist desăvârşit. Ca să încheiem subiectul România, ce crezi despre manifestaţiile de acasă? Ştiu că oamenii o duc greu, am văzut că au ieşit în stradă, dar n-am o opinie clar conturată despre asta pentru că, oricât m-am străduit, n-am înţeles ce anume cer. E o perioadă grea peste tot, şi aici în China oamenilor le merge mai prost, dar strâng din dinţi, se recalifică, acceptă slujbe mai prost plătite, aşteaptă vremuri mai bune. Lumea toată e în criză. Să trecem la China şi cariera ta. Ai urcat cu răbdare treptele succesului şi acum eşti în vârf, cu toate astea nu pari ameţit de succes, îmi dai peste cap un pic imaginea despre vedeta pop. Mă aşteptam la ceva aere de superioritate de la cineva care aud că ar fi cântat pentru preşedinte şi pentru premier. A, păi am cântat de multe ori pentru preşedinte şi premier. O să îţi povestesc un episod amuzant: cântam anul trecut la Muzeul Naţional, la deschiderea de către Comisia Europeană a Anului Tineretului, piesa mea "We Are Family". Am fost avertizat să nu cumva să cobor de pe scenă, pe dreapta, când termin melodia, ci pe stânga. Am aruncat un ochi spre dreapta, să văd motivul pentru care accesul era nerecomandat pe acolo, şi cine crezi că aştepta să urce în scenă după ce termin eu cu "We love Romania"? Premierul Wen Jiabao, care m-a salutat din cap, zâmbind!
Ce îţi propui pentru Anul Dragonului? Am două proiecte mari şi complexe, în zone de asemenea noi pentru mine: un musical cu Orchestra Mare a Chinei, "Broadway", în care am rolul principal. Am spectacole în martie şi aprilie, inclusiv la Teatrul Naţional al Chinei din Tienanmen.
Şi tot rolul principal îl am într-un film, un proiect de suflet, pentru că se va turna jumătate în China, jumătate în România. Se cheamă "Qiu Yu/ Limbajul Toamnei". Poţi spune câte ceva despre film, poate se va difuza şi la noi? Povestea e cam aşa: Simon, românul pe care îl joc eu... Păi Simon e nume englezesc, nu românesc! Ba la noi în Ardeal, e românesc (şi îl imită pe Florin Piersic: "apăi Simone draghe..." - n.r.). Deci Simon ăsta e băiat frumos, îl curtează toate fetele, dar el are un scop în viaţă: să ducă la bun sfârşit ceea ce mama lui, artistă, visase toată viaţa şi n-a reuşit, şi anume să cânte în China. Un film emoţionant, filmat în locaţii superbe din România, eu am insistat pentru asta. Păi dacă se întâmplă în România, nu era firesc să fie filmat acolo? Nu, producătorii voiau Cehia sau Bulgaria, au peisaje asemănătoare. Dar eu am vrut ca filmul să se transforme şi într-o promovare a peisajelor minunate de la noi, pentru că în felul ăsta chinezii să vadă ce ţară frumoasă avem, să vină să o viziteze. În aprilie vom fi la filmare, sper din tot sufletul să ne ajute şi Ministerul Turismului. Nu ne trebuie bani, dar ştii cum sunt chinezii, atenţi la protocol şi la cum îi primesc oficialităţile. Iar China e o piaţă cu potenţial turistic imens, ei adoră să călătorească şi din ce în ce mai mulţi îşi permit să ajungă şi în Europa. Deci filmul ăsta ar putea aduce mulţi turişti şi multi bani ţării.' Cântai "We love Romania"? La o reuniune organizată de Comisia Europeană şi în prezenţa premierului chinez Wen Jiabao? Da, aşa sună piesa, se cheamă "We Are Family" şi zice "Welcome to China/ We love Romania...", e foarte apreciată aici. De aceea spuneam că poate îmi slujesc ţara mai bine de aici, decât aş fi făcut-o de acolo. Cântecul ăsta a devenit un hit, dar şi un simbol al prieteniei între ţările noastre. Am pe internet, pe mai multe medii de socializare (îmi dovedeşte cu smartphone- ul) un total de aproape 300.000 de fani, toţi aceştia află prin mine despre ţara mea. Sună imens. Ei, suntem în China, trebuie să te obişnuieşti cu asemenea date. Uite, la show-urile televizate am frecvent audienţe de 200 de milioane de telespectatori, o dată am avut 400 de milioane. Şi la spectacolele live vine multă lume: la Jinmen, provincia Hubei, am avut pe stadion 100.000 de spectatori. Dumnezeule, îmi spui numerele acestea cu o relaxare uimitoare... cum reuşeşti să rămâi un băiat aşa, absolut normal şi degajat? O să-ţi răspund cu o vorbă chinezească: a fi om e uşor, a fi om toată viaţa e foarte greu. Eu mi-am propus să fiu om toată viaţa. Şi pe urmă, de ce m-ar impresiona o audienţă de câteva sute de milioane, când am avut şi una de 1,8 miliarde? Când şi cum s-a întâmplat audienţa de 1,8 miliarde de oameni? Ei, glumesc. Dar există şi un strop de adevăr. Doar că audienţa nu era pentru mine, ci pentru festivitatea de deschidere a Universiadei din Shenzen de anul trecut. Am fost în total cinci cântăreţi, câte unul pentru fiecare continent al lumii, iar Europa am reprezentat-o eu. Tot aşa cum am reprezentat Europa şi la deschiderea Olimpiadei de iarnă de la Harbin, din 2009.