Exclusiv EvZ. Previziuni. Ce se întâmplă cu partidele, cu guvernul și cine sunt candidații în 2024

Exclusiv EvZ. Previziuni. Ce se întâmplă cu partidele, cu guvernul și cine sunt candidații în 2024

Asistăm la asaltul USR-Plus pentru preluarea puterii. Pe moment, PNL stă și încasează. Klaus Iohannis a pus bâta pe cei din coaliție. Deocamdată, nu se fură.

PSD și USR-Plus vor să sfâșie PNL Ce face AUR .

Klaus Iohannis a pus bâta pe cei din coaliție. Deocamdată, nu se fură.

PSD și USR-Plus vor bate palma împotriva PNL.

Vasile Dîncu și Dacian Cioloș, candidați la prezidențialele din 2024. 

Sunt câteva previziuni pe care sociologul Bruno Ștefan le-a făcut într-un interviu pentru Evenimentul Zilei

Ada Meseșan: Cine câștigă capital politic în urma confruntărilor publice dintre USR-Plus și PNL? Una din cele două formațiuni politice amintite sau partidele de opoziție, PSD și AUR?

Bruno Ștefan: La prima vedere ar părea că și USR-Plus și PNL ar câștiga, pentru că monopolizează spațiul politic și atrag atenția asupra lor. O capitalizare reciprocă. În realitate, pierd amândouă într-o formă de care nu sunt conștiente. Studiile sociologice au arătat din timp și votul exprimat în decembrie 2020 a probat acest fapt. Respectiv că numărul absenteiștilor este foarte mare. Două treimi din electorat, 67%, nu s-au prezentat la vot. Dovadă că oamenii nu mai au încredere în politicieni. Nu le mai dau importanță. Dar politicienii nu se uită la acest aspect. 

Nemulțumirile oamenilor pe faptul că politicienii se ceartă foarte mult între ei le justifică absenteiștilor dezinteresul pe care l-au manifestat la  alegeri și le întăresc ideea că politicienii nu se pricep la rezolvarea problemelor societății. Și asta este valabil pentru toate partidele. 

Cearta dintre politicieni este expresia incompetenței lor manageriale

Referitor la cele două partide aflate la guvernare, USR-Plus și PNL, oamenii așteaptă de la ei calități manageriale. Când iei o funcție în stăpânire trebuie să-ți probezi calitățile de manager. Ori certurile dintre politicieni sunt expresia incompetenței manageriale. Cei care țipă mai tare au ceva de ascuns. Ce anume? Că nu sunt capabili să soluționeze problemele din instituțiile pe care le conduc. Adică exact ceea ce ar trebui să facă un adevărat manager. Care nu țipă, nu se ceartă cu partenerii, ci rezolvă problemele. Imaginea publică lăsată de aceste scandaluri este clară. Sunt incompetenți.

Care  formațiune este mai vocală? PNL sau USR-Plus?Și care sunt țintele pe care le vizează prin aceste confruntări?

Bruno Ștefan: După cum se prefigura, cei mai vocali sunt liderii de la USR-Plus. Apoi cei de la PNL. Liderii UDMR tac inteligent. Ei știu că impactul public creat de un scandal este periculos. Șefii partidelor din coaliția majoritară nu au terminat de împărțit funcțiile între ei. Alt motiv pentru care mai ales progresiștii de la USR-Plus întrețin certurile. Este o formă de a-și contura puterea la care aspiră.  Dar este și o formă de șantaj cu interesul de a lua publicul ca partener în bătăliile pentru funcții pe care le duc unii cu alții. 

Strategia de tip marxist a USR-Plus față de PNL: îl bați până preiei puterea

Bruno Ștefan: Socialismul specific celor de la USR-Plus le spune că ei trebuie să vină cu o revoluție. De altfel și în exprimările lor verbale sau pe social-media folosesc frecvent concepul „revoluție”. Ori managementul  este un instrument specific burgheziei. USR-Plus  refuză acest mod de conducere pe care îl consideră anacronic. Ei duc o luptă pentru putere în stil neo-marxist. Așa cum a fost și lupta de clasă în marxismul clasic. Îi bați până preiei puterea. De asta asistăm la un asalt asupra puterii din partea progresiștilor de la USR-Plus în care, deocamdată, PNL stă și încasează. Progresiștii nu vor să coabiteze, vor să îi termine pe ceilalți.

