Senatorul PDL Radu Berceanu a acordat "Evenimentului zilei" un interviu, în cadrul căruia vorbeşte despre viitorul PDL, despre relaţia sa cu Traian Băsescu, despre noile coagulări de pe partea dreaptă a spectrului politic şi nu uită să spună două vorbe şi despre reprezentanţii opoziţiei.
EVZ: PDL - 17%. N-or fi sondajele întotdeauna precise, dar e evident că partidul nu stă foarte bine. Sunteţi îngrijorat? Radu Berceanu: Da, în mod cert sunt foarte îngrijorat. Asta arată că o parte din electoratul democrat-liberal, diferenţa de la 17 la vreo 34, nu neapărat s-au dus în altă parte, ci sunt în expectativă, şi ar putea fi recaptaţi, dar pentru asta trebuie nişte eforturi care nu s-au făcut sau cele care s-au făcut n-au dat încă rezultate. Victor Ponta prim-ministru. Cum vă sună? Am văzut în ăştia 21 de ani atâtea lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple sub nicio formă, încât s-ar putea să se întâmple şi asta. Uneori, cei care vin la vot nu neapărat o fac pentru perspectivă, adică de la momentul votului în patru ani. O fac pentru ceilalţi patru ani, ca şi cum ar putea să-i schimbe, şi atunci votul se transformă într-un fel de pedepsire. Poate că s-a mai schimbat şi electoratul şi vor veni la vot şi din aceia care votează pentru ce se va întâmpla în următorii patru ani şi nu pentru cum cred ei că s-a întâmplat în cei patru ani trecuţi. Sau se poate să vină şi să voteze aşa, să plece ăştia şi să vină alţii, care nu dau nici cea mai mică garanţie că vor face lucrui bune, numai că n-au fost în aceşti patru ani care nu ne-au plăcut.
Aşa că se poate să ajungă şi Victor Ponta prim-ministru. El a fost ministru, în cele nouă luni, zece luni, care au fost acum un an şi ceva, nu au fost acum câţiva ani. Sigur, ministru pentru Relaţia cu parlamentul. Nu ştiu ce făcea în restul timpului, că pe la Parlament nu-mi aduc aminte să prea fi fost ca să facă vreo relaţie cu el. Dar nu venea la şedinţele de guvern, ştiţi? Adică nu venea la serviciu. Şedinţele de guvern începeau pe la 11, pe la 12, pe la unu, adică nici măcar nu era o problemă cu dimineaţa, care la unii e mai lungă. Aşa că mi-e foarte greu să mi-l imaginez prim-ministru. Iar din punct de vedere al economic, măsuri economice, lucruri de genul ăsta, are nişte păreri... mi se pare cu totul şi cu totul pe alături de ce se întâmplă. Are nişte păreri care sunt de o stângă care a apus peste tot de mult şi, acuma, ca un băiat tânăr să le reînvie mi se pare foarte nepotrivit. Adică spuneţi că i-ar lipsi ce: cunoştinţele, experienţa, imaginaţia? Dintre cele pe care le-aţi numit, toate. Ştiţi, din păcate, cu aşa ceva nu se joacă nimeni şi nu se pot face experienţe, pentru că o metodă pentru ca PDL-ul să câştige alegerile fără niciun fel de problemă ar fi într-un fel să iasă acuma de la guvernare şi să lase USL-ul anul ăsta. Şi atunci vă garantez că în 2012 PDL ar avea un scor extraodinar... Din păcate, nu ne putem juca cu aşa ceva, sunt lucruri mult prea serioase. Dar dacă ar fi aşa, sunt convins că ar fi devastator pentru opţiunile electorale din 2012 un an de guvernare USL. Ce recomandare aţi face PSD? Să privească cu mai mult profesionalism sondajele de opinie. Există o replică pe undeva care sună cam aşa: sire, să vă plătiţi lăudători, mai înţeleg, dar să-i şi credeţi… "De mai multe ori PNL a reuşit să-şi penelească aliaţii"
Cred că aici noi am greşit - eu mă includ şi pe mine cu anumite măsuri de la transporturi - şi ar trebui să facem un mult mai mare şi mai coerent efort de a explica măsurile. Ar fi trebuit să fie partidul, cu o întreagă serie de structuri ale sale, care să ştie ce vrea să facă guvernul, când vrea să facă, care sunt argumentele pe care se bazează deciziile şi să explice prin miile şi miile de firişoare care sunt rădăcina partidului în teritoriu.
