În doar trei luni, garniturile care au costat 90 de milioane de euro s-au stricat de 17 ori. Conducerea Metrorex minimalizează situația.
Evenimentul zilei” a reușit să afle care sunt motivele pentru care bucureștenii așteaptă zeci de minute garniturile de metrou. Astfel, mai multe trenuri CAF, care au fost puse pe șine în luna iulie a acestui an și care au costat 90 de milioane de euro, s-au defectat de 17 ori până acum, fapt care a dat circulația peste cap. La solicitarea EVZ, directorul Metrorex, Aurel Radu, a confirmat că au fost probleme în subteran, însă susține că un releu ar fi de vină pentru defecțiuni și că ar fi vorba doar despre un singur tren. Cât despre întârzieri, acesta susține că sunt doar 180,13 minute din iulie până în prezent. „Trenul de metrou CAF s-a defectat datorită nefuncţionării corespunzătoare a unui releu care verifică informaţia referitoare la viteza «zero» a trenului, prin efectuarea necorespunzătoare a unui contact
Potrivit acelorași surse, la începutul lunii septembrie, angajații Metrorex au raportat că, pe mai multe linii, s-au găsit piese care s-au desprins din anumite trenuri. Contactați de EVZ, șefii societății Metrorex au confirmat și această informație, dar spun că este vorba tot de un singur caz și că ar fi vorba despre niște „banale șuruburi”. „În data de 02/03.09.2014, la revizia căii de rulare pe Magistrala 2 (Berceni - Pipera) au fost găsite două şuruburi care nu fac parte din elementele constructive ale căii de rulare. În data de 05.09.2014, o comisie tehnică mixtă Metrorex și Alstom, respectiv CAF, a constatat că cele două șuruburi sunt de la trenul electric de metrou – TEM nr. 1306-2306. (...)”, a mai precizat Aurel Radu. Șeful Metrorex a mai spus că trenul respectiv a fost retras în Depoul Berceni. Zilnic, în medie, peste 600.000 de persoane circulă cu metroul.