Efectul politic pe termen mediu, dacă nu se termină asaltul USR-Plus asupra preluării puterii, poate duce la scoaterea lor de la guvernare. Ceva similar s-a întâmplat în anul 2007 când premierul Tăriceanu a scos PD al  lui Traian Băsescu de la guvernare. Dar PD de atunci nu s-a comportat așa radical, în stil neo-marxist, precum fac progresiștii de la USR-Plus astăzi. Urmarea a fost că PD, trimis în Opoziție, a crescut politic  și aproape a câștigat alegerile parlamentare din anul 2008, diferența dintre PSD și PD fiind atunci de doar un procent.

Progresiștii fac pârtie pentru Dacian Cioloș în perspectiva lui 2024

Bruno Ștefan: Mă aștept ca premierul Cîțu și președintele PNL Ludovic Orban să apeleze la aceeași măsură dacă progresiștii vor continua să întrețină conflictele. Adică vor guverna cu un executiv minoritar susținut în Parlament de Opoziție. Exact cum a făcut și Tăriceanu între 2007-2008 când a avut susținere parlamentară de la PSD. 

USR-Plus aplică tactica PD din anul 2007. Ei știu că Iohannis se află la ultimul mandat așa că progresiștii au început de pe acum lupta de tip neo-marxist pentru alegerile prezidențiale din anul 2004. Liderii USR-Plus fac pârtie pentru Dacian Cioloș. 

Opoziția este spectatoare  la această confruntare a partidelor din coaliția guvernamentală sau își pregătește strategii pe termen mediu și lung?

Bruno Ștefan: PSD nu este partidul care să zacă. Dincolo de faptul că se știe despre președintele formal al PSD, Marian Ciolacu, că se teme să-l deranjeze pe președintele Iohannis. PSD simte că USR-Plus reprezintă principala  amenințare la adresa sa. V-am mai spus că USR-Plus este, pe fond, un partid de stânga. Este noua stângă europeană. Acest fapt se vede și în proiectele lor de guvernare.

USR-Plus dorește și insistă în Guvern pentru procedura taxe zero pe salariul minim pe economie, iar ministrul Cristian Ghinea de la Fonduri Europene este interesat de un nou sistem de repartizare  a  ajutoarelor sociale  din fonduri europene. Și asta în timp ce același ministru Ghinea amână distribuirea fondurilor europene către mediul privat, principala victimă a crizei economice. Progresiștii nu sunt preocupați de investiții. PNL este cel care susține investițiile și mediul privat. 

PSD și USR-Plus candidează pe același culoar de stânga

Bruno Ștefan: PSD are strategii pe termen mediu și lung. A început reorganizarea filialelor din toată țara pe care vrea să le cosmetizeze imagologic, dar și să le întărească cu oameni tineri. Va trece mult până vor reuși, dacă vor reuși, dar au început din timp procesul. Elimină din organizațiile județele toate grupările pro-Dragnea și aduc tineri. Ei speră ca astfel să seducă electoratul. Mai contează și ce tip de mentalitate vor avea acești tineri. Dragnismul este greu de scos din vîna pesedistă.  Deci asta este o țintă importantă pentru PSD: atragerea tinerilor pe care să-i smulgă de lângă USR-Plus. De ce? Pentru că și PSD și USR-Plus candidează pe același culoar de stânga. 

Mă aștept, nu ar fi o surpriză, ca PSD și USR-Plus să bată palma la un moment dat și să atace împreună  PNL. Asta se va întâmpla atunci când președintele Iohannis se va eroda, spre sfârșit de mandat. Atunci USR-Plus și PSD vor recurge la un asalt comun împotriva PNL. Pe termen mediu, PNL este în pericol. Liberalii joacă pe o sârmă subțire care nu se știe cât va rezista. Ar avea timp să se pregătească pentru ceea ce îi poate așteapta. Dar nu prea mult. Eu nu îl văd pe Ludovic Orban să-și lase partidul să moară. Vom vedea.