Parlamentarii ar fi fost primele dintre rădăcinile mai groase. Uneori parlamentarii chiar au avut momente în care nu mai ieşeau tocmai pentru că erau întrebaţi de nişte chestiuni pe care nici ei nu le ştiau foarte bine. Dvs spuneţi, voalat, că lipseşte viaţa de partid... Dar nu o spun voalat. Eu am spus şi înainte, în perioada cât a fost în partid prezentarea moţiunilor, că îl susţin pe Emil Boc în continuare ca premeir dar că ar fi bine ca la partid să fie altcineva care să se ocupe numai de partid şi să fie o echipă între cei doi astfel încât fiecare să se poată concentra pe activitatea sa şi totul să funcţioneze. Când o persoană e şi prim-ministru, şi preşedinte de partid, şi de toate nu cred că are timpul necesar, mai ales într-o situaţie de criză. Cred că acei colegi care sunt în conducerea partidului ar trebui să aibă în vedere chestiunea asta şi să suplinească ei, cei care nu sunt şi miniştri, chestia asta. Cred că ar trebui să fie conştienţi cei care sunt în conducere că e pe umerii lor sarcina asta şi că trebuie să facă orice efort, că de aia au candidat şi au fost aleşi, ca de chestia asta care le stă în fişa postului să se ocupe tot timpul, cu multă energie şi abnegaţie. Despre Traian Băsescu: "Din punctul meu de vedere, suntem în continuare în aceeaşi echipă"
Mai candidaţi pentru parlament sau în plan local undeva? Cum vă vedeţi viitorul politic? Nu sunt convins că o să mai candidez. N-am luat o decizie, dar cred că e suficient.
Sunteţi de atâta vreme în politică. Reuşiţi să vă vedeţi făcând şi altceva?
Eu fac tot timpul şi altceva decât politică şi reuşesc să mă văd făcând avioane cu mare plăcere. Am citit undeva că e foarte interesant în viaţă să ai trei etape, trei vieţi. Eu până acum am avut două, pentru că aşa s-a întâmplat. că nu aşa mi-am programat eu. Până în 89 lucram, predam ore, după 89 întâmplător am intrat în politică şi uite, am rămas aproapre 21 de ani. Şi cred că aş putea să am şi o a treia etapă, care nu trebuie neapărat să fie cu politică, ar putea chiar să fie deloc cu politică. Eu, spre deosebire de cei despre care vorbeam mai înainte, am ce face cu succes şi cu plăcere.
Să vorbim despre coagulările de pe partea dreaptă a spectrului politic. Ţărăniştii vă lipsesc din Parlament? I-aţi vrea înapoi? Din păcate nu mai e nicăieri o rădăcină de PNŢCD care să mai poată să mai dea lăstari. Cine să fie… Pavelescu, ţărănist? Sunteţi tentat să faceţi puţină mişcare populară? Cereţi mâna Albei ca Zăpada? Cum vi se par proiectele acestea? Cred că sunt nişte proiecte care ar putea fi teoretic interesante, valabile, ar putea aduce ceva. Dar de la teroie la practică este un drum foarte lung, foarte greu, foarte anevoios. Cred că e foarte dificil să se treacă de la teorie la fapte în perioada care ar mai trebui să treacă până la niscai alegeri. Sunt nişte construcţii care, aşa cum au fost ele lansate, sunt puţin prea teorectice.
Cred că şi la fotbal ar fi nevoie de o echipă nouă. Să nu mai avem tot Steaua, tot Dinamo, tot Rapidul, cu toţi oamenii de acolo. Probabil că multor pasionaţi de fotbal le-ar plăcea să apară. Dar ca să apară echipa Albă ca Zăpada e un drum tare complicat şi anevoios. Te uiţi: are jucători? Păi nu prea are. Are stadion? N-are.Nu văd cine are posibilităţile - de la cele materiale până la cele de timp şi de ştiinţă de a face lucrul ăsta - ca să se înhame la chestiunea asta şi ea să aibă eventual şi un succes. Dacă s-ar găsi echipa asta, cred că ar fi bine să-şi pună ca orizont de timp următoarele alegeri şi nu astea de acum, din 2012. Şi asta e valabil numai dacă se apucă acum un grup de chestiunea asta cu multă determinare.
