Devenit celebrul cu restaurantul "La cocoşatu", Ion Oiţă a declarat, anul trecut, pentru "Capital", că se apropria de o performanţă de invidiat. Patronul localului intenţiona să înregistreze în Cartea Recordurilor micul miliard, adică producţia perpelită pe cărbune încins între 1993 şi 2010. Până la omologarea realizării, antreprenorul Oiţă se pregătea de extinderea în franciză şi deschiderea unei pensiuni.
La micii făcuţi de "nea Sandu Cocoşatu" în localul strâmt de la marginea Aviaţiei poftesc toţi, de la magnaţi precum Voiculescu, politicieni ca Geoană sau Tăriceanu, la artişti, muzicieni, manageri de top, aviatori, strungari sau piţipoance. "Am sute de clienţi pe zi, iar 90 la sută dintre aceştia sunt oaspeţi fideli care nici nu mai au nevoie de meniu când comandă la noi", contoriza proprietarul bănoasei afaceri, Ion Oiţă.
- Sinucidere la Cocoşatul! Patronul s-a spânzurat în timp ce clienţii aşteptau micii. Avea ciroză şi datorii de peste 1 milion de euro
- La "Cocoşatu", mititeii sunt în doliu
Povestea lui nea Sandu, cocoşatul care i-a făcut renume Povestea succesului de business a lui Ion Oiţă (64 de ani) a fost simplă. Cel care a devenit milionar în euro în mai puţin 20 de ani, a speculat din plin apetitul românilor pentru tradiţie. Afacerea La Cocoşatu a demarat în 1993 pe vremea când nu exista un grătar de la Piaţa Presei Libere până la Obor. Doi ani mai târziu, şef peste grătare a devenit nea Sandu Cocoşatu, omul care a ajuns emblema firmei. "L-am descoperit într-un târg la Budeşti (judeţul Călăraşi n.red), era foarte îndemânatic. Practic, e născut pentru grătar", povesteşte Oiţa despre omul care astăzi este emblema firmei. Producţie de 60.000 de mititei pe zi În ziua în care a deschis localul de lângă aeroportul Băneasa, Oiţă a vândut 1.750 de mici. De atunci a păstrat cu sfinţenie înscrisuri cu fiecare producţie zilnică. Acum susţine că se apropie de un miliard de mici vânduţi, valoare pe care vrea să o înscrie în Cartea Recordurilor. "Am vândut sute de milioane de mici, mă apropii repejor de un miliard. Într-un an, bat recordul mondial şi nu cred că va mai exista cineva care să mă depăşească", adauga patronul, menţionând că în prezent producţia lunară de mici depăşeşte 60.000. Investiţie de 850.000 de euro Din biroul său, ascuns într-un colţ al restaurantului, Ion Oiţă monitoriza fiecare colţ al terasei, urmărea fiecare client şi făcea planuri. A făcut bani. Nu spunea câţi, dar lăsa să se înţeleagă că a făcut demult milionul de euro, chiar mai multe. Planurile sale prevedeau extinderea, atât a localului din Bucureşti, cât şi a afacerii, prin franciză. Alături de actualul local a zis că va face altul, pe două nivele, pentru "nunţi şi botezuri". Valoarea investiţiei, pronosticată de patron, este de aproape un milion de euro. "Am băgat deja în teren şi clădire peste 850.000 de euro, bani din profit reinvestit, dar şi dintr-un credit. O să fac şi o grădină mai mare, pentru că în weekend avem foarte mulţi clienţi care sunt nevoiţi să aştepte până se eliberează un loc la masă", spunea Oiţă care îşi propunea să deschidă noul sediu în decembrie anul trecut. A negociat, chiar, şi preţul de intrare în franciză, evaluat la minimum 100.000 de euro. Jean Pădureanu, cu ochii pe brandul "La Cocoşatu" Printre cei mai interesaţi de brandul "La Cocoşatu" se număra Jean Pădureanu, patronul echipei de fotbal Gloriei Bistriţa, dar şi om de afaceri clujean. "Am primit şi foarte multe oferte de cumpărare a întregului business, dar ce fac dacă vând? E greu să o iau acum de la început", declara Oiţă, menţionând că ofertele vin din străinătate prin intermediul reprezentanţilor din România. "Îmi amintesc că acum vreo şapte ani, un israelian m-a sunat timp de o săptămână să-mi ofere 500.000 de euro, iar eu să rămân şef al restaurantului. Normal, l-am refuzat", povestestea Oiţă. "Export" la Predeal În ciuda renumelui şi a apetenţei românilor pentru mici şi la "Cocoşatu" miroasea a criză. "Se simte şi la mine aşa că prima chestie la care am umblat a fost meniul. Am ieftinit unele produse şi cu 50%", povesteşte Ion Oiţă. La preţul micilor nu a umblat. E acelaşi de doi ani: 2,7 lei", povestea patronul. Cârciumarul Oiţă avea în vizor şi dezvoltarea propriei firme de taxiuri, fosta Flamingo. "Am început acum câţiva ani. Erau clienţi care nu beau la masă că sunt cu maşina. Aşa că am ajuns să le ofer eu şi transport. De la 25 de maşini, acum am 187 de licenţe şi un parc auto de 60 de maşini pe care vreau să le reînnoiaesc". Tot în planurile lui Ion Oiţă se număra şi o pensiune la Predeal, unde, pe un teren de o mie de metri pătraţi, vroia să construiască, anul acesta, o pensiune cu 20 de camere. Potrivit unei estimări Capital, terenurile şi imobilele deţinute de familia Oiţă au o valoare estimată la aproximativ 1,5 milioane de euro.