PSD și USR-Plus vor să sfâșie PNL Ce face AUR 

Bruno Ștefan: PSD știe ce vrea. Vasile Dîncu, candidat la prezidențiale în 2024. USR-Plus a arătat că știe ce vrea. Dacian Cioloș, candidat la prezidențiale în 2024. De aceea cele două formațiuni vor să sfâșie PNL. Acum nu stă nimeni deoparte. Nici AUR. Ei sunt la început, abia se obișnuiesc cu tehnicile politice. Dar vor începe și cei de la AUR să se miște pentru că trebuie să le arate votanților lor că nu fac figurație în Parlament.

În ce măsură afectează aceste confruntări, actul de guvernare?Cum își conduc  miniștrii instituțiile dacă sunt mai preocupați să își critice și să-și monitorizeze partenerii de guvernare?

Bruno Ștefan: Pe fond, deocamdată nici un ministru nu a arătat că are soluții, viziuni și strategii de dezvoltare. Soluția lor la criza economică  se bazează doar pe fondurile europene și nici acelea nu sunt distribuite eficient sau la timp. S-a dat vreun leu în domeniul cercetării, să producem și noi vaccinuri, așa cum face Marea Britanie? Și nu e o critică doar la adresa lor, ci la adresa tuturor guvernărilor. Au un plan de refacere a industriei? Dați-mi un exemplu de ministru care are o strategie de dezvoltare sau o viziune. Nu există. Asta face un manager. Ei nu sunt manageri. 

La PNL, oportuniști politici, la USR-Plus, fanatism ideologic

Bruno Ștefan: La PNL sunt mulți oportuniști politici interesați doar să ocupe o funcție importantă iar la USR-Plus avem de-a face cu un fanatism ideologic. Dacă progresiștii primesc o direcție din Franța o execută pentru că de acolo le vine puterea. Cazul Dacian Cioloș este notoriu. Eu îmi doresc să producă o guvernare cât de cât eficientă, dar am rezerve. În ministere sau în conducerea unor agenții și autorități guvernamentale sunt numiți o mulțime de incompetenți.

Ce este bine este că până acum, nu au furat. Cazul Costel Alexe este minor față de marile scandaluri de corupție din timpul guvernărilor PSD  unde era vorba despre furturi de sute de milioane de euro pe caz. Și de nume sonore, grele, plecând de la premieri și de la lideri consacrați. Președintele Iohannis a pus bâta pe ei și se vede asta.

Cum percepe publicul aceste confruntări politice?

Publicul este acum într-o expectativă care poate dura câteva luni. PSD agită sindicatele să iasă în stradă împotriva Guvernului, dar asta nu va influența prea mult opinia publică. În perioada următoare  publicul  va fi preocupat de campania de vaccinare, de persistența pandemiei și de efectele ei asupra stării de sănătate a familiilor fiecăruia. Nu e atât de interesat de actul de guvernare. Pe moment, oamenii nu sunt influențați de certurile politice. Iar până în vară nu cred că PNL va ajunge de la 25% la 15%, iar USR-Plus de la 15% la 7%. 

În România, ridicatul poalelor în cap este sport național

Bruno Ștefan: Dar dacă ei vor continua sau chiar se vor acutiza certurile, atunci vor începe să fie sancționați de public. Și de la anul, certurile lor vor putea scoate lumea în stradă. Este ca într-o căsnicie făcută în silă. Vina este comună, ambele părți sunt vinovate. Și oamenii vor vedea tot mai bine acest aspect. 

Bătăliile dintre USR-Plus și PNL din prezent mai au un scop. Pur personal. Sunt de poziționare pe plan intern, fiecare în formațiunea sa. Pentru că pe ambele le așteaptă anul acesta câte un Congres. La USR-Plus, congresul de fuziune, iar la PNL, de alegere a unei viitoare conduceri. În acest context, liderii USR și cei ai Plus vor să-și sporească fiecare în parte imaginea de mari luptători. Iar la PNL, taberele să-și contureze influența.  Așa precum, pe timpuri, PNL se lupta cu PNȚCD când erau împreună în Convenția Democratică din România și, mai recent, cum PD să bătea cu PNL când erau în Alianța D.A. În România, ridicatul poalelor în cap este sport național.

 

Ne puteți urmări și pe Google News