Nu cred că vreuna dintre formulele astea poate să aibă o legătură cu voturile acum. Eu cred că aceste idei pot să aibă legătură cu voturile în 2016. Acuma ar putea să aibă legătură cu influenţarea voturilor cumva către unul din jucătorii care vor fi în teren. În ce sens? Adică să existe deja coagulată una sau poate toate aceste idei, bune de altfel, care să facă nişte declaraţii şi să spună: "noi susţinem varianta asta, noi credem că partidele care sunt pe partea dreaptă sunt cele care pot să ducă mai departe guvernarea în România". Dar ei au un discurs anti-sistem: PDL s-a baronizat, ne trebuie oameni noi şi necompromişi. Este posibilă o Albă ca Zăpada fără puţin praf pe tiv? Şi, nu în ultimul rând, vă simţiţi baron? Eu nu m-am simţit şi nu cred că am de ce să mă simt, iată, nu sunt în conducerea partidului, deci nu sunt baron, nu ştiu cine sunt baronii din conducerea partidului... Din filiale, din organizaţiile judeţene. Orice baron are o feudă... Părerea lor. Şi pe urmă mai trebuie explicată şi chestiunea asta, pentru că altfel sunt nişte formule aruncate aşa, dar care nimeni nu se apleacă puţin să şi vadă ce e în spatele lor... Vedeţi, chestia asta cu antisistemul e interesantă atâta vreme cât, dacă sistemul ăla se dă la o parte, urmează un alt sistem, sau unul mai interesant. Dar când nu ştim deloc ce urmează... Adică, dacă mâine nu mai e nici USL, nici PDL, care-i sistemul şi cine vine şi ce fac aceia care vin?
Iar în legătură cu curăţenia, sunt foarte mulţi care au venit foarte de curând şi dumneavoastră sau opinia publică aţi găsit despre ei tot felul de lucruri care nu mai erau nici alb, nici ca zăpada. Aşa că nu cred că e foarte sigur că dacă s-ar înfiinţa Mişcarea Populară, Alba ca Zăpada sau partidul domnului aceela, cum se cheamă... Noua Republică. ... cine garantează că cei care sunt acolo au o sită prin care nu vor trece decât persoane despre care după aia să nu se afle tot felul de lucruri? Ca dovadă că au venit foarte mulţi oameni noi în PDL, dar şi în alte partide, despre care s-au descoperit lucruri... vechi. Puteţi să daţi nişte exemple? A scris presa despre ei. Nu neapărat le ţin minte pentru că nici nu prea-i cunosc. Mă refer la tipul ăsta: oameni tineri, intraţi aşa în politică. Nu e o siguranţă că, dacă partidul e nou, el va fi nou şi ca oameni, ce tip de oameni adică... El va fi cu români. Pentru asta apar mecanisme de corecţie în partide. Şi aici PDL are o problemă de discurs. Pe de o parte, adoptaţi Codul etic al Monicăi Macovei şi pe de alta domnul Botiş, cercetat pentru trafic de influenţă, ajunge să fie preşedinte de comisie. Da. Aşa cum spuneţi dvs sunt absolut de acord. Pentru că, până la urmă, e acelaşi organism care a adoptat şi Codul etic şi a facilitat ca să zic aşa, pentru că se putea spune că sunt anumite persoane care nu trebuie sau nu pot să candideze şi se rezolva problema. Altfel, eu am avut impresia că sunt considerat ca o persoană care e împotriva Codului etic deşi nu era adevărat. Eu cred că e în regulă, cu condiţia să nu se facă exagerări, adică, în primul rând, să ştii de la început că în partidul ăsta în care te înscrii, dacă planează nişte suspiciuni asupra ta, ori te retragi până dispar suspiciunile, ori te retrag sau te suspendă ei. "Cristian Preda e de prea multe ori comentator din tribună"
Dl Preda este, din punctul meu de vedere, de prea multe ori din tribună, comentator. Cât timp era analist politc, profesor la SNSPA, jos pălăria! La un moment dat, a intrat într-o echipă. Când faci parte din echipă, poţi să ai nemulţumiri sau lucruri care ai vrea să se petreacă altfel şi chiar şi te pricepi, dar nu le mai poţi aborda din afară. Dânsul a ratat un pas şi a rămas tot cumva din afară, aşa. Cred că ar putea, cu mare uşurinţă, ca unele dintre lucrurile pe care le doreşte chiar să le vadă împlinite în PDL, dacă ar veni la diverse întâlniri ca să le spună acolo, dacă ar vorbi cu lumea pe culoare, cu deputaţi, cu senatori, să le prezinte proiectele sale, dar aşa, de pe blog şi cu aerul ăsta de "toţi nu faceţi bine şi sunteţi în neregulă şi vă spun eu dintr-un înalt amvon cum trebuie şi de ce trebuie" sigur, creează o reacţie de respingere.
"Am constatat că nu au nevoie de experienţa nimănui, nici a mea, nici a lui Blaga..." Dvs şi colegii dvs de generaţie vă simţiţi cumva abandonaţi şi lăsaţi în urmă prin această reînnoire de generaţii şi cu mesajul general al preşedintelui că partidul trebuie să se reînnoiască? Eu ştiu că din 2000 dl Băsescu are ideea asta, care cred că e o idee corectă, trebuie să se schimbe generaţii, trebuie să vină figuri noi. Sigur, figurile noi ar fi bine să fie şi capabile, cât mai multe dintre ele. Iarăşi, cred că schimbările în general trebuie să fie şi puţin progresive, nu se poate chiar schimba totul într-un monment, aşa. De altfel, eu sunt unul care cred că, de fiecare dată când preşedintele a dat semnalul ăsta, l-am înţeles şi am procedat ca atare. Iar la Dolj unde conduc organizaţia, PDL are cei mai mulţi tineri şi figuri noi, de departe mult mai mult ca oricare altă filială judeţeană de acolo.
Nu întotdeauna viteza cu care se produc schimbările sau ce aduc aceste schimbări e un lucru mulţumitor. Iar asta cu tovarăşii de drum e veche, e de mult apusă, nu cred că se mai aplică. De ce nu? Prietenia, camaraderia sunt valori umane fundamentale... Dar nu cred că avem o problemă în legătură cu partea asta. Eu sper mai fiu încă un atent urmăritor al scenei publice când o să vină generaţia care să spună "domle, da' boşorogul ăsta de Voinescu şi cu dinozaurii ăştia de 50 şi ceva de ani nu mai pleacă domle odată?", şi nu ştiu ce ce. Pentru că eu când am intrat în politică aveam 36 de ani, eram mai tânăr decât mulţi care sunt acum "tineretul" care e nerăbdător să ajungă la butoane, la putere. Tinereţea este o întâmplare a vieţii care ni se întâmplă tuturor, şi dacă vrem şi dacă nu vrem, şi ne trece tuturor, şi dacă vrem şi dacă nu vrem, şi am să mă amuz să compar declaraţiile de acum, de la 40 de ani, cu declaraţiile de la cincizeci şi ceva de ani ale unora despre ideea asta de reîmprospătare, de reîntinerire.
Acuma, să-l aud pe Cristian Preda cum zice "feseniştii" într-un mod aşa, peiorativ (despre cei proveniţi din PD - n.n.)… Mai avem de discutat. Nu ştiu la ce liceu era el atunci, dar fiind profesor de ştiinţe politice nu cred că poate să aibă întinderea ştiinţelor ăstora atât de scurtă în trecut. Cred că trebuie să aibă o viziune şi către trecut, şi către viitor, mai largă decât punctul lui de vedere. Aveţi senzaţia că experienţa dvs nu este folosită la maximum în partid? Nu am senzaţia, am certitudinea, dar e opţiunea lor. Dacă au nevoie, cu mare drag le stau la dispoziţie, şi eu, şi probabil şi alţii, dar ei se pare că n-au nevoie, pentru că, în general, generaţiile tinere le ştiu pe toate şi sunt deranjate de experienţă sau de sfaturi.
La cine vă referiţi, în afară de dl Voinescu, dl Preda? Mai sunt şi alţi colegi despre care aveţi senzaţia că vă tratează aşa ... E problema lor cum mă tratează. Eu am spus că am constatat că nu au nevoie de experienţa nimănui, nici a mea, nici a lui Blaga, nici a altora. Foarte bine, ei le ştiu pe toate, viaţa a început cu ei. Sunt curios însă cum, o să fie când or să aibă aceleaşi probleme şi or să vină unii să spună: "băi băieţi, aţi aplicat formula scoală-te tu să vin eu, nu credeţi că se aplică şi invers, adică sculaţi-vă voi, ca să venim noi?". Pentru că atunci sunt convins că o să li se schimbe părerile astea. CITIŢI ŞI:
- La ce oră îi recomandă Adrian Năstase lui Crin Antonescu să se trezeacă dacă vrea să ajungă pe scaunul lui Băsescu
- Cristian Preda, în vizorul conducerii PDL. Se pregăteşte Videanu